19 grade și un pic de senin, bine, fie, și niște vânt

21 Jun 2017 by

Salut, n-am mai vorbit demult și am citit într-o carte că frumos ar fi să nu te caut doar când am nevoie. 

Știu că știi, dar m-am gândit să-ți zic că zile ca astea de azi sunt perfecte, fix așa îmi trebuie, 19 grade dar să se simtă ca la 20-21, musai, musai, un petic de senin. Nu mă deranjează nici norii, albi și pufoși dacă se poate. Bine, fie, merge și niște vânt, dar vezi să nu fie ca ieri, când abia ne țineam pe picioare. 

Află despre mine că azi am fost o mamă bună, am spălat rufe și am împăturit șosete și cum stăteam eu așa și meditam la eternul Unde se duc șosetele când se duc (În Țara Șosetelor, desigur) mi-am dat seama că de când sunt în Canada am dat jos vreo patru rânduri de piei și m-am transformat în persoana asta cu flip flops și yoga pants (ahahahah, eu cea veche își țuguie buzele a dezgust, da, da, flip flops și yoga pants, știi, d-ăia de nici nu-i simți și tricouri lungi cu colțuri în stânga și în dreapta, mhm, eat your heart out, Old Me) și zău dacă regret. E comod și oricum, cui, ce-i pasă. 

Mă mai uit din când în când pe geam și iar mi-aduc aminte că trebuie să tai trandafirul ăla, să vezi ce comedie, e mai complicat cu trandafirii decât cu peștii (de ăia am scăpat că i-a preluat Laur, dar la trandafiri nu cred că se bagă) și-mi fac socoteala, ce zi e azi, ieri am avut Tuesday special rotisserie chicken, azi o să le frig un burger și dacă nu mă calcă prea tare pe nervi poate le fac și cartofi prăjiți, din ăia portocalii, să pot mânca și eu, că de când cu diabetul ușor nu e nici cu mesele. Și apoi, ce atâta mâncare, prea multă energie risipim. 

Rămân cu patru șosete din perechi diferite puse cuminți pe un genunchi și nu-nțeleg cum reușește Lia să le piardă, probabil nu e greu când mereu e cineva în urmă să adune ce lasă ea să cadă fără grijă. În viața mea n-am văzut atâtea haine de copii la un loc, mi-aduc aminte că a zis mama mea irlandeză. Așa e, dar spăl mai rar, că n-am timp. E ok, s-a rezolvat, de când sunt în Canada am la timp de nici nu știu ce să fac cu el. Mă bate gândul să mai învăț o limbă străină sau să desprăfuiesc franceza, ce zici?

Adevărul e că-s obosită, e foarte greu să fii SAHM și atât. Nu știu când trece ziua, mă uit în jur și nu se vede nimic. Ca și cum n-aș fi fost, la 10 minute după ce vin copiii sunt iar toate aruncate, ce rost are să mă mai enervez, nu? Măcar nu mai calc haine. Le scot frumos din uscător și le împăturesc cât încă sunt calde, am învățat să pun deoparte ce știu că intră la apă. Bine, eu am învățat, Irina nu,  și de-aia acum împăturesc și tricourile care i-au intrat Irinei la apă și le poartă Lia, rânjind cu satisfacție când soră-sa arată cu degetul și zice: de ce mi-ai luat tricoul! Că l-ai pus la uscător. 

Am emoții pentru Lia, începe școala în limba franceză din toamnă și educatoarea ei îmi spune că nu recunoaște toate cuvintele uzuale cu care ar trebui să fie deja obișnuită. Aiurea, cu mine le știe pe toate, dar la școală nu deschide gura,  și când o deschide vorbește încet, ca un bebe, că așa a văzut-o ea pe S și visul ei în viața asta e să fie clona lui S, d-aia și-a și tuns ieri singură bretonul, spre marea mea supărare. Păi și ce, Irina nu s-a tuns singură? Și dacă vrei să știi, chiar și eu într-o seară mi-am făcut două cozi împletite și harșt le-am ras vârfurile și gata tunsoarea. Și-atunci cum să mă supăr pe Lia, nu mă supăr, treaba ei, adio codițe, să se descurce. 

Hai că e trei, Doamne, gotta go, că se sună, mai trec eu pe aici, am vrut doar să te salut și să-ți spun mulțumesc pentru tot. Știi tu. Da, da, bine, pa. 

 

Related Posts

Tags

Share This

css.php