Volver

4 Jul 2014 by

Imi miros mainile a ghimbir, a miere si a lamaie. Am avut o noapte agitata, cu ropot de ploaie pe frunzele din fata terasei, dar parca nimic nu mai conteaza pentru ca de mai bine de o ora Lia nu mai stranuta, nu mai tuseste, poate sa respire. Si asta la doar o jumatate de ora dupa ce i-am dat miere de salcam cu lamaie si ghimbir ras si o lingurita de sirop de brad. Doar lamaia a fost a mea, restul ingredientelor le-am gasit aici, le-am primit de la doua mame, care, ca si mine, cauta mereu alternative la medicamente. Da, i-am dat si paracetamol, i-am pus si picaturi in nas, dar mierea cu lamaie si ghimbir si siropul de brad au facut minuni. Irina a disparut de ceva vreme, e pe undeva prin curte, ascunsa printre ierburile inalte pe care eu ma incapatanez sa nu le numesc balarii.

Ieri a fost o zi frumoasa, am inceput-o cu peripetii si am incheiat-o pe terasa, in acorduri de chitara clasica. Asa se intampla cand toate se potrivesc cumva. Miercuri dimineata, pe drum spre aeroport, Laur a dat intr-o groapa uriasa, chiar inainte de a face dreapta spre Baneasa. Cand am ajuns in Otopeni, placuta de la numar atarna gata sa cada. Ne-a spus cineva ca s-ar putea sa-l pierdem, asa ca, inainte sa fuga la check-in, Laur a stat sa se uite la roti si sa indrepte numarul. Rotile pareau ok. Numarul m-a sfatuit sa-l iau in masina si sa-l pun pe bord, si apoi sa-l leg acasa cu doi soricei inaditi, solutie inginereasca pe care eu si adminul blocului n-am reusit sa o punem in aplicare.

Dar tot drumul spre casa, cel de la 4 dimineata, l-am facut cu senzatia ca totul va fi bine, am un inger langa mine si nimic rau nu se poate intampla. Am ajuns cu bine acasa, am dormit cu Lia in brate pana la noua cand Laur deja ajunsese la Frankfurt. Dupa cafea si mic dejun, am incarcat bunica in masina si am pornit spre radio. Pe Matei Voievod, la primul magazin de piese am gasit suportul pentru numar si o siguranta cu care sa o inlocuiesc pe cea arsa. La radio mi-am predat toate emisiunile pe saptamana asta si apoi mi-am sunat seful.

– Nu sunt bine. Imi iau copiii si plec la mare.

– Du-te linistita.

Am plecat joi destul de tarziu, cu ingerul bun pe umarul drept. Dupa 100 de km pe autostrada, suta facuta cu viteza regulamentara, 110-120-130, am oprit la benzinarie sa le iau fetelor un suc de portocale. Am avut noroc. Roata din dreapta era moale. Aveam pana.

Sa ai pana la masina, in mijlocul autostrazii, in soare arzator si cu doi copii mici in spate… Cat de curajoasa sunt eu mi s-au cam taiat picioarele.

– Doamna, v-am pus 2.3 atmosfere in roata asta. Mergeti inca 30 de km si daca scade presiunea, trebuie sa schimbati roata.

O, da, de cand imi doream sa schimb roata. Stiam ca am roata de rezerva, dar cum se schimba ea imi aminteam doar vag.

Am mers 30 de km pas-pas pana la ultima benzinarie dintre Bucuresti si Constanta. Presiunea scazuse la 2 atmosfere. Domnul de la Petrom, desi binevoitor, n-a reuist sa-mi schimbe roata, desi a incercat. Asa e cand ai jante de aluminiu, ele se prind cu niste prezoane stranse bine de tot cu un pistol special. Nici o sansa sa le scoti cu cheia normala.

Dar ingerul bun era cu mine in continuare. Am iesit de pe autostrada la Fetesti si am oprit la prima vulcanizare. Acolo, un baiat inalt si bine bronzat mi-a reparat janta indoita in groapa de la baneasa, in 10 minute, contra 20 de lei. Aveam si un cui in roata, dar era doar prins intre rizurile cauciucului, nu apucasera sa-l sparga.

Am ajuns la 2 Mai dupa 4 ore si jumatate. Am preluat camera, am facut aprovizionarea si apoi am plecat spre plaja. Era 6 si la Bucuresti turna cu galeata. Pe plaja noastra era un pic de vant, cat sa nu poti inalta zmeie. Dar era soare si cald, Lia se tavalea in nisip ca pisicile in praf iar Irina si Mara erau departe, departe, pe mal, la joaca lor de-a castelele de nisip ud. Mi-am cumparat cercei de la fata cu cercei frumosi. Imi plac, sunt lungi si colorati, vor merge la colectia mea de bijuterii de la mare.

Fetele au adormit cu greu si numai dupa ce m-am ratoit la ele.

Si-apoi am stat pana pe la 12, la un mojito pe terasa, cu Alexandra, cu Mihai, cu Ana, l-am ascultat pe Tudor cantandu-ne la chitara tangouri argentiniene dar si Ciocarlia si Ciuleandra si alte piese pe care niciodata nu le-am mai auzit cantate asa.

Si-am aflat ca pe terasa care da spre mare, vara trecuta, un mare violonist a cantat la stele, doar el si vioara lui celebra.

Pe la 12 ne-am culcat. Incepuse sa bata vantul si ne ajunsese din urma furtuna de la Bucuresti. Lia se sufoca, stranuta, tusea, voia sa plecam acasa. Nu putem, Lia, e noapte si ploua si mama e foarte obosita. O sa mergem si acasa dar maine sau poate poimaine. Linistea era sparta doar de tusea ei, altfel ploaia cazand pe frunze mi-a tinut companie discreta toata noaptea. Am tinut-o in brate pana dimineata, cand m-a parasit de buna voie. S-a dus langa sora-sa si am putut in sfarsit sa ma asez intr-o pozitie comoda.

Ploua cand ne-am trezit si mi-a venit sa plang de ciuda. Acum e soare si mainile imi miros a miere, a ghimbir si a lamaie. Lia nu mai stranuta, Irina e pe undeva prin curte.

E liniste, desi se lucreaza in port, apa e calda, e numai buna de baie, dar bate vantul rau.

Mai stam putin.

Mama inca nu s-a odihnit. Si diseara Tudor o sa cante din nou pe terasa tangouri argentiniene. Cred ca ne mai trebuie niste rom. Menta e in curte, gheata e in frigider, apa minerala mai avem.

Paianjenul e un mascarici.

L.E. Don Pandele s-a urnit și a adunat pozele mai jos…

Related Posts

Share This

css.php