Ambiții personale

5 Jan 2013 by Ada

Într-un episod reluat recent din Neveste Disperate, am avut o viziune înspăimântătoare a ceea ce poți deveni încercând mereu să fii o mamă perfectă.  Copleșită de probleme, Bree uită de ziua fiicei sale de 16 ani (aproximativ) și, la mai bine de o lună și jumătate, încearcă să compenseze cumva uitarea asta, organizându-i fetei o petrecere minunată. Stă trează o noapte întreagă să facă o arcadă de baloane, care, desigur, nu sunt pe placul fetei și apoi trebuie sparte, ca să poată fi scoase din casă. Apoi strică petrecerea încercând să decoreze perfect tortul, care sfârșește pe podea înainte ca oricine să mai guste din el. Apoteotic, fata fuge de acasă în aceeași noapte, în parte din cauza umilinței îndurate la petrecere, în parte pentru că așa dictau ale tinereții valuri. Mama se internează singură la Psihiatrie, zâmbind: I am about to have a nervous breakdown.

Se apropie ziua Irinei. Am prospectat puțin piața locurilor de făcut petreceri și m-am speriat. Nu, nu ne permitem, trist, dar adevărat, nu mai putem face petrecere cu 20 de copii la loc de joacă. Și-apoi, parcă nici pe ea n-o mai încântă foarte tare ideea de trambuline gonflabile și figurine din baloane făcute de clowni.

Anul ăsta Irina își dorește o petrecere cu Tinkerbell. Pentru că a fost înțelegătoare și a făcut o listă rezonabilă de oaspeți (Luca pianistul, Luca violonistul, Măriuca, Natalia și Maria) am hotărât cu Laur să îi facem moftul cu Tinkerbell. Așa că i-am comandat o mulțime de mărunțișuri de pe un site unde am găsit inclusiv pinata pe care și-o dorește așa de tare de când a văzut una la ziua lui Matei. În rest, chestiile obișnuite, invitații,  farfurioare, banner, balon, una 7 lei, una 3 lei, una 22 de lei, nu știu cum s-au adunat 100 de lei…

Vine și un personaj la ziua mea? m-a întrebat Irina. Nu, Irina, personajul vei fi tu. Tu vei fi Tinkerbell, slavă Domnului că nu vrei să fii Draculaura sau mai știu eu ce monstru din Monster High.

Mătușa Irina îi face rochița de Tinkerbell. Am căutat modele, i-am dat mână liberă la ales materialele, am măsurat copila din cap până în picioare, ne-am sfătuit care e cea mai potrivită pentru o fetiță de opt ani, se ocupă.

Acum, meniul copiilor va fi simplu. Din experiența anilor trecuți, soluția ideală este să ai în casă chestii transformabile instant în finger foods și să le oferi câte un platou. Când se golește platoul, faci altul. În felul ăsta, ei nu au ocazia să se bată cu mâncare și nici tu nu ai pe urmă de aruncat la gunoi multă mâncare rămasă neconsumată.

La piece de resistence…  Tortul.

Irina vrea tort cu Tinkerbell.  Până acum, aniversările ei presupuneau 2 torturi la afterschool/grădi, 1 tort acasă. Acum am negociat că va duce bomboane la școală și va avea un singur tort, acasă. Tort făcut de noi, împreună, nu comandat la cofetărie. Să fac un tort nu e așa de greu, mai ales că, har Domnului, există soacre capabile să facă torturi de toată spaima dietelor. Tracey mi-a lăsat măsuța rotativă și o mulțime de instrumente de decorat torturi. Mai rămânea doar să găsesc figurinele de plastic, cu care să se poată juca după petrecere, pentru că așa dorește dânsa și pasta de zahăr verde, ca să pot acoperi tortul. Am umblat ieri prin tot orașul (nu exagerez, am ajuns până în piața Veteranilor și apoi în piața Matei Ambrozie), căutând zânele de plastic care să nu fie chiar odioase la chip, cum erau cele de la Veteranilor. Le-am găsit seara, la Matei Ambrozie, mulțumesc, Paula!

Pentru pasta de zahăr am mai multe surse. Cofetăria Alice din colț, de unde nu-mi vine să mă duc să cer un kil de fondant de pus pe torturi. Două site-uri din Târgu Mureș care importă până și Covapaste – folosită de Tracey la torturile noastre de nuntă, sau Cristina care mi-a oferit din fondantul ei.

Mai rămâne doar să găsesc o rețetă pe placul copiilor, să vedem ce-și dorește și sărbătorita.

Mama lui Matei mi-a trimis un document cu multe jocuri pentru o petrecere cu tema Peter Pan (deci tot pe acolo, pirați, zâne, tot una). Mărturisesc sincer că nu m-aș fi gândit să fac un desfășurător de petrecere, de obicei nu mă bag în jocul copiilor, îi las să-și facă de cap după cum le tună. Dar dacă mă lasă Mama lui Matei, am să postez aici ideile de jocuri (i-am trimis un mail în sensul ăsta).

Well. Cam astea sunt planurile noastre, ne pregătim intens pentru prima petrecere a anului (de Sf. Ion ne serbăm Ioanii cu bunicii și cu nașii  Irinei – sperăm noi) și eu încerc să nu exagerez cu nimic. N-aș vrea ca după petrecerea asta (de peste 2 săptămâni), copila să vrea să-și ia câmpii.

Ca să-l citez pe Laur: Doamne, peste 10 ani face 18… Și n-o să mai meargă cu Tinkerbell de carton în mărime naturală.

Right. La prima vedere, petrecerile pentru copii sunt scary. Costisitoare. Trec repede. Și – ce e cel mai trist – copiii le uită și mai repede. Când a împlinit patru ani, i-am adus gașca Zurli. 500 de lei. Acum nu-i mai prindeți la banii ăștia.  Irina nu mai are nici o amintire de atunci. Nu uită, însă, seara în care Luca violonistul a cântat la noi în sufragerie. Poate dacă participă la pregătiri va ține minte.