Cum faci copilul sa gandeasca

28 Apr 2010 by

Anca ma intreba: “cum faci sa o incurajezi sa gandeasca, sa analizeze, sa nu accepte orice, dar in acelasi timp sa respecte niste reguli care nu-s intotdeauna usor de explicat/motivat… ? si, mai ales, cum face diferenta intre cei care impun regulile?”

Anca, i-am vorbit de la inceput ca si cum ar fi fost un om mare. Si i-am explicat tot ce se putea explica. Mult timp – pana a ajuns la gradinita, a fost inconjurata doar de oameni maturi. Familia noastra este foarte mica, nu sunt prea multi copii in preajma, de-aia mereu am imprumutat copiii altora, macar sa priceapa cum e cu impartitul jucariilor si cum ne purtam cand avem musafiri. N-am fost singura in intreprinderea asta. Bunica si tatal ei au procedat la fel ca mine. Bona noastra a facut la fel. Pe Irina a maturizat-o foarte tare divortul nostru.

Nu stiu cat de bine este ca la cinci ani judeca uneori in cuvinte prea mari, sa stii. Dar cred ca un rol foarte important in devenirea ei intelectuala l-a avut si gradinita. Copiii de la Smiley sunt pusi in situatia de a gandi, sunt bombardati cu informatii, sunt plimbati. Expunerea asta timpurie la teatru, opera, opereta, balet, concerte,povesti citite seara combinate cu karate, role, bicicleta, dansuri, cursuri extrascolare pe la Fundatia Calea Victoriei (absolut minunate, le recomand tuturor parintilor) a dus la Irina de azi. Irina vorbeste in permanenta, pune intrebari, o vreme toate obiectele din jurul ei vorbeau. In fiecare zi cand vine de la gradi e si ea intrebata: ce-ai facut? Cum a fost? Si ce-ai aflat? Si Iuli ce-a zis? Si de ce e asa si nu altfel? Esti sigura? Dar daca… ?

Apoi am ferit-o de tot ce o putea indobitoci. Desenele cretine, zaharul mancat cu lingura, manele.
Deci secretul, rezumat, e acesta: vorbeste-i mult copilului, plimba-l peste tot, da-i sa guste, sa pipaie, sa asculte, sa incerce, pe urma intreaba-l, cere-i parerea, da-i impresia ca are mereu de ales (cu ce vrei sa te imbraci? fusta roz sau blugi? Aha, dar daca iesi in curte in fusta iti va fi frig, sigur o vrei pe aia roz?) si pune-l in situatia de a alege… Experientele variate creeaza legaturi neuronale mereu proaspete. Cu regulile e simplu. Exista niste reguli. Ele sunt facute sa te protejeze. Le respecti fara sa comentezi. Nu le respecti, taiem din privilegii. Primul privilegiu care zboara: jocurile pe calculator (o data pe saptamana are voie pe Poisson Rouge). Apoi filmele. Apoi bicicleta. Apoi cartile. Cand ii iau cartile de povesti e rau de tot. Asta inseamna ca nu se mai bucura nu doar de citit seara, ci nici de tot ritualul de noapte si mama devine sperietoarea de ciori din poveste.

Sa nu crezi ca sunt una din mamele convinse ca au acasa un mic geniu. Exista si reversul medaliei: Copilul Irina cam arde etape. Arsul etapelor nu e deloc ceva bun. Acum cativa ani de zile o prietena m-a avertizat: nu-i lua jucarii peste varsta ei. Nici nu stii ce greu e sa nu-i iei jucarii peste varsta ei. Sau sa raspunzi la intrebari de genul: “Mami, dar noi cand ne recasatorim, ca nici tu nu poti sa le faci mereu singura pe toate?”.
Una peste alta, depinde de parinti, de rabdare, de disponibilitate. De cat timp petrecem impreuna in fiecare zi cu copilul. Dar despre asta cu cat timp petrecem cu copilul si ce facem in timpul asta, o sa scriu eu mai mult maine.

Cum face diferenta intre cei care impun regulile… Eu nu cred ca face o diferenta. Adultii cu care intra in contact fac regulile. La gradi seful e Iuli sau Cosmina, dupa caz. La buni, seful e buni. Cu tati, e clar cine e seful. Cand mergem in vizita la cineva, gazda ne spune unde avem voie sa punem mana si unde nu. Si pe deasupra, peste tot, oriunde am merge, seful sunt eu. Sunt un mic Dumnezeu 😀 Glumesc. Sper ca am inteles bine intrebarea.

Tags

Share This

5 Comments

  1. o data pe saptamana la jocuri…
    deci clar e prea mult, deja, daca Ioana sta aproapte in fiecare zi :((
    off, ma gandeam eu

  2. Giani, dr G a zis ca un copil de varsta Irinei poate sta cam 3 ore pe saptamana la jocuri, dar nu 3 ore in sir ci sparte in etape. Eu am ales o ora pe saptamana, in special in week-end. Tot atunci primeste si filme si programele de week-end sunt in general construite cu si pentru dansa. Aproape in fiecare zi nu stiu daca e ok, dar daca nu e o ora pe zi ci sunt doar 5 minute, poate nu e grav.
    Iri mai are acces la comp si la gradi. Fa si tu socoteala cum e mai bine si mai ales, profita de ocazia de a folosi un motiv de santaj cum nu-s prea multe.

  3. am constatat ca multe lucruri pot fi invatat mult mai usor daca ii dai drumul copilului intre altii….
    normal, aduce si “surprize”, insa, castigul este evident!

  4. Anca

    Iti multumesc mult de tot pentru raspuns si pentru ca ti-ai facut timp sa-mi scrii.
    Te citesc de mult timp si ideea asta o aveam in minte de ceva vreme… Acum s-a ivit momentul sa te si intreb.

    Ma tot gandeam ca-mi place cum gandeste Irina si mi se pare extraordinar felul in care comunica cu cei din jurul ei. Bineinteles ca tine si de firea ei, dar stiu ca, pe langa asta, e vorba de relatia pe care o are cu tine, de inspiratia de care dai dovada in felul cum o cresti.

    Si trebuie sa zic ca m-a impresionat felul in care se poarta cei de la gradinita cu copiii. In raport cu amintirile pe care le am eu din copilaria mea… 🙂 nu se poate vorbi de o diferenta, e cu totul alta lume. E minunat ca au posibilitatea sa faca, sa vada, sa auda atatea chestii.
    Irina e norocoasa. 🙂

    Te-am intrebat pentru ca mie imi vine tare greu… Am fost crescuta total diferit. Ca sa-mi fac curaj sa zic o chestie de genul celei pe care a zis-o ea la gradi… a trebuit sa mai adaug inca multi ani pe langa cei 5 ai Irinei 🙂
    Si pentru ca imi doresc altceva pentru copilul meu (care va veni intr-o zi), ma gandesc cu teama la momentul cand am sa-i explic lucrurile astea…
    Stiu ca nu vreau sa semene cu mine (din punctul asta de vedere).
    Stiu ca vreau sa aiba curaj sa spuna ce gandeste (macar mie, pentru inceput), sa intrebe, sa puna la indoiala, atunci cand e cazul.
    Nu vreau sa creasca cu impresia ca trebuie sa asculte de adultii din jurul lui pentru ca ei sunt perfecti, pentru ca sunt niste zeitati care nu pot gresi niciodata. Nu vreau sa ii asculte orbeste.
    Vreau sa ma asigur ca stie si intelege de ce ii cer anumite lucruri si ca daca ii impun ceva, e pentru binele lui. Vreau sa ma asculte pentru ca are incredere in mine, nu pentru ca “asa trebuie” (si cu siguranta nu de frica).
    Si daca se poate, as vrea sa ii dau libertatea asta fara sa-mi fie frica de faptul ca s-ar putea intoarce impotriva mea…pentru ca, la urma urmei, nu vreau anarhie in casa mea, evident :)))
    Si ca sa le tii pe toate in echilibru, cred ca deja e un pic de arta… 🙂
    Oricum, cred ca am sa-ti repet intrebarea si cand o avea Irina 15 ani 😀 sa vedem atunci…:p
    Te intrebam cum face diferenta intre cei care impun regulile tocmai pentru ca ma gandeam ca daca la gradi a fost treaba cu “hai s-o sunam pe mami”, inseamna ca autoritatea suprema chiar esti tu 😀 ceea ce e minunat, pentru ca inseamna ca at the end of the day, tot pe tine te asculta, tot parerea ta o vrea, pentru ca are incredere in tine 🙂
    Bine, tu stii cel mai bine cum a gandit ea atunci, pentru ca o cunosti, dar eu zic ca e un lucru bun asta. Eu as spune ca face diferenta intre ei (sau poate ar fi bine, nu stiu) in sensul ca… ok, adultii fac regulile, dar in final doar mami (familia, in general) hotaraste de unde si pana unde au si altii dreptul sa-i impuna anumite lucruri.

css.php