Călătorie prin Curcubeu: Feedback de la cititori
Primii copii care au citit povestea cu Piticul paznic al Curcubeului au fost băieţii Germinei. Ea mi-a trimis un mail cu reacţiile lor, pe care îl redau, cu acceptul autoarei.
“Aseara am venit cu ei pe la 22,00 de la antrenamentul pt campionatul national de kumite. Mihai s-a spalat, a mancat, si dupa 2 culori de curcubeu pe care le-a ghicit cu entuziasm a adormit. La cat muncise la sala eu ma mir c-a rezistat atat… Cristian insa a stat si i-am citit tot. N-a ghicit indigoul si violetul. Chiar ma gandesc sa-i aduc de la serviciu o foaie de indigo, sa se distreze diseara. Finalul? Imediat ce am terminat povestea mi-a zis:
– Mami, o sa mergem, da? Dar nu in vis!
– Maine!
– Si cum o sa stim drumul?
– Pai avem harta oraselor, i-am spus eu.
– Da, dar drumul pana acolo?
– Il chemam pe Pitic, mi-am amintit eu. In ce oras ai vrea sa mergi?
– In Orasul Albastru! Tu mami?
– Eu as vrea in Orasul Rosu, sa merg la fantana cu sirop. Ca ai vazut, zicea ca au sirop si de trandafiri, si de …
– Da. Dar maine nu e sambata, nu-i asa?Ada, daca ai stii ce privire avea cand a descoperit ca maine nu-i sambata… Pe de-o parte ma pufnea si rasul de dezamagirea lui, pe de alta era atata candoare si-atata inocenta in vocea si-n ochii lui, ca am intrat un pic in panica… oare nu-l pacalesc prea tare? Apoi si-a facut planul. Cum o sa mergem noi maine, dar il luam si pe Mihai, si pe tati, si-l strigam pe Pitic toti in acelasi timp…Apoi m-a pus sa-mi scriu pe mana (“Ca eu mai uit mami, scrie tu pe mana ca sa nu uitam maine”), si mi-am scris in intunericul noptii pe mana CURCUBEU si stii ce-a facut? Mi-a pupat mana… Asa de fericit a fost ca l-am ascultat si ca sigur maine nu uitam… Dimineata cand s-a trezit tot la curcubeu era. L-am intrebat daca mai stie cum se numeste Piticul. S-a uitat la mine speriat si cu ochii carpiti de somn. Nu mai stiu mami! Tu mai stii? Apoi i-a spus si lui tati ca-l luam cu noi, si el s-a dat mare ca stie culorile, si n-a spus ordinea cum trebuie… Asta a observat Mihai care m-a rugat sa-i las povestea pe birou s-o citeasca azi cand se-ntoarce de la scoala. Acum eu ce ma fac? Cand ma voi intoparce de la serviciu, ce ma fac daca nu vine Piticul!!!! AJUTOR!”
Apoi Povestea a ajuns la Octavian Năzdrăvan.
LE Tocmai am primit feedback-ul de la Octavian:
„0. Da stiu ce e un curcubeu: Un brau de urias intors, ca un frate al lui U.
Cum il cheama pe pitic? (Anticipa intrebarile si raspunsurile)
Vreau poze.
1. Si in orasul rosu totul e rosu, si dulciurile? Da! Si casele si oamenii?
2. Portocaliu
De ce nu are ziduri? Oamenii sunt rosii, pana la urma in orasul Rosu? Si soarele si luna sunt din portocale?
Si au si o ducesa? Tu -Tu – Tu …(In timpul asta canta la trompeta – palnie – sa-i faca intrarea ducesei.)
3. Stiu, stiu, stiu …
Galben ( – e culoarea lui preferata – ), cea mai frumoasa culoare din curcubeu.
Soarele e prietenul meu!
4. Si peisagistul face labirinturi?Si am sa visez ca-mi face mamaia dulceata de nuci?
(Lectura a avut loc in bucatarie – unde am calculatorul -, pe fereastra era un pahar cu papadii, care fusesera galbene cu cateva zile in urma – culese de ei pentru mine -, dar care intre timp au devenit cu puf. Am experimentat si umplut bucataria de puf – cani si pahare cu lichide, farfurii -… Didi a intrat si ea in joc. Tati ne-a facut morala cand a ajuns acasa si am fost nevoiti sa motivam <actiunea>) J
5. Albastru. Nu inteleg de ce e ciudat. Mie imi place! Libelulele albastre sunt frumoase, mami!
(In aceasta dimineata, in drum spre gradi – am ales o alta ruta – , am vazut o gradina cu flori de <nu ma uita> inalte, <aruncate> printre lalele de toate culorile: Uite, mami, ca in orasul Albastru! Mai trecem pe aici? – Am finalizat lectura in aceasta dimineata, inainte sa plecam. Tati si Didi au plecat mai devreme. Ei sunt mai matinali si mai rapizi.)
6. (N-a ghicit culoarea.) Indigo? Asa e cerneala? Si de ce scriu caligrafii? Le place lor? De ce sub raze de luna? Mie imi place Soarele! Eu sunt Soarele, Didi e Luna …
7. Si … Vioooleeeet! Hai, mai repede, e foarte frumoasa. Ca liliacul, nu?
Am facut curcubeul. Acum, cum il strigam pe pitic?
(Reiteram povestea si regasim fiecare litera. Ne straduim sa scriem precum caligrafii. Reusim si incepe sa il strige pe pitic, la 7.15 dimineata in bucatarie….)
II. Ce crede mami
- Aproape am vizualizat tot ce am citit. Chiar „m-am plimbat” prin cele sapte cetati. Cred ca si o ecranizare ar fi ceva minunat (astea sunt timpurile in care traim … J )
- Ca parinte – dincolo de povestea minunata – sunt multumita pentru ca fiul meu (care acum incepe sa citeasca – cunoaste literele, dar inca leaga greu cuvantul -) e curios sa dezlege finalul povestii.
- La 6 ani – a trebuit sa-i explic anumite cuvinte: ducat, caligraf, gema, ametist, azur. Incet se deprinde si cu cititul si isi imbogateste si vocabularul.
Din punctul nostru de vedere, concluzia este cea scrisa chiar de tine (si pe care ti-am trimis-o si sambata): “Şi-atunci, se aude mereu aaaaah şi oooooh şi copiii se bucură de frumosul spectacol.”
Şi în cele din urmă, i-am citit-o Irinei. Ea ştia povestea, i-o spusesem în prima ei variantă (aşa scriu eu poveştile, întâi i le inventez Irinei, apoi mă gândesc o vreme la ele, şi abia după aceea le pun pe hârtie. De multe ori varianta de pe hârtie e cu totul altfel decât cea povestită întâia dată. De data asta, Irina ştia la ce să se aştepte, dar tot a fost luată prin surprindere. În varianta iniţială a poveştii, exista un personaj, Iasmina, care călătorea dintr-un oraş în altul şi trebuia să răspundă la ghicitori. Varianta finală e cu totul altfel.)
Am vrut să-i citesc doar o culoare, dar nu am reuşit. A trebuit s-o citesc pe toată, până la capăt. N-a avut răbdare să recitească povestea pentru a afla cum îl cheamă pe Pitic. A trebuit să facem exerciţiul pe loc. Şi imediat ce a aflat numele, şi-a pus mâinile pâlnie la gură şi l-a strigat din toate puterile pe Pitic. De atunci nu visează decât hărţi, curcubee, pitici, oraşe şi călătorii. Azi dimineaţă s-a apucat să deseneze singură harta spre Ţinutul Curcubeului. N-a nimerit culorile. Voia să deseneze o hartă şi pentru Luca şi să pornim împreună în călătorie, chiar dacă el nu ştie povestea. Lasă, a zis, o să vadă cu ochii lui minunăţiile. După-amiază, împreună cu Buni a refăcut harta. De data asta i-a ieşit ceva mai bine. Nu ştiu care dintre ele s-a distrat mai tare desenând harta Ţării Curcubeului, Bunica sau fetiţa. Important este că le-a ieşit. N-au nimerit ele prea bine Violetul, dar asta mi-a dat ocazia să mai amân puţin plecarea în Ţara Curcubeului. Nu de alta, dar fetiţa noastră deja se gândeşte ce să-şi pună în bagaj.
Ştefan a citit povestea încă de vineri…
“Stefan a fost atat de prins de poveste incat nu voia sa plecam la cumparaturi pana nu o terminam, iar asta e mare lucru, crede-ma pe cuvant. Cand l-am intrebat ce ar trebui sa-ti spunem despre poveste a raspuns: Sa-i spui ca e o poveste foarte frumoasa chiar daca nu e cu locomotive, dragoni sau veverite. (Toate acestea fiind obsesiile noastre curente). De altfel, s-a dus mai tarziu să le-o spuna si lor.
Dacă şi ceilalţi copii au vrut să facă harta şi nu s-au lăsat până nu au reuşit, scanaţi-o şi trimiteţi-mi-o şi mie, aş vrea să fac, ca de obicei, o galerie de… călătorie 🙂
Related Posts
Tags
Share This
Wow, m-ai facut tare curioasa! De-abia astept sa citesc si eu povestea!
Eu nu ma pricep la scris, asa ca te rog sa consideri ca feedback micul text cu impresii lasat la comentariile postarii despre poveste. : )
Eu abia astept sa vad cartea ilustrata cu povestea asta. Atunci sa te tii!
Ne inscriem voluntari daca se mai accepta 🙂
si io am citit-o si as fi mancat-o toata… 🙂
Tu ai statut special:D
Andreea, iarta-ne pentru intarziere, am fost foarte presati de timp zilele acestea. Ne accepti raspunsul tardiv?
Am citit povestea in seara in care ne-ai trimis-o. Toata . Pe nerasuflate. Vladimir a ramas siderat . Nu am mai apucat sa i-o printez, era tarziu, i-am citit-o direct de pe monitor. A cooperat perfect, ghicind numele fiecarui oras. Era super incantat , la un moment dat credea ca am eu o conversatie cu el, dar i-am explicat ca asa este scrisa povestea de o prietena de-a lu mami, care e si ea mamica unei fetite de varsta lui. De regula ii plac povestile cu actiune, citind-o credeam ca poate sa va plictisi, dar surpinzator era numai ochi si urechi. L a final, am reconstituit numele impreuna si mi-a spus : ,, Mami , in noaptea asta o sa visez frumos, nu? ”
Dupa parerea mea, povestea se poate citi de catre oricine, nu se adreseaza unei categorii de varsta anume. Este plina de sensibilitate si poezie si stimuleaza fosrte mult imaginatia vizuala.
Este o poveste pentru copii, parinti si bunici.
Multumim din suflet!
Si sa ai inspiratia sa creezi cat mai multe minunatii din astea!
Multumesc, Diana!