Aer!
Ştiţi voi câte grade erau azi pe la 12 în Costică? Nici cu gândul nu gândiţi. 57, oameni buni, 57 de grade la soare. Pentru că are bietul de el un ghinon fantastic, oriunde l-aş lăsa, tot în soare îl găsesc. Eu cred că soarele e de fapt un fel de floarea-lui-Costică, se ţine numai după dânsul, că tot am aflat că de fapt Pământul e în centrul Universului după părerea boborului. N-are a face, eu am învăţat că Universul mi-e prieten, dar nu ştiu cum se face că la Bucureşti, Universul e un prieten ciudos, oarecum ostil şi greu de suportat. Despre Universul bucureştean zic.
Doresc să mă laud cu un copil model. Aerul de munte i-a priit, aşa Irină cuminte n-am avut nici când era bebe. Un singur episod de încrâncenare căprească am trăit pe strada spre vilă, cândva, vineri pe la amiază, dar în rest…
Copilul meu mănâncă tot ce-i pui în faţă. Nu dă în cei mai mici, deşi tare o mănâncă palma. Doarme când îi zice mama. Nu tropăie, nu deranjează, se joacă frumos cu te miri ce şi dacă cere un bănuţ, stă, se mai gândeşte şi-apoi vine şi zice: “Scuză-mă, mami, ia bănuţul înapoi, ţine-l tu mai bine, că tot mie îmi cumperi”. Aferim, Irina!
I-am zis că plecăm la Bucureşti. N-a urlat, n-a bătut din picior. M-a pus doar să jur (ha!) că o duc înapoi la aer. Am jurat, măcar atâta hatâr să-i fac puiului.
Deci. V-aţi trezit, v-aţi făcut cafeaua şi aţi venit să vedeţi ce mai facem. Suntem bine! După o zi înfocată şi sufocantă la Bucureşti, am dat iar bir cu fugiţii, plecăm la aer. Aş dori să mă pot muta cu tot cu serviciu pe strada Valea Albă. Şi cum Universul mi-e prieten, cine ştie ce mi se mai pregăteşte.
Ne auzim şi mâine, încă nu v-am povestit cum s-au dus Irina şi Sofia singure să aducă lapte proaspăt muls şi nici pe câte tonuri pot ele să strige “Gheorrrrrghieeeee!”, uneori separat, cel mai des în cor. Să ştiţi, însă, că ăla micu’ e o minune atomică. Mi-ar plăcea aşa o aşchie atârnată de coada Irinei. Vă spun eu, al doilea copil are mereu avantajul prezenţei fratelui mai mare (reminder pentru Maria!) şi, ca să-l citez pe Simi, e mai multă maimuţă în om decât în maimuţă.
Adânc. Am zis.
PS: O mămică din Constanţa aşteaptă să-i trimit o carte cu Firicel. N-am uitat, nu-s nesimţită, n-am ajuns la editură şi stocul meu personal s-a terminat. Voi onora promisiunea! Jur. 😀
Related Posts
Tags
Share This
Valea Alba, nu Valea Lunga, por favor:)))
da…asta cu maimuta ii apartine de fapt lui Andrei Vieru, pianistul,. e geniala, si noi iubim mult vorba asta.
Baietelul meu a stat o saptamana in tabara la Busteni si a venit indragostit de munte, de aerul de acolo (nu “arde” mama, ca aici in Bucuresti), cu greu l-am recuperat, ar mai fi stat.
Alba!
Frumos concediu ati avut! Am citit toate posturile si m-am bucurat pentru voi.Sunteti o echipa frumoasa 😉
Inca nu e gata. Mai treci, o sa mai ai ce citi:)
Ziceam sa stam acasa sa lenevim, sa sadem in aer condiţionat. Dar suna bine ce traiti voi, asa ca plecam si noi la munte in we. Multă sănătate lui Costica cel Brav!
Veniti la Busteni? Ar avea Gheorghe cu cine sa se joace. Sa-mi zici daca vrei sa-ti rezerv camera.
Ada multumesc mult de ofertă, dar sotul meu nu e fan deloc Valea Prahovei. Desi Busteniul mi se pare cea mai decenta statiune din zonă ne sperie DN1. Cel mai probabil vom merge pe la Fundata.
Stii că dimineata cand urc dealul de la Cotroceni mă gandesc cu drag la Costică? 🙂
Costica te pupa! DN1 e scary intr/adevar. N-am fost la Fundata.
Have fun . Am fost cam neserioasa dar nu am ajuns la gradi deloc am chiulit la bunici
Ataea grade sunt si in alte masini din pacate sa vedeti cum e azi…..
Have fun
Nu-i bai, lasa, ca vine ea toamna.