Un om a mușcat un câine

5 Sep 2013 by

Am învățat la școală că “un câine a mușcat un om” nu este o știre. “Un om a mușcat un câine” este o știre. Uitasem exemplul ăsta până acum câteva zile când l-am citit într-un comentariu pe FB, un comentariu pe marginea știrii de pe toate gardurile, despre copilul mușcat de un câine.

Un câine a mușcat un copil de 300 de ori.

Nu pot cuprinde cu mintea de mamă grozăvia asta, refuz să mă gândesc prea mult la ea. Iubesc animalele. Și câinii și pisicile și perușii. Îmi plac până și peștii. Nu am câine, pentru că locuiesc la bloc și nu îmi place să-i chinui. Le trebuie curte. Nici pisică nu mai am, pentru că am iubit așa de tare un motan că nu mai pot să sufăr încă o dată când moare. N-am pasăre în colivie, locul lor nu e după gratii. Nici pești nu am, am avut, tot chinuiți sunt, din cauza castelelor și a scafandrilor de plastic pe care ne place să-i punem în apa în care înoată. Sunt suflete și ei și nu vreau să-i chinui. Poate când voi avea o casă mai mare și copii mai răsăriți, poate voi reuși să mai iubesc o pisică. Nu-s convinsă. 

Am doi copii pe care-i iubesc mai mult decât voi putea iubi vreodată un câine. Și cred sincer, cred, îmi asum credința asta, că un om e mai presus de orice câine. Nu pentru că suntem noi șmecheri și ne considerăm stăpânii naturii. Am tot respectul pentru natură. Nu respect șobolanii, haitele de câini și nici porumbeii. Or fi suflete și ei, or fi, nu zic. Dar nu-i respect, nu doresc să contribui la înmulțirea lor, consider că trebuie să dispară. DA, până și porumbeii hrăniți de toate babele nebune din orașul ăsta. Să dispară. 

Vă rog, dacă iubiți câinii vagabonzi, luați-i acasă. Puneți-le zgardă și plimbați-i de două ori pe zi, vaccinați-i, dați-le de mâncare într-un blid în casa voastră, nu în casa scării. Dacă nu-i iubiți suficient de mult să-i luați acasă, e oare iubire adevărată?

Mâine la ora 19 la Piața Romană are loc priveghiul public al lui Ionuț. Eu și ai mei vom fi acolo. 

 LE: s-a amânat. Revin cu detalii când știu ce și cum.

Related Posts

Tags

Share This

6 Comments

  1. La o emisiune de doi lei pe numai stiu ce post, doamna Cristina Topescu, intrebata de moderatoare ce va vota la referendum, a spus: Eu nu pot fi de acord cu uciderea niciunei fiinte.

    Serios? Da carne oare maninci? sa nu-mi spui ca n-ai omorit niciodata o musca.

    Ipocrizia asta ma enerveaza si ma sperie aproape la fel de mult ca haitele de maidanezi.

    Ne vedem la Romana!

  2. Maria

    Am tot citit ce ziceau unii-altii pe bloguri; si am tot urmarit sa vad daca spui si tu ceva. Ma bucur ca ai zis… ce ai zis. Pt ca EXACT ASA gandesc si eu.
    Ma temeam insa ca sunt eu prea partinitoare, ca imi trimit fetita zilnic in parcul Tei, cu bunica ei… Ca mi-am spus de atatea ori ca trebuie sa am grija sa nu las niciodata sa actioneza acel “ceva” din noi care a facut posibil holocaustul si toate povestile nascute din ura.

    DAR:

    Nu am vrut sa incerc sa imi imaginez ce a simtit copilul ala, mi s-a parut cumva ieftin si indecent sa am asa o pretentie.
    Dar m-am gandit ce as fi simtit eu, ca adult, in locul lui. Si am decis ca as fi preferat sa mor oricum, lovita de masina, cazuta de pe bloc, inecata in lac, agresata de semenii mei, decat ASA. Din cauza GROAZEI atavice, prelungite, amplificate de vederea coltilor, de multimea agresorilor, de sunetul latraturilor.
    Asa ca da, eu nu ma opun ca cei care sunt platiti sa aiba grija de siguranta mea si a copilului meu sa faca TOT ce pot ca asa ceva sa nu se mai intample niciodata.

    PS da’ cu porumbeii ce ai? 🙂

    • Ada

      porumbeii sunt sobolani cu aripi. fac mizerie si sunt purtatori de boli si e ingrozitor de greu de scapat de ei daca se obisnuiesc sa vina intr-un loc.

  3. Iti multumesc, Ada, ca ai surprins prin vorbele tale, atat de raspicat si de lucid, propriile mele ganduri, care insa refuza sa se adune pentru ca nu pot, pur si simplu nu am putinta sa nu ma mai las bantuita de suferinta acelui copilas sfasiat de caini…

css.php