Cum să obţii cartofi prăjiţi
Am o bucătărie mică. Atât de mică, încât atunci când gătesc nu încap în ea decât eu, la aragaz, cu uşa închisă şi geamurile larg deschise. Chiar şi aşa, orice prăjeală, cât de rapidă, se insinuează în toată casa dacă nu eşti atent să închizi rapid toate uşile. De aceea (şi nu numai) cartofii prăjiţi sunt un fel rar de mâncare în casa noastră. Nu mai spun că după ce fac cartofi prăjiţi, musai să-mi spăl părul, ceea ce e încă o bătaie de cap. Se mai întâmplă însă, foarte rar, să cedez şi să mă apuc de gătit delicatesurile aurii. Servite cu brânză rasă. Simplu e bun, nu? Profit de faptul că au trecut căldurile cele mari şi nu mă mai ia cu leşin lângă aragaz.
În seara asta am fost supusă la tortură psihică. Atunci când am pus întrebarea fatală “Ce vreţi la cină în această seară” o voce mică a zis: Cartofi prăjiţi.
– Nu. Nici nu mă gândesc. Ţi-am făcut şi săptămâna trecută.
– Păi, mami, ăsta e obiceiul nostru, ai zis că o dată pe săptămână nu strică.
– Aşa e, nu strică, dar nici nu-i musai.
– Hai, te roooog.
– Nu.
– Te rog, mami, deja le simt gustul.
Pam pam. Mai zi “nu”. În secunda aceea, gustul de cartofi prăjiţi mi-a invadat creierul, papilele gustative, nodul în stomac şi toată mişcarea mea de rezistenţă s-a făcut praf.
– Hai, că dacă tu îi cureţi, eu îi prăjesc, s-a auzit vocea bărbatului, gata să-şi sacrifice freza impecabilă în valurile de miros de ulei încins.
– I-auzi, Irina, dacă tu îi cureţi, eu îi tai şi Laur îi prăjeşte.
Şi-aşa s-a scris istoria. Puţin modificată. I-am curăţat, Irina i-a spălat, apoi eu i-am tăiat după specificaţiile tehnice ale domnului inginer (“la dimensiuni aproximativ egale, ca să nu se prăjească unii şi alţii să rămână cruzi”)
Cartofi prăjiţi, aurii, scoşi în castron de metal, lăsaţi neacoperiţi, să nu se înmoaie, săraţi câte puţin cu sare mare şi apoi scăldaţi în brânză rasă şi… pentru cei cu ficatul capabil, auriţi cu gălbenuş de ou. “Mănânci şi plângi. Mănânci”. Vorba poetului. Deloc dietetic. Deloc recomandat seara. Dar atât de bun!
Ne e dor de un tuci mic de fontă. Aţi văzut pe undeva?
Related Posts
Tags
Share This
Ada, la mine cand se prajesc cartofi (si nu numai!) miroase in 200mp+ (open plan living … grrr) … lasa parul in pace, care-i treaba … zau asa … eu una fara cartofi prajiti as zice ca viata nu mai e asa de frumoasa. Macar odata la tz zile. 🙂
Mai Alina, tu nu stii ca tot ce e bun e ori imoral, ori ilegal, ori ingrasa? :p
ba da, stiu. eu am declarat cartofii prajiti imorali si gata. e singurul meu pacat culinar, alaturi de ciocolata … :D.
sofia cand vroia ceva zicea: eu deja ii mestec! :P)
Da, deci sadismul se intensifica proportional cu varsta, e bine de stiut.
tuci… din aluminiu! gasesti la targurile de toamna din orasele dintre Bucuresti si Sinaia… Busteni…, lucrat “gipsistail”- ciocanit! Daca il cumperi, incurajezi stilul de viata onorabil al romilor! si la Busteni poti face un gulas, cu pirostrii…., nu doar cartofi prajiti…. miami!
Mi-e dor de Buşteni! Vreaaaau la Buşteeeni!
tuci mic de fonta , fabricat in Franta: 100-150 ron la carffour,
Multumesc, voi cauta, cu prima ocazie cand mai ajung la carrefour, care acum e in alta ţară pt mine.
ada, de ce nu incerci sa ii faci in cuptor? mai putin miros, mai sanatosi (drept ca nu au chiar acelasi gust da it’s all in the head) si mai putin de munca (gen intors si stat langa ei). si ca sa-ti iasa si crocanti dar si moi in acelasi timp ii fierbi putin inainte; nu atat cat sa se dezintegreze, ci sa-i poti taia si apoi ii arunci la cuptor pe hartie cerata si gata.
ah, si in loc de tuci, eu am descoperit ca poti folosi cu succes wok-ul, ca e subtire,incapator, se incinge repede si nu zac cartofii in ulei ci se fac repede. eu nu am nush ce wok performant, cred ca e luat cu 15 lei din cora dar isi face toti banii.
Nu mă păcăleşti. Nu e acelaşi lucru. Trust me! Nici wok n-am, mmmm între wok şi tuci aş alege tuci. Dar merci de idei!
Tiganii mai vand inca tuciuri prin Bucuresti.La marginea drumului, pe langa piete. Nu vin mereu, daca ai o piata unde mergi frecvent intreaba vanzatorii pe acolo daca vin si cand.
Cea mai apropiata piaţă, Obor. Sau Matache? Da. Sa mă uit, când şi dacă ajung.
cratita din fonta, mai marisoara, dar cred ca erau si mici, intr-o pravalioara din piata matache. 70 de lei. cred ca prin toate pietele sunt pravalioare cu lighene, plasticaraie si cratitaraie. poti sa incerci.
cratita e totuna cu tuciul?
eu am cratita de fonta. dar de calitate. aici e fff scumpa, cel putin 100$. merita, zic eu. da’ cred ca mult prea scumpa pe romaneste. (marca e creuset).
Of,cartofii prajiti…!
Imi place diviziunea muncii de la voi din casa si manipularea subtila a Irinei.
Păi da. Pupe mama…
tuci vezi Kika
pont de scazut nocivitatea foloseste ulei palmier, pt orice fel de prajeli incl schnitzel, alt lucru bun. LA schnitzel l-am incercat chiar eu si am vazut ca se arde mai greu
imi ploua in gura
ma duc sa fac…..dupa amiaza
Kika e depaaarte. A decedat Costică. Deci, Kika e foarte out of range. Dar ulei de palmier am văzut la Kaufland. Merci de pont.
chinezii gatesc mult in ulei de palmier. la noi se poarta ala din rapita (serios!). personal il prefer pe cel de masline (nu e f scump aici). in ala de palmier nici n-as indrazni sa gatesc, mirosul ma spulbera (mi se pare gretos numai de la vecini … 🙁 …).
buna ziua, hop si eu cu un comentariu (te citesc de muuuult, cu mare drag); uleiul de palmier e considerat unul dincele mai nesanatoase din cauza tipului de grasimi continute; cel mai sanatos, ei da, e uleiul de rapita, mai tare si decit cel de masline…se poate verifica cu multe surse internet…pofta buna la cartofi, lasa ‘culpabilitatile’, cred ca am mincat tone in adolescenta, era singura ‘mincare’la care ma pricepeam si n-am avut nici un fel de probleme de sanatate…iar kilogramele, hmmm, poti fi ele kilograme ‘fericite’, conform ‘eat, pray, love’ 🙂
Bine ai iesit din anonimat, Gabi. Merci de sfaturi.