Uite, așa mi-ar plăcea să trăiesc

13 Jul 2014 by

like a proDuminică dimineața am petrecut-o în bucătărie. Am gătit cum nu mai gătisem de ceva vreme, borș de pui oșenesc, fără fir de morcov, pentru burtica Liei și frigărui de pui pentru Irina. În vremea asta, Irina făcea brioșe iar Lia amesteca într-un castronel cu apă. La un moment dat, tot frichinindu-se pe treapta de ikea pe care o folosim pe post de scaun pentru Lia, pitica a ajuns sub masă și, ca în filme, castronelul cu apă i s-a vărsat fix în cap…

Vă imaginați urletele și moaca plouato-jignită și chicotelile noastre, ale celor neatinse de apă, la vederea bretonului lipit de frunte. Am schimbat-o din cap până în picioare și ne-am văzut de gătit.

Apoi am primit-o pe Mara pe la noi și după somnul de frumusețe al Liei ne-am dus la Tărâmul Zmeilor, unde Irina a dat primul interviu din viața ei, pentru o televiziune ce difuzează emisiuni pentru copii. A reușit să și exerseze un pic de galop, dar tot cu ochii închiși îl face.

Dar nu despre asta voiam să vă povestesc. Voiam să vă povestesc despre cele mai intense 15 minute ale zilei. O dusesem acasă pe Mara. Mara stă pe o străduță puțin circulată, undeva pe lângă Piața Sudului. Când am ajuns, a țâșnit din mașină și s-a dus să-și salute prietenii. Eu intrasem la Mara să încerc să salvez tapițeria scaunului Liei, în caz că ar mai fi avut vreo urgență până ajungeam acasă. Când am ieșit, Irina stătea lângă mașină și se uita cu jind la copiii de pe strada Marei, care se jucau Castelul. Știți, jocul ăla cu cărămizile puse una peste alta. Erau vreo 7-8 copii de toate vârstele și se împărțiseră deja pe echipe.

– Hai, du-te și te joacă, i-am zis.

Am mai stat cu bunica Marei să ne uităm la cum se jucau copiii, gata-gata să o calce pe Lia până când a fost luată de Irina și plantată pe o păturică pusă direct pe trotuar. Ca-n vremea copilăriei mele. Pe la nouă am zis “Hai să mergem”. Era târziu. Eram pe cheiul Dâmboviței, când Irina a spus cu o voce mică:

– Uite, așa mi-ar plăcea să trăiesc.

Și-am știut exact la ce se referă. Așa i-ar plăcea. Pe o stradă cu case. Nu foarte circulată de mașini. Cu o gașcă de copii ce ies cu păturica la poartă și se joacă până la căderea întunericului castelul și alte jocuri cu mingea.

Da, mă doare inima, iubita mea, și mie mi-ar plăcea să trăiesc așa.

 

 

1 Comment

  1. Mihaela

    Ha! Exact asta mi se intampla si mie, o duc pe a mica la tara si se joaca pe strada/ulita toata ziua, iar cand plecam acasa ma intreaba de ce nu e si casa noastra acolo? 5 ani dar deja vede diferenta de ‘stil de viata’.
    🙁

css.php