2017

31 Dec 2017 by Ada

O să te țin minte ca pe un an cu multe minuni. O să păstrez doar ce a fost frumos și ce am învățat pentru că n-am avut încotro. O să mi te amintesc ca pe anul în care am plâns mai puțin, mi-am acceptat noile condiții, am ieșit din zona mea de confort, am învățat să trăim cu puțin și cu puțini și am realizat încă o dată cât de lipsită de obstacole reale și de neșters e viața noastră. 

O să te țin minte ca pe anul în care am ajuns înapoi  în România pentru o săptămână scurtă și intensă. Mi-am revăzut câteva din locurile și oamenii dragi. Timp de câteva ore am stat pe plajă la 2 mai și m-am uitat la Caraiman, un pic pe fugă, dar suficient cât să pot scrie acum fără să mai plâng.

Am scris mai mult decât în alți ani. Am publicat o carte mai veche cu o ilustrație nouă, am finisat încă una, despre unicorni și dragoni, care sper că va apărea în 2018. Am făcut desene animate. Am înregistrat povești. Am renunțat la povești. Cărțile mele au ajuns în mâinile unor oameni care chiar și le-au dorit. Pe multe le-am înmânat personal. Am intrat într-un grup local de scriitori și m-am reîntors la școală. Am început Cartea Liei. Am început să scriu direct în engleză. Am continuat să scriu în română, chiar dacă mai rar, chiar dacă mai puțin, poate mai intens. M-am întors la catedră (chiar dacă doar ca asistent de profesor, dar sunt în clasă, cu copii deștepți, și asta e bine!). 

Am aproape 42 de ani, dar cumva, sunt înapoi la 22, în ultimul an de facultate, înainte de sesiune, înainte de lucrarea de diplomă, înainte de a mă arunca în necunoscut. Copiii mei sunt destul de mari, dar încă suficient de mici. Familia noastră e bine. Ne iubim și ne bucurăm unii de alții, chiar dacă uneori mai sar scântei și mai explodează artificii. 

Îmi doresc și vă doresc să fiți bine în 2018. Să nu fiți singuri, să nu fiți bolnavi, să nu vă ardă prea tare nici un dor. Să fiți iubiți și să iubiți la rândul vostru. Să vă numărați binecuvântările și să nu uitați că iluzia cea mai mare e că avem timp. 

Pe curând, în 2018.