Alt fel de adrenalină

28 Mar 2012 by

Una dintre colegele mele tocmai a trăit o spaimă pe care sper să n-o cunoaşteţi niciodată. Fetiţa ei de opt ani n-a ajuns acasă de la şcoală şi nici n-a ieşit din clasă la ora 12 cu ceilalţi elevi. Era 12.20 când Aura a plecat val vârtej spre şcoală, pentru că fata avea şi telefonul închis.

Pentru copiii care merg singuri de la şcoală acasă,  poate e bine să îi instruiţi să nu-şi închidă telefoanele în timpul orelor, să le pună pe vibraţii. Cu siguranţă, nu-i veţi suna doar să vedeţi ce mai fac, dacă nu se plictisesc la mate.

Spaima că ţi-a dispărut copilul e cumplită. Aura era mai mult moartă decât vie când a ieşit pe uşă, mai ales că fetiţa ei o suna în fiecare zi după şcoală. Ne puteam potrivi ceasurile după cât de punctual era telefonul ei. S-a terminat totul cu bine, fata era în şcoală, pregătea ceva cu o colegă pentru Săptămâna Altfel.

Există device-uri de localizare a copilului şi întâmplarea de azi nu mă face decât să vreau să iau unul pentru Irina. Aş albi dacă ar păţi ceva.

Related Posts

Tags

Share This

14 Comments

  1. LIV

    Pffoa, nu vreau sa stiu! Cum e aia cu device-urile, ca habar n-am!

  2. Abia acum, la maturitate, îmi dau seama prin ce coșmaruri le-am trecut pe mama și pe buni acum 25 de ani, când, în clasa întâi fiind, am întârziat într-o zi de la școală vreo 3 ore că m-am luat cu o colegă la vorbă.

    Nu știu cum aș reacționa dacă copilul meu ar face așa ceva. Nu pot decât să le admir peste timp pe ele pentru calmul cu care m-au tratat și mi-au explicat (de-am și înțeles)că așa ceva nu se face.

  3. Aura noastra? Dumnezeule!

  4. ady

    probabil abia cand propriul meu copil o sa-mi faca asta (sper sa nu, totusi) o sa inteleg prin ce-a trecut mama cand eram eu intr-a treia si am ramas vreo 3 ore la bunicu’ matern (locuia langa scoala) ca azi ca vine la noi in ziua aia si voiam sa mergem impreuna.
    iar 2-3 ani mai tarziu, am venit acasa mai devreme, mama era in oras, iar fratelo dormea tun si nu m-a auzit sunand/batand/strigand. m-am intors la scoala unde tata era prof, in sedinta de consiliu profesoral. scoala era incuiata si eu stateam pe la usi. mama a sunat la scoala chiar in momentele cand in sfarsit ma auzise cineva batand.
    toate se petreceau acum 20-20 si mai bine de ani, deci nu erau telefoane mobile.
    nu-mi vine sa cred ca ai mei sustin ca am fost cuminti. dc toate se platesc, ma asteapta vremuri grele. 🙂
    bine ca s-a terminat totul cu bine cu copilul colegei.

    • Ai tai ce au zis?

      • ady

        prima oara, nu mai stiu, a doua, mama n-a apucat sa se agite prea tare, ca abia ajunsese acasa, vazuse ca nu-s si a sunat la scoala (unde tata muncea si eu invatam), cand suna, ma gaseau pe mine.
        dar in general, sustin ca am fost copii cuminti si cele cateva trasnai din antologia familiei (cele doua nu se afla in antologie, nu stiu de ce) pot fi incadrate la categoria “fleacuri” inerente copilariei.
        dar am crescut intr-un oras mic de provincie, in care toata lumea cunoastea pe toata lumea, deci pericole mult mai mici decat in bucurestiul anului 2012.

  5. mamaluimihai

    s-a trecut la runda a doua de votat la blogfest! 🙂

  6. exista un fel de ceas cu dispozitiv de localizare;este facut in Marea Britanie
    imi aduc aminte ca am citit despre acest sistem si sunt convinsa ca la o simpla cautare pe net vei gasi ceea ce cauti
    eu am gasit asta
    http://www.copiiyumi.com/index.php/Bariere-de-securitate/Sistem-localizare-copii-Plus/flypage.tpl.html
    si asta
    http://www.comunicatedepresa.ro/log-soft-grup/sistem-de-localizare-gps-pentru-copii/

  7. Cris

    Deci are dreptate fi miu, are nevoie de iphone :)), asta ca sa i instalez google maps, sa i l las tot timpul pornit, si sa ma uit pe net pe unde mai umbla odrasla…
    Al meu mai “uita” sa urce, ca are colegi din blocul vecin, si se mai intind la vorba… ce daca mama se da de ceasul mortii 5 minute, pana apare dumnealui la usa… dar de bine de rau a inteles in cele din urma ca inima mea nu rezista la infinit cu antrenamentul asta, si acum apare la fix acasa.
    Dar prima data a fost groaznic…

  8. A mea m-a pacalit ca are o ora in plus si cand am ajuns la scoala am aflat ca nu era asa si nici ea nu era nicaieri. Au fost cele mai grele minute din viata mea, pana cand m-au sunat de acasa sa imi spuna ca ajunsese, singura. A vrut sa ne arate ca poate veni singura, asta in clasa 1. Si scoala era destul de departe, metrou etc
    Asa ca stiu cum se simte o astfel de aventura. Dar tot nu i-as lua nu stiu ce device-uri de urmarire, mi se pare groaznic, oare noi cu ne-am fi simtit daca parintii nostri ar fi facut asta? 🙂

    • Roxana, pe vremea noastra nu erau atatea pericole, orice mi-ai spune. Pe vremea noastra mergeai la scoala de langa casa, nici vorba de metrou in clasa 1. Better safe than sorry, despre sentimente vom vorbi cand copilul va fi parinte. Parerea mea.

css.php
Privacy Policy