7

18 Jan 2012 by Ada

Începem (ca de obicei) cu principalele capitole din Cartea Vieţii Ei:

Naşterea Irinei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

M-am tot frământat de ceva vreme gândindu-mă ce aș mai putea să scriu despre Irina, ce am voie să spun în gura mare fără să-i lezez (deja) dreptul la intimitate, fără să o calc pe coadă când se va prinde că pe aici se scrie despre ea și va cere să citească. Nu e departe ziua, așa că, luându-mi toate măsurile de precauție, voi căuta să povestesc ce m-a învățat Irina în anul 6 spre 7, când s-a încheiat, practic, perioada idilică de “7 ani de-acasă”.  Pentru că n-am avut liniște două ore legate ca să apuc să scriu un poem în proză cum aș fi vrut, am să postez pe măsură ce scriu și am să updatez postul imediat ce sora cea mică îmi permite.

Anul șase spre șapte a fost poate cel mai greu din viața ei. Au fost multe schimbări, altă casă, un bebeluș care i-a acaparat mama, despărțirea de grădiniță, școala, școala de muzică, mulți oameni noi, multe figuri de autoritate în plus dintr-o dată, mulți copii cu care va merge pe un drum lung mulți ani de zile.A fost anul regres-progres, regres dictat de simțul de autoconservare, stârnit de prezența surorii mai mici, absența impardonabilă a tatălui biologic și micile asperități în relația cu noua figură paternă. Copilul independent și dornic să le facă singur pe toate s-a transformat într-o domnișoară sclifosită care nu găsește nimic niciodată, are nevoie de ajutor la lucrurile cele mai mărunte și deține un sistem de autostandby, în sensul că vorbești cu ea, pare să fie acolo, dar n-aude și trebuie să spui de mai multe ori același lucru.Mi-am făcut multe procese de conștiință, gândindu-mă că sigur e vina mea, sigur eu nu fac ceva bine, sigur eu trebuie să plusez. Apoi am vorbit cu Lavinia și am aflat că Nati (geamăna cu o zi mai devreme născută a Irinei) face exact la fel, deci n-am motive de îngrijorare.

Progresul a venit la câteva luni după ce a apărut Lia. Irina este o Soră mai Mare grozavă. Imediat ce a acceptat că Lia există, imediat ce s-a împăcat cu ideea că n-o putem duce înapoi la maternitate de unde am adus-o, imediat ce Lia a început să se lumineze la față când o vede, Irina și-a luat rolul în serios. Irina poate mai bine decât mine să-i bage pe gât absolut orice amestec comestibil. Până la ultima linguriță. Nu mereu, dar de cele mai multe ori, dacă are răbdare, o păcălește. La Irina râde, o caută cu privirea, o cunoaște, se bucură de prezența ei. Iar ea, pătrunsă de importanța rolului ei de familistă, și-ar fi scurtat vacanța mult-așteptată la Buni. “Oare cum se descurcă mama fără mine? Cine-i dă Liei să mănânce?”.

Suntem în continuare în perioada negațiilor și a dece-urilor. De ce să citesc? De ce să scriu? De ce să-mi fac temele? Pe asta n-am s-o fac. Chiar nu. De ce trebuie? acesta a fost leit-motivul primului semestru de școală.

Ce m-a învățat Irina:

– regulile de la Fazan. N-am voie să încui din prima. N-am voie cu nume proprii (habar n-are ce-s alea, dar așa e regula). N-am voie să încui nici din a doua, că scopul jocului nu e să încui primul ci să spui cât mai multe cuvinte.

– ce înseamnă “bunăstare”: “Noi suntem oameni înstăriți, avem în fiecare zi ce pune pe masă”. “Părinții mei sunt bogați, avem trei mașini” (corect, Costică pe Aleea Circului, Minnie, de-o vârstă cu Irina în garaj și Matizul de serviciu al soțului. Sunt trei, are dreptate).

– ce e important la un concurs: “Eu cred că dacă cei de la Scorpions s-ar fi dus la Vocea României sigur ar fi câștigat. Și dacă n-ar fi câștigat, nici o problemă. Ce m-ai învățat tu pe mine? Important e să participi, nu să câștigi!” (de lucrat la chestia asta cu “important e să participi”. Posibil să fie ceva eronat în mesaj.)

– pe ce loc mă situez în ierarhia bucătarilor din viața ei. “Pe primul loc e doamna Anca (DOH), pe urmă buni, pe urmă tu, pe urmă Lena. Bine, Tu ești pe primul loc la paste! Doamna Anca la mămăligă. Buni la sarmale și Lena la torturi. Toate sunteți pe primul loc la ceva (recunosc aici teoria cu “no man left behind”). Dar să știi că ar trebui să te duci la un concurs d-ăla la teve că ești foarte talentată la gătit. ”

– cu ce mă ocup: “Tu ai harta curcubeului. Toți scriitorii au harta poveștilor pe care le scrii și tu ești scriitoare, așa le-am zis celor de la mine din clasă, mama mea e scriitoare de povești. Când îmi mai scrii și mie o poveste?”

Dintre momentele cele mai luminoase de anul ăsta, mi-aduc aminte de 2 mai și vama veche, de prima ei zi de școală, de după-amiaza în care, plângând înfundat mi-a zis că ea nu mai vrea la pian, de bucuria din dimineața de Crăciun când a descoperit că pisica ei de pluș a făcut un pui (!), de ingeniozitatea de care a dat dovadă când am făcut tortul curcubeu. Anul ăsta a fost cel în care am aruncat-o în brațele societății. Gata. Mi-a înghițit-o școala. Are program de la 8  la 17, se va adapta perfect la viața de corporație, dacă asta își va dori. S-a domnișorit foarte tare. Nu e un lucru bun, maturizarea asta prematură aduce cu ea toate neajunsurile arsului etapelor. Aș fi vrut să mai copilărească puțin. Să mai creadă în zâne, moși, iepurași. Ea zice că încă mai crede, dar are dubiile ei. Îi place să scrie bilețele, are un jurnal cu lacăt și n-a vrut să-mi dea mie dublura cheii să i-o păstrez, e foarte preocupată de dinamica grupului său din clasă, nu răspunde la violență cu violență.

Nu este un copil perfect. Are multe de învățat și de îndreptat, de pus la punct și de rafistolat. Dar e bună cu toți copiii mici, se poartă frumos în societate, se vede că e umblată pe la concerte, ascultă Rock FM (că n-are încotro), deja știe mai multe decât mine despre discografia recentă a grupului Iris. Aseară mi-a citit singură, de la cap la coadă, povestea lui Jack și a vrejului de fasole.  Una peste alta, e un copil bun.

Și-a dorit un tort în formă de carte cu o pană de scris (sunt și eu la școală, măi mamă!) apoi a ales unul în formă de pui de focă. Și-a dorit ca la ziua ei să vină Luca, Luca și Măriuca. Din păcate suntem toți bolnavi, așa că – dacă nu ne revenim până vineri – e posibil să amânăm puțin festivitățile de-acasă. Până una alta, am să-i duc un tort la grădi. Nu știe că vin, așa că va fi o surpriză. Vă las acum, să ajung la ora mesei. Când revin, am să povestesc despre Planeta de Domnișoară și despre Biletele de Papagal.