When in doubt, cook

12 Jul 2013 by

Azi era iarăși una din acele zile în care am fi putut merge la o petrecere foarte, foarte faină, cu multe piscine și tobogane de apă și diverse cocktail-uri, șamd. Da, era petrecere la divertiland. Primele trei invitații nu le-am putut onora, din cauza vremii. Ultima oară n-am mers pentru că El a venit destul de târziu și apoi, după ce i-am servit o porție de supă și una de felul doi și i-am mai dat și o bere (căci așa se întâmpină bărbatul, nota bene, astea mai tinerele) bărbatul a zis ooook, stau doar cinci minute în pat. Și ghiciți ce s-a întâmplat în cinci minute? Eeeexact. A ațipit ajuns la concluzia că totuși e departe și e târziu și ce facem noi cu bebe, șamd.

Raluca mă sună cam săptămânal.

– Vii?

– Aș veni! Dacă nu plouă.

– Dacă nu plouă, da, sigur.

Păi și unde a plouat azi, din tot Bucureștiul? Da, pe strada mea. Daaaa. Cu bulbuci, așa. A plouat, a plouat, apoi s-a oprit și a ieșit soarele.

– Bărbate, de data asta mergem! am zis.

– Mergem, păpuș.

Mă caut în inbox de invitație și când mă uit mai bine ce să vezi. Vino la noi, zice invitația, să vezi ce frumos e! Avem dj și concert live cu Loredana. wwwwwhaaaaaaaaaat?

Doamnelor, domnilor, semn clar că vă lasă nervii e când nu mai suportați concertele live și simpla idee de DJ cu platane vă face să vă lipsiți de ditamai pool party deși e soare.

– No way, am zis, nu mai mergem.

– Bine,  nu mai mergem.

Și-a luat telecomanda și s-a așezat mai comod la TV NG HD (cunoscătorii știu ce e aia). Lia era ocupată să dea cu pensula pe bibliotecă pe undeva pe sub scaunul meu de eclipsa de clatitebirou și asta mă punea în imposibilitatea de a mă mișca.

Și dacă mor de nervi vreodată, apăi mor când una plănuiesc și alta îmi iese.

M-am stropșit la populația conlocuitoare că mie așa nu îmi place, servici, canapea, tv/laptop.

Și-n semn de protest m-am încuiat în bucătărie. Unde mi-am admirat noile cutii de ceai, mi-am pus niște rock fm și am confecționat câteva clătite. De plictiseală, de frustrare, de… trebuie să fac ceva cu mâinile.

Când am fost sigură că am suficiente cătite pentru umplut, am ridicat soțul de pe canapea să-mi pozeze opera.

– Am un proiect, i-am zis.

 – Ia.

E un soț cuminte, nu protestează.

– Vreau să pozezi clătitele în aer.

Și ne-am distrat foarte tare. Cel mai tare s-a distrat Lia. Clătite nu mai sunt. S-au topit.

Concluzia e simplă. When in doubt, cook. Great things might happen.

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. De cand le toooot aman … pe clatite evident 🙂 Eu trebuie sa fac minim … 30 daca ma apuc(populatie multa in casa la noi), si mor de nervi dinainte, asa ca trebuie sa am grija sa nu pic in … dobt-uri d’astea :))
    Sa va fie de bine!
    La partea cu socializarea … rezonez maxim, ar fi simpatica dar in niste conditii f stricte 😀
    Acus sa vad daca tin cu mine mutunachii astia sau trebuie sa rescriu comment-ul! 🙂

  2. Cam asa am procedat si eu astazi. A plouat, nu aveam chef de nimic..am facut 2 ore la clatite, pentru noi si pentru vecini.

css.php