10 Jun 2008 by Ada

Peste trei minute ii dau a doua doza de antibiotic.
Are febra dimineata, la pranz si seara. 39.5, 38.7. In momentele ei bune, 38.2.
Cand are febra zace.
“Mami mi-e cam lau. Mi-e flig. Ma doale bultica. Am vomitaaaat. Cled ca pentlu ca am volbit plea mult. Am fost cu balca pe lac si mi-au dat latele laceala. Mami, mi-e cald. Nu e cam cald aici? Mi-e foalte lau.”
Azi pediatra a observat ca nu-l spune pe R. Azi am facut exercitii si am descoperit ca nu-l spune pe R de lene. Contra laptic cu ciocolata l-a spus si pe R.
Cand nu are febra s-ar juca. Nu dureaza. Dupa vreo jumatate de ora de zvanc, in care e in stare si sa joace volei se intinde iar in pat… “Mami, mi-e lau.”
E 11. sa-i dau antibioticul…
Nu, nu e decat o banala amigdalita. Tratam cu tantum verde spray (nu vleaaaau), cu albastru de metil(“mami nuuuu”, “hai iubito ca ne coloram dintii in albastru. Zi, albastrrrrru”, “Blue!”) cu nurofen/panadol (“da’ nu vleau pe astaaaaa ca nu e bun gustuuuul”) si augumentin. Vacanta, cum spunea cineva, or mai fi si altele…
Mi-amintesc concediile la mare ale parintilor mei. Cam in a doua zi daca nu faceam insolatie faceam amigdalita. Doar ca pe vremea mea orice amigdalita insemna penicilina din 6 in 6 ore, injectabila. Multumesc lui Dumnezeu ca azi exista siropuri.