Trompe l’oeil

22 Sep 2013 by

trompe l'oeilIrina aleargă prin iarbă. Urcă un deal, trăgând-o după ea și pe soră-sa.” Hai, hai, Lioară, încă puțin și ajungem sus”. Coboară dealul și o iau din nou la fugă. Hai la pod! Printre picioarele lor aleargă un Beagle, un lup, un maidanez și un ciobănesc. Freddie, Urs, Spartacus și Cuca. Liei îi e frică de Spartacus. Pentru că Spartacus o tot trage de hăinuțe, are chef de joacă, dar ea e mică și se teme. “Nu-ți fie frică, Lioară, că nu-ți face nimic, e blând.” Dar pe ea n-o consolează decât brațele mamei, așa că Sora cea Mare o abandonează în leagănul de lemn și se avântă spre căsuța suspendată. Se cocoață pe scări cu abilitatea unei maimuțe și când ajunge sus, ca să fie sigură că n-o urmărește nimeni, trântește cu sete chepengul ce o izolează de etajul inferior. 

Câinii rămân țintuiți sub un acoperiș de pe care o pisică îi privește așa cum doar pisicile știu să privească: sunteți jos, ghinion, eu sunt aici, sus, și știu că vă enervează, dar eu doar vă privesc și nici nu mă deranjez să vă stuchesc…

Lia e cu mine la pietre. Stăm în interiorul unui cerc ce-mi amintește de Stonehenge. Aici, în mijloc, e o vatră de foc. Mai pe seară vom frige pui și vom bea țuică. Acum, însă, doar ne uităm la pietre. Irina ne dă cu tifla, de sus, de la balconul căsuței de lemn. De jur împrejur sunt munți și păduri, cât vezi cu ochii sunt brazi și fagi. Cerul are o culoare fantastică și e o liniște… o liniște spartă doar de curgerea apelor. Trecem poduri de lemn și sărim peste mici pâraie.

“Uite peștișorii, Lioara, îi vezi?”

uite-i

“Ute pitișolii! Veeeezi?” 

Acum plouă, acum iese soarele, acum adie vântul… Apoi de la capăt. Ploaie măruntă cu cer plumburiu, apoi soarele sparge norii și pornim la vânătoare de curcubee nevăzute. Lia adună pietre. Dacă n-ar avea hăinuța închisă până la gât, probabil și le-ar vârî în sân după vechiul ei obicei. Sunt albe și gri-albăstrui și maro, roșiatice, cu sclipiri de mică, frumoase, frumoase, le-nșiră pe un trunchi de lemn, le aliniază, le mută, le pipăie, le întoarce pe toate părțile. 

Eu nu vorbesc prea mult cu nimeni.

Locul ăsta te face să vrei să treci neobservat, nevăzut, neauzit.

Să nu deranjezi nici măcar o frunză.

firefairy

E un joc superb de proporții, e o grădină zen cu un pic de cultul soarelui și 

turnurile din Stăpânul Inelelor și iarba verde din Shire și Codrii de Argint din Bucovina și cascade miniaturale și poduri de piatră și de lemn, pontoane și umbrare, hamace atârnate între brazi. Mai puneți un colț de mare și e toată lumea mea ideală într-o nucă, toată, toată, Doamne, aș putea sta așa cu ochii închiși până mâine, nu-mi mai trebuie nici cafea…  

Se lasă seara și se aprind focuri. Mai multe, nu doar unul. Până spre ora zece, Irina se simte responsabilă cu întreținerea unuia dintre ele. E focul ei, vrea să-l țină viu. Nu găsește multe de vorbit cu ceilalți copii. Sunt mai mari ca ea, sau mai mici ca ea, e între ape Irina. Prilejul perfect s-o rog să meargă în căsuța de piatră și lemn în care dormim și să se cuibărească lângă soră-sa, care, de vreo oră, stă în mijlocul patului, pe întuneric și nu zice nici pis, dar nici nu doarme. Se bucură când intrăm să vedem dacă a adormit au ba. Nu plânge, nu ne strigă, e cuminte ca o marmotă ce privește în zare, doar-doar și-o vedea suratele. Când Irina se strecoară lângă ea în pat, adoarme, în sfârșit.

Câte lucruri normale pe care copiii mei au ocazia să le facă doar o dată pe an sau nici atunci… De cât aer și de câtă libertate ne lipsim de bunăvoie, poate siliți de circumstanțe, dar până la urmă, de bunăvoie…

E liniște, e verde, e viu. Sălcii, brazi, iarbă, piatră, ape, munte, hortensii, flori mici cultivate în trunchiuri vechi, lumini ascunse sub felii de copaci, miros de aer curat și luna, luna uriașă, rotundă, ițindu-se de după nori, doar câte puțin, cât să nu se arate cu totul.

N-aveți nevoie de cineva la vase, întreb într-o doară. Și soțul meu se pricepe la câte ceva, e Zeul Sârmelor. Sigur ar avea ce face pe aici… 

Cum ar fi, cum ar fi să întoarcem spatele lumii și să fugim aici, între munți, să uităm că avem profesii pe care azi nimeni nu le mai respectă oricum, să lăsăm în urmă orașul și problemele lui… Cum ar fi. 

utopia verde

 

 

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. irina flo

    Am fost si noi aici, intr-adevar f frumos. Dar cu o ceata de baieti nazdravani, am cam avut cosmaruri: casute suspendate, nenumaratele iazuri etc. etc. imi veneau in minte numai filme de groaza. Dar ei s-au distrat ca-n povesti

  2. Liviana

    De pe site intelesesem ca primesc doar grupuri, sa inteleg ca se pot caza si familii?

  3. Aha … deci aici ati fost! 🙂
    Mda, frumos tare! Data viitoare sa dati o strigare si pe la noi! 🙂
    Stiu pe cineva care are casuta parinteasca in Pascoaia, de multa vreme planuim sa-i facem o vizita, ca tare mult lauda zona 🙂
    Eu tocmai sunasem, sapt trecuta, la o locatie asemanatoare, unde am fost anul trecut, putin mai sus de Curtea de Arges, la Bradulet, dar mi-au spus ca e scoasa la vanzare, ca nu le-a mers ideea. Mare pacat, mie mi-a placut tare-tare mult, sper ca “Fratii” sa tina cat mai mult, sunt pentru sustinut astfel de idei.
    Nu sti daca primeau si cu cortul? 😀

css.php