Tracey’s Apple Pie
N-am scris nimic sâmbăta asta, pentru că am avut o zi leneşă, cu multe desene animate şi stat degeaba în pat. În vreme ce stăteam degeaba, rufele familiei se spălau liniştite. Aveam şi mâncare gătită, afară ploua, nici o şansă de plimbare sau de musafiri, ce altceva mai bun de făcut decât să te uiţi la Monsters Inc. şi să răspunzi o dată la 30 de secunde la întrebarea “Ce s-a întâmplat?” pusă de o Irină cam confuză.
După somnul de după-amiază m-am trezit însă cu mare energie şi m-am apucat de bucătăreală. Vreau să vă împărtăşesc reţeta lui Tracey pentru o plăcintă cu mere fenomenală, pe care o fac de ani de zile. Dacă aveţi robot de bucătărie sau maşină de pâine, frământatul aluatului va fi floare la ureche, aflaţi că noi azi l-am făcut manual şi l-am întins cu sticla (cineva, nu ştiu cine, mi-a rătăcit sucitorul).
Ce vă trebuie:
500 gr făină
100 gr zahăr
250 de grame de unt
un vârf de cuţit de sare
un ou
o jumătate de ceaşcă de lapte
un kilogram de mere
stafide
o conservă mică de ananas (pe cât posibil neîndulcit)
Scorţişoară
Cuişoare
Dacă aveţi robot: puneţi făina, zahărul, untul şi sarea, oul bătut cu lapte şi lăsaţi să se amestece până când coca se adună într-o bilă.
Dacă nu aveţi robot: într-un castron mare amestecaţi mai întâi făina cu zahărul şi sarea. Frământaţi untul între degete şi apoi amestecaţi-l cu făina. Compoziţia va căpăta consistenţa unor firimituri de pâine. Faceţi o gaură în mijloc şi turnaţi oul bătut cu laptele în acea gaură. Amestecaţi ingredientele şi frământaţi până când coca se adună într-o bilă.
Tăiaţi în două aluatul şi redaţi-i forma rotundă. Puneţi cele două bile rezultate într-o pungă de plastic şi lăsaţi la frigider minim o oră (preferabil două).
Radeţi merele pe răzătoarea mare. Câteva pot fi tăiate bucăţele nu foarte mari şi lăsate aşa în compoziţie. Căliţi merele cu zahăr (după cât de dulce vreţi să fie – asta înseamnă că puneţi din ochi puţin zahăr, amestecaţi, gustaţi, mai adăugaţi… dar aveţi grijă să nu scăpaţi prea mult dintr-o dată). Adăugaţi stafidele şi ananasul tăiat bucăţi. Nu uitaţi condimentele (scorţişoara şi cuişoarele). Lăsaţi să fiarbă până scade sucul pe care şi-l lasă merele. Dacă aţi scăpat prea mult zahăr, mai puteţi tăia din dulceaţă cu o jumătate de lămâie stoarsă peste mere. Puneţi merele să se răcească.
După ce aluatul a stat la frigider, aprindeţi cuptorul să se încălzească şi întindeţi prima foaie de aluat. Folosiţi o formă rotundă, cu pereţii înalţi. Ungeţi forma cu unt şi tapetaţi cu făină, apoi puneţi prima foie de aluat si lăsaţi-o să treacă peste marginile formei. Turnaţi merele (atenţie, să nu fie fierbinţi!), nivelaţi compoziţia şi apoi întindeţi a doua foaie de aluat. Acoperiţi cu această a doua foaie de aluat compoziţia. Uniţi marginile celor două foi pe marginea formei. Lipiţi-le pur şi simplu strângându-le între degete. Tăiaţi excesul de aluat. Înţepaţi cu furculiţa din loc în loc foaia de sus. Ungeţi cu puţin lapte şi presăraţi câteva fire de zahăr pe deasupra. Daţi la cuptor la foc mediu pentru o oră şi 15 minute. Plăcinta este gata în momentul în care foaia de sus a devenit o crustă aurie.
Este extraordinar de bună servită caldă, cu frişcă sau cu o cupă de îngheţată.
În paralel am făcut o supă cremă de legume, cea mai gustoasă şi mai simplă supă de făcut în vremuri reci. Dar nu mai povestesc şi despre asta, că se enervează Maria. 🙂
Pana la ultimul rand voiam sa-ti scriu ca-ti las eu sucitorul meu, dar apoi am citit, m-am enervat si nu ti-l mai las mostenire. 🙂
De nervi fac si eu luni o supa crema de rosii pentru toata familia si o prajitura cu prune ce se face in 30 de minute de mine, tie sigur ti-ar lua 5 minute, dar eu cu tine nu ma pun. 🙂
Am glumiiiit!
Simt mirosul de mere si scotisoara,mmm.Mi-a invadat bucataria:)
🙂 La treaba, Gabriela!
Aseara am mancat-o pe Tracey asta,ca era prea tentanta:)Faina de tot reteta,mai ales combinatia mar-ananas.Am pus putine mirodenii pentru vin fiert care pe langa cuisoare si scortisoara,au si cardamon .A iesit super!
Sa va fie de bine!
ha,ha. ai ajuns la cratita, vrajitoareo:-)
:p