Tic-tac, bang, zbang.

20 May 2015 by

Încerc să-mi amintesc de azi dimineață cine în familia noastra a avut ceas cu cuc. Sigur n-a fost bunică-mea Ioana, ea avea o pendulă finuță, dar undeva, într-o cutie în formă de inimă a memoriei mele e un ceas cu cuc, din cele probabil aduse din China în România comunistă, la fel de comune ca peștele de sticlă și mileurile de pe televizor. Nu cucul mă fascina la ceasul ăla, ci lanțurile cu greutăți în formă de mâner de coardă, ce uneori trebuiau să fie trase, ca parte din metoda de “întors” ceasul. Am limpede întipărit pe timpan zgomotul făcut de trasul acestor lanțuri, dacă închid ochii îl aud, urmat invariabil de sunetul făcut de ușița ce se deschidea să lase loc cucului să iasă și să cânte. Nu mai știu unde s-a întâmplat asta și pe al cui perete era ceasul cu pricina, dar dacă rămânea în urmă, nu putea fi potrivit fără ca blestemăția de cuc să cânte fiecare oră în parte. Și dacă se rupea lanțul, adio ceas cu cuc.

Coloana sonoră a copilăriei mele e construită pe tic-tac-ul pendulei din holul de la intrarea casei noastre. Tic-tac-ul ei era așa puternic, că se auzea chiar și cu ușile închise. Ce să mai spun despre bang-urile ce anunțau orele și jumătățile de oră, încă mă întreb cum de puteam dormi noaptea, așa de tare suna. Dar acum, după atâția ani de când n-am mai auzit cum curge timpul, mi-e dor de tic-tac-ul ăla, mi-e dor să aud cum trece vremea. Tic-tac, bang… Toamna bang-urile pendulei erau acompaniate de pocnetul castanelor pe acoperișurile de tablă din curtea mea. Nu doar că picau pe acoperiș, dar se mai și rostogoleau și uneori, când atingeau piatra din curte, făceau o mică explozie ce le scotea din învelișul lor țepos și le lăsa așa, lucioase, mirosind a verde crud și a maro strălucitor, la îndemâna pisicilor.

Am avut privilegiul să cresc într-o curte cu mulți copii, multe pisici, mulți căței. În amalgamul de sunete cu care am crescut sunt și lătratul cățeilor și nunțile pisicilor și zgomotul făcut de poarta de metal și foșnetul anume pe care îl scot frunzele de plop când le răvășește vântul.

Acum am doi salcâmi în fața tuturor ferestrelor mele. Lumina e specială, e verde-aurie, frunzele lor nu cântă, sunt prea mici, vânturile canadiene îs prea puternice… Salcâmii mai sunt ai mei doar vreo lună, pe urmă îi schimb cu doi pini, nu prea tineri și cam țepoși când îi privești de la distanță. Dar e mai bine, e mai bine, vor înceta, sperăm, războaiele între surori, cea mare va putea să se ferece pe teritoriul ei, vor înceta expulzările forțate, se va putea odihni pentru școală și mititica va avea și ea parte de rutina cu povestea de seară, doar-doar o adormi înainte de unsprezece și jumătate.

pendulaPe lista de nostalgii o să trec și salcâmii și lumina asta ce se filtrează printre frunzele fragede, de care mă bucur doar de câteva zile. Pe lista de bucurii mici trec, pe lângă tufele de liliac ce mi-au înflorit în tot cartierul, și o pendulă mititică, găsită la hypermarketul din colț. Nu face bang, nu mă anunță din 30 în 30 de minute că există, că iată, timpul trece, e discretă, tic-tac-ul ei e mai firav decât cel al ceasului de pe peretele bucătăriei, dar e acolo, plimbându-și pendulul, furându-mi din când în când câte o privire.

Recunosc, am fost tentată să cer să fie potrivită tot pe ora României. A fost doar un gând, n-a mai fost o strângere de inimă, semn că încep să mă ancorez în pământul ăsta nou, ținându-mă cu degetele sufletului de norii frumoși, de cerul mai albastru decât orice cer am văzut până acum, de crengile de liliac, de păpădii, de frunze de salcâm, de ace de pin.

Tic-tac, tic-tac, tic-tac… Acasă e deja trecut de amiază. Tic-tac, tic-tac, tic-tac. În casa de aici, copilul cel mic nici nu s-a trezit. Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Irina a alergat azi pe străzi să-și întâlnească prietena, îmbufnată că iar se lasă așteptată din cauza mea. De ce o trebui să-i împletesc eu mereu părul. Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Nu-i place să o pieptăn, nici mie nu îmi plăcea când mama îmi făcea cozi. Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Mi-aș dori o pisică. Tic-tac tic-tac, tic-tac. Dar să nu-i curăț eu tăvița. Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Când s-a făcut 20 mai, parcă ieri înotam în zăpadă. Tic-tac, tic-tac, tic-tac. După ce pleacă fetele la casele lor, eu și bărbatul meu vom trăi într-o casă mică, la mare. Tic-tac, tic-tac, tic-tac. O cameră de zi și două dormitoare și-un gard făcut din tufe de lavandă. Tic-tac, tic-tac, tic-tac…

 

 

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. dan

    Tic-tac,tic-tac, macar 1 lucru bun sa ti se intimple la 1000 de ori cind m-am gindit la voi si atunci as fi bucuros.

  2. Tic, tac. La noi e dimineață, și una nu oricare ci de Înălțare.Copilul este la școală iar eu ticăi în „engleză” gândindu-mă ce sentimente trebuie să te încerce. Le simt eu, de aici, din fundul lumii, darămite tu. Îmi doresc să-ți fie bine!

    • Ada

      Esti o draguta, Ioana. Sper sa ti se implineasca dorinta!

css.php