Adevărata fiică a mamei Omida

24 Nov 2010 by

Sunt zile în care nu mi-e bine. De exemplu ieri. După un interviu excelent cu Mirel Bănică pe tema dezrădăcinării, înrădăcinării şi reînrădăcinării (da, ştiu că v-am băgat în ceaţă, dar e un interviu grozav), m-a prins o sfântă ploaie care m-a botezat pe toată partea dreaptă în ciuda umbrelei galante a interlocutorului meu.

Aşa că m-am dus acasă şi m-am băgat în pat, am lăsat în plata Domnului telefoanele să se descarce în voie şi m-am culcat fără să mă mai gândesc la nimic. Voi nu ştiţi, dar eu am un deadline în curând, şi, ca de obicei mă lovesc toate, până nu mai am pe unde scoate cămaşa şi trebuie să mă apuc de lucru. Ei, una peste alta, m-am culcat, ştiind că nu se rezolvă nimic, dar sperând că mă va lăsa înfiorătoarea durere de cap şi mi se va mai destinde mijlocul.

La cinci fără zece, telefoanele nu m-au mai iertat. Bărbatul voia să ştie, mă duc să iau copilul sau îl recuperează el în drum. Ba du-te tu, am zis, mi-e rău, mi-e somn, mă culc, luaţi un taxi.

Am rămas cu toate luminile stinse, cu capul sub plapumă şi cu gândul la povestea tristă şi îngheţată pe care trebuie s-o dau gata până în sărbători. O ştiu deja pe dinafară şi mă cam obsedează, semn că i-a sunat ceasul. Apoi a venit furtuna.

Furtuna sună la uşă, în special când eu uit cheia în broască.

– Mami, de ce eşti tristă?

– Nu-s tristă! Nu mi-e bine.

Atât mi-a trebuit.

– Te vindec eu cu dovleacul. Laur, aprinde-mi te rog lumânărica, am s-o vindec pe mama.

Un deja-vu scurt şi amintirea şerveţelului mustind de apă rece, trântit pe ochi ultima oară când am îndrăznit să recunosc că nu mă simt bine m-au cutremurat şi probabil mi-au şters şi ultima urmă de zâmbet de pe faţă.

– Dar de ce eşti atât de tristă? a continuat interogatoriul infantei.

– Nu-s tristă, puiule, mă doare capul.

– Vin imediat.

Au venit în formaţie completă. Cu dovleac, lumânărică, şerveţel ud, apă, tot tacâmul. Dovleacul a fost plasat pe marginea ferestrei “ca să arunce un zâmbet luminos spre tine, mami”, lumânărica aprinsă, şerveţelul udat din belşug şi apoi a început ritualul de sculare din morţii hormonali.

Eu nu am nici o şansă să fiu bolnavă cu aceştia doi în casă. Sau să fiu tristă. Sau să fiu cu fundul în sus. Pentru că mă bombardează cu ponei şi păpuşi animate cu glasuri subţirele, cântă pe două voci cântece de grădi (pe care le-a învăţat ieri şi taximetristul cu care au venit, fie vorba între noi…), organizează picnicuri în pat cu mandarine, mă gâdilă, vorbesc cu Lia, mă stropesc cu apă, mă-mpart în două şi se ceartă pe încălcarea unor graniţe trasate cu degetele, îmi fac unghiile cu pensulele de pictat şi nu se dezlipesc de mine până nu mă fac să râd. Şi ce bolire mai e aia, când bolnavul (neînchipuit, pe cuvânt) râde în hohote… Nici o şansă. Boala nu încape în casa noastră, har Domnului. Nici tristeţea nu poate sta prea mult.

Copila face voodoo, un voodoo prietenos, luminos, muzical. Ieri seară toată familia a trăit în patul mare. Au ţesut frumos, s-au gâdilat, au cântat, au mai stat puţin, până s-a făcut zece noaptea şi am trimis copila la culcare.

Mi-s dragi amândoi. Ea, că nu mă lasă să cad. El, că nu se dă dus de lângă mine. Ei, că-s ai mei.

Related Posts

Tags

Share This

8 Comments

  1. Andreea

    Bravo lor! Intr-o astfel de atmosfera n-are cum sa stea boala, depresia sau orice alt lucru daunator sanatatii.
    Sanatate multa si la cat mai putine dureri de cap.

  2. mamica_de_sebastian

    Ma bucur ca ti-ai regasit linistea,fericirea si mai ales familia adevarata.Pupici la fiecare in parte si mai ales burticii:)

  3. Claudia

    minunat! iti doresc sanatate, putere sa duci toate sarcinile la bun sfarsit… ganduri alese!

  4. oana

    eu zic ca ti-s dragi aman-trei…ca si gadiliciul mic are proprietati tamaduitoare… stiu eu…

  5. Liviana

    Hehe, trebuie sa-ti spun ca si feciorul meu cel mic imi aplica propriul meu tratament cand imi e rau. Daca ma doare capul, vine si ma pupa la locul cu pricina. Imagineazat-i ca orice altceva m-ar durea (fie el si degetul mic de la picior) faza cu pupatul nu poate sa fie sarita. 🙂
    Sunt draguti, ne incarca sufletele sa-i vedem cum ne intorc iubirea! Suntm norocoase, Anda!
    Pupici pe burtica si succes cu deadline-ul!

  6. orianna

    Bucura-te de asa o familie. Nicicand boala sau tristetea sa nu-ti intre in casa, si lumina din suflete sa va faca bucurosi.

  7. LIV

    Da, da! Recunosc reteta asta pe care nu o elibereaza nici o farmacie. Data trecuta cand m-am simtit ca naiba din pricina oboselii, Luca mi-a spus ca sunt frumoasa ca o floare dupa care m-a intrebat in timp ce imi cerea o foaie de hartie si un creion: “Ce flori ziceai ca-ti plac, mami? Parca freziile, nu? Am sa-ti desenez o frezie!”

  8. Ce declaratie de dragoste frumoasa! Si mie imi sunteti dragi toti patru!

css.php Privacy Policy