Aerosmith: Perfect night, perfect place, and the girls in the front row…

19 Jun 2010 by

Am ajuns cu greu la concert. Zone Arena e pe Barbu Văcărescu, imediat după Billa, pe un fost teren viran transformat în spaţiu de concert.

Mi-a plăcut, zic de la început. S-a auzit bine, nu m-a călcat nimeni pe picioare, m-am întâlnit cu o mulţime de cunoscuţi, unii pe care nu-i mai văzusem de… 20 de ani sau de 15 ani sau de acum câteva luni. Doar stând într-un singur loc şi privind de jur împrejur, i-am văzut pe Dana, fosta mea colegă de bancă din generală, pe unul dintre cei mai cool băieţi din generaţia mea de la liceu, pe Sana şi pe Tiberiu, pe Andra, colega de clasă din liceu. Îmi pare rău că am ratat-o pe Andi, cu care multe ore am chiulit de la şcoală.

Cum a fost la concert? Reamonn ştiu să cânte. Fără îndoială. Supergirl e “the song”, tot fără îndoială. Dar Aerosmith… Ştiţi ce, eu nu sunt fan Aerosmith. Adică… dacă mă iei la bani mărunţi, din tot ce au cântat aseară nu ştiu dacă au fost 4 cântece pe care să nu le fi putut fredona. La restul (şi au fost două ore de spectacol) versurile s-au cântat singure. Le ştiam. Le-am trăit. Am crescut cu ele. Steve Tyler e un artist extraordinar. Nu se mulţumeşte să cânte. Exprimă, interpretează, cu fiecare gest pe care îl face, cu fiecare grimasă, adaugă o nuanţă în plus la sunete. Concertul ăsta a fost pentru mine ca o întâlnire la care mergi numai aşa, pentru că insistă lumea. Nu-ţi prea place tipul, e cam în vârstă, dar oricum n-ai altceva de făcut mai bun în seara aia, aşa că hai să vezi cum e, că doar n-ai nimic de pierdut. Şi vii. Şi-l vezi. Şi el face tot ce ştie să-ţi atragă atenţia. Nu mizează pe faptul că venirea ta la întâlnire e un semn că accepţi orice îţi oferă. Nu te plictiseşte cu banalităţi, tipul e, chiar şi la vârsta lui, un cuceritor. Are metodă.

N-am respirat la concertul ăsta, n-am avut când. “Hit after hit after hit after hit” nu e o vorbă goală. Dacă eu care nu-s fan am ştiut să cânt la refren… Dacă eu am fost în stare să ţopăi de bucurie de la primele acorduri, când am recunoscut “Love in an elevator” sau “Pink” sau “Sweet emotion” sau “Living on the edge” sau “Dream on” sau… Nu, n-am să le înşir aici pe toate… apăi asta chiar e o trupă mare. O trupă mare e aceea pe care nu ai cum s-o ignori pentru că piesele ei sunt undeva în mintea ta. Le ştii pe de rost, deşi nu ai căutat să le ştii. Şi nu poţi să nu le cânţi, pentru că au fost coloana sonoră a tinereţilor tale. Ascultam Pink şi simţeam gustul de Chesterfield măturându-mi papilele gustative. Chesterfield la bucată, cumpărate de la metrou, una sau două ţigări preţioase, ascunse cu grijă, să nu le găsească tata. Am resimţit mirosul de Garone, Garone alb băut direct din sticlă, fără pahar glazurat şi fără feliuţă delicată de lămâie, Garone cumpărat după ce unul dintre  noi făcea chetă. M-am transpus pentru câteva minute înapoi în toate cabanele la care am dansat pe muzica aia, cu băieţii slabi, deşiraţi, cu vocile în schimbare, tremurând atunci când trupurile ni se atingeau pentru blues. Am cântat din tot sufletul, înconjurată, la propriu, de oameni care, ca şi mine, se simţeau foarte bine. Oameni de care m-am rupt, o generaţie întreagă de care viaţa m-a separat doar ca să trăim mai intens revederile astea, când nu ne dăm întâlnire, dar ne bucurăm atât de tare că ne putem lua în braţe.

Dacă ar fi să transpun experienţa în dimensiunea erotică, a fost ca o partidă cu un bărbat pe care nu dai prea mulţi bani la început, dar după două ore de amor sălbatic nu ştii cum să-i ceri numărul de telefon, pentru că mori să-i mai dai o întâlnire. Merci Steve Tyler.

Despre Reamonn nu pot spune decât că peste 10 ani voi fi mândră că am asistat la concerte la care ei cântau în deschidere. Şi ei se vor face mari.

PS: Nu Ştiu câţi au remarcat Theremin-ul în concert. Eu m-am bucurat să-l văd pe viu.

PS2: un super interviu tradus de prietena mea, Ana.

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. Iti multumesc din suflet pentru postarea aceasta! Am privit filmuletele cu lacrimi in ochi. Mi-as fi dorit sa fiu acolo.

  2. Cu draga inima!

  3. a fost și ăsta o bucată bună la vremea lui 🙂
    poate încă este, cine știe :)))

  4. Was “amazing”! L-am privit de la 2 m, am simtit fiecare nota, am cantat pana cand am ragusit si inca nu cred ca a fost real! Descrierea ta este perfecta.

css.php
Privacy Policy