The Big Poc

30 Sep 2013 by

Am un soţ nalt ca bradul şi tras prin inel. O frumuseţe de bărbat, un gentleman, genul pe care ţi-l poţi închipui uşor pe terenul de golf, cu mânuşi de piele fină, cerând crosa 12 Iron şi aşezându-şi cozorocul şepcii cadrilate mai bine, ca să nu-i intre soarele în ochi, apoi legănându-se uşurel şi lovind mingea ce se duce hăt departe pe gazonul tuns periuţă, de un verde ireal, cu copăcei şi lacuri şi pete de nisip, the works, da, aţi prins ideea…

Noa… Sunt faini băieţii ăştia înalţi, ai ocazia să porţi tocuri de 12 când te aştepţi mai puţin, daaar au un mare defect. Pe cât îs de înalţi, pe-atâta de sensibilă le e coloana vertebrală. La propriu. La figurat, n-are importanţă cât de nalt sau scund eşti, coloana e dreaptă sau nu. La propriu însă, când se apleacă ditai omul şi apoi încearcă să revină la verticală cu una bucată plod în greutate de 10 kile, câteodată ceva face poc.

Dap, poc. Se aude un poc scurt şi gentlemanul rămâne virgulă.

S-a întâmplat ieri pe la orele 12, când eu eram în focurile creaţiei, deja rupsesem pagina cu tema la mate a Irinei şi o ameninţasem cu încarcerarea în propria cameră până la majorat, şi cum eu chiar trebuia să scriu ce scriam, cineva trebuia să o amuze cumva pe Lia, care când n-are treabă e musai să stea andocată pe mumă-sa. Fie că mi se aşează pe genunchi, fie că mă ţine de cot sau se chirceşte periculos de aproape de roţile scaunului meu de birou, pas de mai scrie cu copila astfel poziţionată. I-a citit el o vreme din cartea cu ham ham, pe urmă din cartea cu leuţii, până la urmă s-a plictisit mititica şi a tăiat-o spre camera unde Sora cea Mare îşi ispăşea păcatul de a fi scris cu piciorul stâng şi mii de greşeli pe fiecare rând. Laur a pornit după Lia ca din puşcă, a interceptat-o în cadrul uşii, a mică s-a făcut ghem la podea şi a băgat sirenele, circ total. S-a aplecat s-o ridice din poziţia “cu fundul în sus şi capul spre Mecca” şi când să se-ndrepte, s-a întâmplat The Big Poc.  

S-a mai auzit un “Ah,  “#¤%&//((&((&%¤##%!!!!!” şi gata, pa, Koneţ Film. 

Dă-i un movalis, pune-i brâul (ahahahah! ce bun e brâul), sticlă cu apă caldă, frecţie cu Fastium Gel, hai prietene, stai la căldurică, nu te ridica, mă ocup eu. 

Păi ştiţi voi ce mişto e să plouă afară şi să ai două capre în casă? E? Cam aşa. 

Când am reuşit să dau stingerea pentru somnul de frumuseţe, a fost bine. Am putut apoi să mă ocup şi eu de ale mele. Am pus supa pe foc, plăcinta cu spanac şi brânză la cuptor, când să m-aşez şi eu la tv să văd reluarea de la Vocea României, s-a deschis uşa la dormitor. Făt-Frumos înviase din morţi. Uraaa!

Bucuria mi-a fost scurtă, pentru că într-o clipită, voinicul luă tocul uşii în braţe şi rămase aşa. 

Măi să fie… Hai, napoi, copăcel în pat. 

Pentru că în familia noastră sincronizarea e perfectă, fix în acel moment s-a trezit şi lumina ochilor noştri, Lia. 

După ce l-am dus înapoi în pat pe Mândrul Soare, am hotărât că eu chem Salvarea. 

– NU, zise bărbatul, nu e cazul, stai liniştită, nu e şters praful, eu nu-s bărbierit, blablablabla…

– Prietene… Vine Salvarea, îţi face o injecţie, poate mâine reuşeşti să te ridici din pat. 

– Nu, te rog eu, am mai trecut prin asta… Trebuie doar să stau la cald şi trece.

– Hai, te rog, nu fi copil. De ce să te chinui când se poate rezolva.

– Sigur, se rezolvă, cu operaţie…

– Să zică doctorul asta. 

Pun mâna pe telefon, sun la 112. Declar urgenţa, îmi face transferul la Ambulanţă, mai spun o dată poezia… 

10 minute mai târziu vedeam o maşină mititică parcând în faţa casei…

Doctorul Stoicescu. Mare om. S-a întunecat soarele când a apărut în cadrul uşii. Cred că-l înţelegea foarte bine pe pacient, întrucât era el însuşi dintre cei falnici. Şi tată de copchil de trei ani. 

Foarte frumos s-a purtat domnul doctor, şi când i-a explicat tratamentul,  şi când i-a dat undă verde la o bucăţică de plăcintă caldă, şi când a văzut-o pe Lia care se inscripţionase pe bot cu picul soră-sii, am râs şi am glumit când ne-a povestit cum minunea lui a luat un bic negru marker permanent şi a tras o pictură a la Picasso pe pereţi, dulapurile de bucătărie and Co, de a stat don doctor 3 ore în genunchi şi a frecat lavabila, că-l omora doamna…

După un piafen făcut cu mare blândeţe şi două reţete scrise frumos, i-a explicat şi Irinei că tata e bine, nu moare azi şi apoi s-a retras. 

De ce povestesc eu toate astea

Pentru că a fost o experienţă plăcută cu ambulanţa în Românica. Şi pentru că doctorul a fost uman, normal, prezenţă plăcută şi foarte utilă. Şi e bine să ştiţi că se întâmplă şi aşa. Ok, şansele ca doctorul Stoicescu (sper că i-am reţinut bine numele) să citească mulţumescul meu sunt mici, dar poate zeul medicilor de pe ambulanţă o să vadă textul ăsta şi-i va pune o bilă albă domnului doctor. 

Nu, soţul nu s-a dus azi la serviciu. I s-au servit micul dejun, cafeaua, apa şi pilulele la pat, laptopul pus la îndemână, telefonul şi telecomanda în stanga, învelit, pupat pe frunte, să fii cuminte şi să n-o superi pe Flori. Vestea cea mai bună e că domnul doctor a spus că nu e cazul de operaţie. 

Sănătoşi să fim, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră. 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

7 Comments

  1. Uh, nasol moment.
    Sper ca acum e OK…

    • E mai bine, multumim. Reusesc sa ma transport la buda “on my own devices”… Ce ma supara mai tare e ca n-o pot lua pe Lia in brate.

  2. Dez-virgulizare rapida va dorim! Si sotul meu a tras din astea, desi e mic de inaltime, dar are coloana prastie. La prima criza din viata lui pe cand se apleca sa isi ridice nadragii pe el…s-a rupt filmul direct, a picat pe jos unde a stat 3 ore pana am reusit sa il ridic in pat. Unde a stat o saptamana. Crizele s-au imputinat spre deloc cu gimnastica speciala pe care o face zilnic. Sanatate!

  3. LIV

    Frumos din partea ambulantei să vină în 10 minute. La mine a venit în 3 ore. Sigur, pentru o altă problemă. Oricum m-a găsit cu perfuzia pusă deja. Dar e bine dacă se poate să vină şi în 10 minute la omul aflat în suferinţă.
    Într-adevăr brâul face minuni.
    Multă sănătate domnului brad! Lia trebuie că e tare fericită cu tati prin preajmă, luni dis de dimineaţă.

  4. Ozana

    Ada, oarecum pe lângă subiect, sper să nu te superi, dar eu încă mai am traume legate de ruptul paginilor cu teme de către părinții mei… Si sunt prea critică și perfectionista și mult timp m-am luptat cu impresia că trebuie să fiu perfectă ca să fiu iubită. Tot ce zic e… Ai grijă.

    • Ada

      Ozana, multumesc, sunt atenta. Am cumparat pic si frixion, rup pagini doar cand nu se mai poaaaateeeee aaaaaaa 🙂 serios acum, merci.

css.php