A doua Vedere din Canada

27 Jan 2015 by Ada

Ieri a fost o zi splendidă în Țara Norilor Frumoși. Ferestrele noastre dau spre răsărit, avem camerele inundate de soare aproape în fiecare dimineață, suficiente raze de lumină cât să arunce pe pereți curcubee și să ne ia înfrigurarea, să o  ridice până sus, la cer și să o lase să planeze încet, înapoi spre noi, lipsită de orice greutate.

Mi s-a spus că sunt grele iernile în Canada, dar am avut noroc. Iarna asta a nins suficient cât să ne bucurăm de foarte puțina zăpadă și cred că pot număra pe degetele de la o mână zilele în care n-am avut deloc, dar deloc soare.

Sunt momente în care mi-amintesc de camera noastră de zi din Vatra Luminoasă, cu ferestrele ei uriașe și lumina aurie a asfințitului proiectând pe ziduri umbra corăbiei mititele, uitate de chiriașii de dinaintea noastră. Am fost proprietarii unor apusuri spectaculoase, aproape trei ani. Sper doar că persoana care acum locuiește acolo știe să aprecieze lumina și să se bucure de ea în ciuda neajunsurilor pe care, ca orice apartament de bloc, le are și căsuța aceea.

Aici nu mai avem parte de apusuri, ci de răsărituri. Cerurile din fața ferestrelor noastre sunt aproape mereu albastre, așa de albastre că răsăritul face norii să pară roz. Iar norii… parcă-s puși acolo cu mâna, au formele cele mai bizare, uneori chiar deochiate, spre amuzamentul Alexandrei, care, de la Ploiești, citește în văzduhurile astea ceea ce eu nici nu îndrăznesc să bănuiesc.

Ieri noapte a nins un pic. Irina o numește “baby snow”. Zăpadă din cea nepotrivită pentru bulgări, ca o părere, nici spumă, nici pătură, mai degrabă un fel de puf, care la orice adiere de vânt începe să zboare prin aer. De aceea, în dimineața de ieri, toată curtea noastră interioară părea un glob uriaș cu miliarde de puncte strălucitoare dansând prin aer, ca niște mici diamante în suspensie de ger.

Am deschis ușa de la balcon și am lăsat aerul rece să năvălească peste tălpile goale ale Liei.

Azi sunt -11 grade, se simte ca la -19, cerul e doar parțial noros.