Un altfel de sfârșit de an școlar

25 Jun 2015 by

E prima oară când finalul anului școlar nu-mi strânge sufletul deloc. Când îl întâmpin senină, după ce pe parcursul întregii clase a patra a Irinei am avut o relație extraordinară cu toți profesorii ei, care nu mi-au cerut nimic, niciodată, nici nu mi-au dat de înțeles că ar aștepta ceva de la mine sau că așa se face, se duc flori și cadouri și plicuri în semn de “Mulțumesc că mi-ați chinuit un an copilul.”

Irina e foarte în urmă cu matematica față de colegii ei din România. Am descoperit recent că, pentru ea, împărțirea numerelor formate din câte două cifre e un mister, dar am descoperit asta râzând și știind că avem o vară întreagă în față ca să recuperăm ce e de recuperat. Nu știe nici istoria patriei, stă prost și cu geografia. Știe însă să aproximeze restul la cumpărături, a învățat banii, poate povesti ore în șir despre circuitul petrolului și al derivatelor sale în natură, discută cu patimă despre salvarea lupului, a învățat imnul Canadei, cunoaște părțile componente ale unui castel și știe că, așa deci și prin urmare, grecii făceau comerț pe mare, egiptenii au construit piramide și aveau zei cu capete de vultur și de pisică, ba chiar, dacă insiști, știe lucruri și despre India și China. Cred că știe destule. Și profesorii ei au considerat că știe suficiente lucruri cât să merite diploma pentru progrese remarcabile. Nici n-ar fi fost greu să se observe progresul, în Octombrie, cum știți, Irina era un copil mut, proaspăt aterizat într-o țară în care nu ținuse neapărat să emigreze. Nu mai țin numărul cărților pe care le-a citit, stă foarte bine la acest capitol și pentru vacanță are un raft întreg de titluri proaspăt importate prin intermediul celor de la elefant.

Dar vreau să povestesc despre cum a fost la “Serbare”. Mai întâi la Irina și apoi la Lia, care a absolvit “playschool”-ul ieri. Încep cu Irina, pentru că școala ei m-a durut atât de tare, încât mi-a fost ultima picătură înainte de a spune gata, plecăm, nu se mai poate.

serbareIeri am fost invitați la școală în această dimineață, la ora 9, pentru că Irina avea să primească premiul despre care aminteam.  La ora 9, sala de sport era plină de copii care se așezaseră turcește direct pe podea. Câteva rânduri de scaune fuseseră puse în spatele copiilor, pentru părinții celor premiați. Toți profesorii erau prezenți. Ca să se facă liniște, Mr. Eddy a ridicat mâna dreaptă spre tavan. Toți cei ce l-au văzut, au ridicat și ei mâna. Semn că au înțeles că e nevoie de liniște. Apoi o doamnă profesoară, aproape șoptind, a anunțat că vor fi citite numele tuturor celor premiați și că ne roagă să aplaudăm doar după ce toți cei strigați au ajuns în față. Ceremonia a durat aproximativ 40 de minute. Fiecare profesor își premia elevul și, apoi, câteva secunde erau rezervate pentru fotografii. Întotdeauna am fost rugați să încercăm să ne fotografiem doar copiii proprii, e una din regulile școlii. Treaba a mers ca unsă. Copiii aplaudau cu bucurie. Din fiecare clasă a fost câte un singur premiant la fiecare categorie. Nu s-au dat premii pentru matematică și științe. S-au dat premii pentru atitudine civică, pentru atitudinea față de colegi și școală, pentru progrese la învățătură (deci nu pentru excelență la x sau y materie, ci pentru efort și progres), pentru asimiliarea limbii oficiale a statului (în cazul nostru, engleza). Canada e o țară de imigranți și copiii imigranților sunt bine primiți și mereu încurajați să se integreze, să fie mândri de progresele lor, să știe limba și imnul și însemnele noii țări.

M-am bucurat de diploma primită de Irina? Absolut. Am muncit enorm toți ca ei să îi placă și să îi fie bine la școală. Nu, nu se duce sărind într-un picior la ore, dar nici nu mai plânge de oboseală și de frustrare ca într-a doua și într-a treia. Nu, n-are A pe linie, mai degrabă nivelul ei este B+, are chiar și B- la anumite materii gen Științe și Calculus (nici o surpriză aici). Și-a meritat diploma? Da. Cu prisosință.

După ce toți și-au primit diplomele și felicitările, a urmat discursul doamnei directoare. Am mai povestit despre ea, este cea care la -38 de grade își aștepta copiii în fața școlii în fiecare dimineață, să-i salute. A anunțat că la toamnă unii profesori nu se întorc. Unii se pensionează, alții se duc la alte școli. Mi-e greu să înțeleg sistemul, din discuții particulare am reținut că nu toți chiar voiau să plece, dar așa e schema, nu poți sta prea mult într-un loc. Cel mai emoționant moment a fost însă despărțirea de profesoara de muzică. Pleacă la altă școală, după 9 ani. După ce a înființat 2 coruri. După ce a bucurat generații multe de copii. Pleacă pentru că trebuie, nu pentru că a cerut. Și înainte să plece a vrut să-și ia la revedere în felul ei. Cântându-le copiilor. M-aș fi așteptat să fie invers, să îi cânte ei copiii. Dar nu. Le-a cântat un cântec dintr-un musical, “Wicked”, numit “For Good”, acompaniată la pian de… mama ei.

https://www.youtube.com/watch?v=lsuiy824IuM

N-am plâns când Irina a primit diploma. Am plâns de mi se înnodau lacrimile sub bărbie ascultând cuvintele cântecului profei de muzică. La final, plângeau aproape toți adulții. Irina m-a întrebat dacă mă simt bine, era chiar îngrijorată, știe că mama nu plânge cu una, cu două, de față cu alții.

Mai sunt două zile de școală. Și de data asta, școala o să ne lipsească. Mâine au playday. Se joacă toată ziua. Vineri au petrecere în clasă. Se vor duce cu suc și prăjituri.

Mi-e inima ușoară ca un fulg. Și încă mi se umplu ochii de lacrimi când mă gândesc la Mrs. Winters, profa de muzică.

Atât am vrut să zic. Că se poate și fără medalii nenumărate. Fără costume și poezii învățate pe de rost. Fără Dj și închiriat sală și stație de sunet.

Cu prima ocazie povestesc despre playschool și despre cum am plâns cu niște copii de 18 ani în brațe.

Related Posts

Tags

Share This

6 Comments

  1. Acum știi sentimentul meu când citesc cele patru pagini de report card și dau din cap spunând “da, exact asa e”, în timp ce ma minunez câtă răbdare are un profesor să-și cunoască și înțeleagă fiecare elev. Eu am plâns în public la școala copiilor de mai multe ori decât am plâns în restul vieții, de emoție, și când am realizat că tot ce spun ei acolo e adevărat și vine din suflet, nu sunt doar cuvinte menite să închidă ochiul vigilent al părinților… Foarte frumos!

  2. Mamiţuni

    Felicitări Irinei! Şi Liei, şi vouă, pentru susţinere!

    Eu cred că B+ e o performanţă absolut remarcabilă în condiţiile-n care faci brusc şcoală în altă limbă (nu spun asta ca să vă periez, chiar cred).

    Şi, da, cântecele contează mult mai mult.

  3. Ramona

    ce bine e la voi!

  4. E bine că s-a terminat cu bine. Vă felicit pentru regruparea de care ați dat dovadă. Dar să știți, nici la noi nu-i tare rău.Zău! 🙂 Vacanță tihnită!

  5. Felicitari Irinei si voua. Ma bucur ca macar in alte parti sunt oamenii mai cu mintea la ei. Totusi, n-am inteles un lucru, doar unii copii au fost premiati? Restul nici nu au venit, nici parintii lor?

    • Ada

      Toti copiii au fost in sala de sport. Doar parintii premiantilor au fost invitati.

css.php