Voi în ce limbă vorbiți acasă?

26 Jan 2015 by

Am o nouă perspectivă asupra limbii materne, a rolului ei în identitatea fiecărui individ și a importanței contactului cu cultura din care provii, fără ca asta să însemne că te auto-izolezi de cea în care trăiești.

În Canada, oamenii sunt încurajați să-și păstreze limba și obiceiurile, desigur, câtă vreme asta nu se bate cap în cap cu ale vecinului. Ni s-a spus încă de la început că pentru copiii noștri e important să continuăm să le vorbim românește, să le citim în românește și să nu ne facem griji, că de engleză se ocupă școala. Am toată admirația pentru românii ai căror copii s-au născut aici și încă vorbesc limba maternă, pentru că părinții lor le-au explicat că oriunde s-ar fi născut ei, tot din mamă româncă și tată român sunt născuți și oricare le-ar fi cetățenia, sângele ce le curge prin vene ăsta este. La o adică, putem duce discuția spre argumentul ADN-ului și spre alte subtilități, dar sunt convinsă că ați prins ideea.

Scriam zilele trecute că Irina începe să amestece limbile fără intenție. Am fost asigurată că la vârste mici copiii absorb limbile străine prin toți porii pielii, aproape fără să-și dea seama de asta și, obligați fiind să se exprime în limba țării adoptive, își pierd, în timp, orice accent ușor sesizabil. Poate că pe undeva se mai aude un r mai aspru sau o stângăcie în a pronunța grupurile ciudate de litere, dar per total, copilul se camuflează în noua societate din care – poate fără voia lui – a ajuns să facă parte.

Ni s-a spus că orice cunoștințe deprind în limba maternă sunt ușor transferate în a doua limbă și de aceea e important să nu punem piedici, să nu interzicem, să nu le vorbim în engleză ca să-i forțăm să-și dea drumul la conversație, ci să răspundem ca și până acum, pe limba lor, ca să nu se simtă pierduți.

Lia nu știe că nu vorbește limba engleză. Cumva sesizează că la un moment dat cuvintele sună altfel și are deja accent. Dar n-o deranjează. Ea nu mai spune “Mircea” ci “Miurcea”, rostogolind r-urile ca apa de izvor pe pietricele. Cere “tuort” în loc de “tort” și e perfect capabilă să susțină discursuri într-o limbă ce nu e nici engleză, nici română, dar e presărată de fragmente de conversație prinse de la grădi. Ca și cum ar potrivi piese de lego cu bare magnetice, cu roți și cu cuburi de lemn, amestecă vorbe greu de deslușit cu “Anyone please” “second language” “My dear” “sip of water” “Come on” “It’s mine” “Kitty cat” “don’t go” și altele ce i s-au lipit pe undeva de creier.

Despre Irina, ce să spun… Încă vorbește curat românește și merge cu drag la școala românească, pentru că “acolo știe toate răspunsurile”. Acum are un rol într-o scenetă pentru serbarea de ziua mamei și e foarte mândră și amuzată că poate să joace teatru. De ziua ei a primit Odiseea lui Homer, carte în limba română pe care mă aștept să o termine destul de rapid.

Mă gândesc cum să povestesc despre școala românească de sâmbăta, două ore și jumătate în care copiilor li se vorbește despre istoria și geografia României, învață gramatică și se întâlnesc cu alții care, în sfârșit, vorbesc limba cunoscută.

Una dintre mame îmi spunea că pentru ea școala asta e o minune. Lasă că nu găsești pe nimeni să stea cu copilul tău două ore și jumătate pe gratis, în fiecare sâmbătă (aici, un babysitter cere de la 15 dolari pe oră în sus), lasă că apuci să faci ceva de mâncare fără să se mai încurce nimeni printre picioarele tale, lasă că reușești să ieși la cumpărături fără să mai ai grija mărfurilor pe care copiii le pot dărâma de pe rafturi… dar, “copilul meu se bucură că învață lucruri pe care și eu le-am învățat la școală. Simte că are ceva în comun cu mine. Mă întreabă “cum, și tu ai învățat despre Eminescu la școală? Și noi învățăm”. În sfârșit, ceva din istoria mea se împletește cu ceva din istoria lui.”

Duminica trecută, Sabina îmi spunea că la noi acasă miroase a România și asta o face să-i fie și mai dor de țară.

– Cum adică, miroase a România?

– Miroase bine! Așa, a pâine caldă, nu știu să explic.

E drept, abia scosesem din cuptor o pizza și toată casa mirosea a aluat fierbinte. Proust ne zâmbea pe sub mustăți, de acolo de unde este el.

Sabina e aici de la trei ani și jumătate. Aproape își pierduse limba română, dar asta s-a rezolvat după ce a petrecut o vară întreagă la bunica ei, care, coincidență, locuiește la câteva străzi de Buni Gabi. De când Irina e prietena ei, Sabina vorbește mai mult românește și mai bine. A citit cu mămica ei una din cărțile aduse de noi. Irina încă nu poate citi cărțile pe care le citește Sabina. Sperăm să nu mai dureze mult și curiozitatea să o roadă suficient cât să pună mâna și pe cărțile englezești. Apoi, mi se spune, bătălia va fi să mai citească în limba română. La cum o știu, la cum o văd cufundându-se în orice carte scrisă românește și renunțând până și la Harry Potter dacă e în engleză, nu cred că va renunța vreodată la limba română, fie și numai ca să ne facă nouă în ciudă. Sau poate că am reușit să îi pasez și ei microbul pe care eu l-am moștenit de la mama, cel ce nu-mi dă voie să nu mai scriu și să nu-mi mai fie foame de limba română.

Ieri Irina mi-a zis că uneori își dorește să se trezească în patul ei de acasă, și toate astea să fi fost doar un vis.

Sunt curioasă cât mai trece până când se va simți bine în noua ei piele.

 

 

Related Posts

Share This

11 Comments

  1. Mihaela

    Buna Ada, eu stau la Londra, tatal copiilor nu e roman. Eu vorbesc cu copiii in romaneste chiar daca el nu stie romaneste 🙂 Copiii mei au vorbit perfect romaneste pana s-au dus la scoala, acum la 5 ani fata mea face greseli mari, de fapt traduce din engleza in romaneste si deci structura frazei e incorecta.
    Am observat ca dupa o vacanta in Romania se mai echilibreaza balanta, insa imi dau seama ca desi vor vorbi limba vor avea un oarece accent.
    Am auzit de scolile de w/end, o sa ma uit sa vad daca ii pot trimite sa invete sa citeasca si sa scrie in romaneste.
    Cred ca va fi diferit pt fetele tale, Irina deja are o fundatie dupa anii de scoala din tara, insa la Lia cred ca balanta va fi inclinata spre engleza.

    • Ada

      Nu cred ca e important daca au accent sau nu, cata vreme inteleg structura limbii si au ocazia sa o iubeasca. Limba romana are subtilitatile ei, are expresiile ei anume, pe care e pacat sa le piarda. Desigur, se poate trai foarte bine si fara limba romana, pana la urma e strict o chestiune de alegere personala.

  2. Carmen

    Noi suntem de aproape 3 ani in Germania si acasa vorbim doar romaneste. Unul din motive e ca eu nu vorbesc decat f. putin germana, iar sotul meu stie ca nu vorbeste corect germana. Deci nu vrem sa-i invatam prostii. La scoala, am vorbit cu invatatoarea celui mic (cls.3) si i-am explicat ca la mate pot sa-i explic in romaneste si el intelege tot, dar la stiintele naturii e greu ca trebuie sa fiu mereu cu dictionarul pt ca nu cunoastem f. multe cuvinte. Si ea a zis ca e perfect ca vorbim romaneste si e perfect ca ii explic in romaneste, iar la stiintele naturii e treaba lui sa invete.

    • Ada

      CORECT! EXACT! Copilul are treaba lui, profesorul de la scoala din tara adoptiva are treaba lui! Pe Irina aici n-o evalueaza dupa cum performeaza la clasa ci dupa progresele pe care le face. Si progresele sunt uimitoare!

  3. Noi am vorbit numai româna acasa pâna la vreo 2 ani jumate ai celui mare când pediatra a observat ca baietelul ezita sa se exprime si ne-a recomandat sa vorbim franceza si acasa ca cica e foarte important sa isi auda parintii in franceza pentru ca sa prinda curaj… Cand i-a facut ea testul de vorbire copilul a zis vreo 2 cuvinte în româna si apoi nu a mai vrut sa îi spuna nimic când a vazut el ca ea nu pricepe si ca eu trebuie sa îi comfirm eu ca a zis cuvantul cel bun. Am inceput deci încet, încet sa vorbim franceza cu el si cu fratele lui care avea un anisor pe atunci si am ajuns la un nivel la care vorbeam mai mult in franceza cu ei si in româna între noi. ïntelegeau totul în româna însa si daca le puneam întrebari în româna ei ne raspundeau în franceza. Lucrurile s-au schimbat dupa ce au stat bunicii pe la noi ceva mai multa vreme. Acum fac foarte bine diferenta între limbi si sunt capabili sa traduca din una în alta. Deci acum vorbim o amestecatura însa copiii stiu foarte bine ca atunci când vorbesc la scoala trebuie sa vorbeasca în franceza si când vorbesc la telefon cu familia din Rom trebuie sa vorbeasca în româna. Vorbesc însa româna cu accent frantuzesc si cu dezacorduri însa suficient de bine încât sa se faca întelesi…

  4. Marmota

    De cand ati plecat acolo va urmaresc in mod deosebit, tocmai pentru aspectul asta al limbilor. Sunt casatorita in Franta cu un francez total afon la limbi straine; si avem o fetita de 21 de luni.
    Am tinut mortis sa stie si romana, asa ca i-am vorbit Nucai doar romaneste.
    DIn ce vad eu pe la copiii de varsta ei, ceilalti parca ar vorbi mai mult si mai clar, dar Nuca intelege totul in ambele limbi. Daca e sa fac un procentaj din cuvintele pe care le spune (fermecator de stalcit) acum, ar fi 60% cuvinte frantuzesti, restul romana. (finin = furnica; ghighitz = gargaritza)
    Sunt constienta ca nu va stapani perfect romana, ba poate chiar la un moment dat va ALEGE sa nu o mai vorbeasca deloc, insa sper sa fie ca mine si sa ii placa sa jongleze cu mai multe limbi.
    Irina are deja un start solid luat in tara, sunt curioasa cum va evolua Lia 🙂
    Eu nu am norocul unei scoli romanesti, nici macar de rude sau prieteni prin apropiere, cu care sa vorbesc romana. Bag la greu cantecele in romana si poezioare, preferata ei acum este mec mec cobec 😀
    Uite-o in urma cu o luna https://www.youtube.com/watch?v=m8dDBlJ1Vh4

    • Ada

      Buna! Fina mea este pe jumatate romanca, pe jumatate unguroaica. De la Mama ei stiu ca in familiile bilingve e bine ca parintii sa vorbeasca in mod constant fiecare in limba lui materna. Deci, tu tine-o pe a ta (o sa-ti dau niste resurse de limba romana) si sotul sa o tina pe a lui. Copila va creste bilingva fara sa isi dea seama, am vazut asta la Ami (fina-mea) si la fratele ei. Am sa o rog pe Alina sa iti scrie, ea stie mai multe pe tema asta. La noi conventia este aceasta: in casa vorbim romaneste. In afara casei, pe cat posibil, ne adresam gazdelor si celor din jur in engleza, din respect fata de gazde. Acuma, desigur, daca Lia e pe punctul de a se arunca in cap, urlam in ce limba ne vine mai repede sa urlam. Nu conteaza ca nu exista scoala romaneasca in zona, important e sa identifici daca mai sunt alti romani unde stai tu. Scoala romaneasca e doar un pretext. Daca nu exista, faceti grup de joaca, schimbati carti romanesti intre voi, vorbiti romaneste. Skype e f bun pentru vorbit cu rudele din tara si prietenii din alte parti. Noi ne-am motorizat toate babele, vorbim inclusiv cu bona cel putin o data pe saptamana. Daca n-ai chiar pe nimeni, o sa-ti dau id-ul meu. Face bine si la moral. Nu te lasa! foloseste youtube, ai si teatru radiofonic pentru copii gramezi, si cantece si povesti. Dar intinde antenele in jur. Cauta-ti romanii daca ii vrei.

  5. Cris

    Noi vorbim romaneste acasa, germana si engleza la cresa. La 2 ani jumate piticul le amesteca pe toate tare amuzant dar principalul e ca intelege si ne intelegem. Colegii lui de la cresa au si ei parinti de alte nationalitati, dimineata e o adevarata babilonie cand ii lasa parintii. Mie mi se pare o sansa extraordinara sa creasca intr-un astfel de mediu. Cred ca asta e noua generatie de world citizen, vorbitori nativi de 2-3 limbi, care incep studiile intr-o tara si o termina in alta, incep un job pe un continent si ies la pensie in altul, care accepta usor diferentele culturale si nu se mai impiedica in granite, vize si idei preconcepute. Spun asta cu o usoara invidie de copil crescut dincolo de Cortina de Fier.

    • Ada

      Cristina, cristina, nu, nu, bucura-te, gandeste-te ce sansa fantastica e pentru noi sa mergem in vizita la copiii nostri pe diverse continente ! 🙂

  6. Ai mei vorbesc amestecat, in principal noi romaneste cu ei si ei raspund in engleza inapoi. Cu bunicii cand sunt aici, vorbesc exclusiv in romaneste, dar mirosi gramatica si accentul canadian. Macar se fac intelesi usor. Robbie citeste destul de usor si in romaneste si face eforturi sa scrie (desi nu e usor din cauza sh-urilor si tz-urilor, etc), dar se simte clar ca la amandoi limba primara e engleza (desi pana la 3 ani fiica-mea a vorbit exclusiv in romaneste, cu gramatica si vocabular perfecte, dupa ce a inceput sa socializeze cu altii a disparut tot, a ajuns si ea la “Sunt frig, mami”). Singura exceptie pe care am cunoscut-o aici e un baiat, Floyd, ai carui parinti au emigrat din Romania cand erau ei tineri si el a invatat singur romaneste in adolescenta, vorbeste perfect (inclusiv expresii uzuale) si a reusit sa-si schimbe si accentul. Dar el e exceptia, in rest e o batalie continua pentru ca cei mici sa nu uite ca mai stiu o limba si ca parintii lor vin din alte lumi si vremuri… 🙂
    Singura ocazie cu care vorbesc in engleza cu ei e la teme, am hotarat eu ca ar fi mai bine (la voi e altfel, Irina a venit cu bagajul de cunostinte in limba romana, ai mei acum le dobandesc), sa nu devina confuzi, invatam impreuna termenii matematici sau stiintifici in engleza. Cu ocazia asta imi mai improspatez si eu amintirile 🙂

  7. Noi acasa (Grecia) vorbim asa: eu+baietel romaneste eu+barbat greaca , noi trei daca stam la taclare – greaca!Nu stiu daca este regula generala pt. copii bilingvi, dar cel mic a vorbit destul de tarziu (3 ani si 5 luni), adica si-a dat drumul dintr-o data la ambele limbi!Pana atunci ceva amestecat romana-greaca-o limba a lui!

css.php