Ana celor o mie de zile

10 Mar 2009 by

Eram la Sibiu când mi-a sunat telefonul. Un număr de provincie, un prefix necunoscut, capul mi-era oricum tulbure. Mă trezisem la şapte dimineaţa, îmi făcusem bagajele şi apoi mă întinsesem la loc în pat, deşi salteaua pe care am dormit două nopţi era poate cea ma proastă saltea pe care am dormit în viaţa mea. Cu toate astea, am adormit la loc, până a sunat telefonul.
Am răspuns, buimacă.
– Doamna Andreea!
E grav.
– Da?
– Ana sunt!
– Doamna Ana!
– Eu m-am gândit să vin pe la dumneavoastră câteva zile, mai stau cu Irinuca, s-o mai alin niţel.
Coruri de îngeri au început să cânte brusc. Parcă se umpluse camera de lumină. Deja vedeam oala cu supă cu găluşte pe foc, toate lucrurile din casă aliniate, lucind, jucăriile Irinei încolonate pe rafturi, mâncărurile puse pe căprării pe rafturile frigiderului şi borcanul cu mâncare al pisicii lustruit până la strălucire intensă.
– Da, doamna Ana! De mâine, sărumâna, vă aştept.
Am aşteptat-o cam cinci zile. Le-am numărat cu Irina. Patru zile până vine Ana, trei zile până vine Ana, două zile până vine Ana, mâine vine Ana, azi vine Ana, la cât vine Ana, a venit Anaaaaa.
– Anaaaaa! Haide, Anaaa, ia-o prin faţă, că e deschis, Anaaaa, vezi ce baghetă am? urla infanta cocoţată pe geam.
A durat vreo douăzeci de minute până a parcat (doamna Ana are un Peugeot 206), s-a chinuit să-şi scoată radioul, să nu i-l fure, şi-a scos sacoşele, geanta de voiaj şi haina de rezervă.
Şi-n cele din urmă a ajuns sus. N-o să stea chiar o mie de zile, doar până vineri. Dar de duminică seara suntem într-un soi de rai. Cu supă cu găluşte şi toate celelalte pe care le-am prevăzut în scurta mea epifanie de la Sibiu. Irina nu merge la grădi, mai bine, rezolvăm şi hârâitul acela de care nu mai scapă. Eu mă trezesc la 7.30. Şapte treizeci! Lux! Îmi beau cafeaua… Apuc să mănânc şi să mă fardez şi plec la serviciu la timp, în maşină ascult muzica pe care o vreau eu şi chiar îmi permit să-mi retuşez rujul în oglindă fără să mă mai tem că se va atenta la el, de pe bancheta din spate.
Şi când vin acasă găsesc mâncare caldă. Găsesc casa aerisită şi lucrurile la locul lor şi pe Mitz tolănit în centrul universului şi pe domnişoara dormind liniştită, hrănită, mângâiată, alintată, închinată, masată, pupată şi iertată de toate obrăzniciile şi cuvintele urâte pe care mi-a zis Ana că toţi copiii de vârsta ei le spun, doamnă.
Am instalat-o în sufragerie. Mi-am tras biroul mic în dormitor. Şi-s liberă să-mi termin porţia de tradus. Trag cât pot, până nu pleacă Ana. Dar azi am obosit, de la norul ăsta negru, doamna Andreea, hai, odihniţi-vă, mi-a zis, mă ocup eu de Irina. Ca să mă revanşez, le-am făcut pizza. Irina a adormit în 30 de secunde după ce a pus capul jos. Acum e linişte şi parcă e mai cald în casă.
Life is good!

Şi aceasta este Ana, în 2007, cu Irina mică, în casa noastră din Sebastian.

Related Posts

Tags

Share This

10 Comments

  1. Ruxel

    Te invidiez sincer 🙂

  2. Bogdana

    pai de ce nu o sechestrezi?

    don’t let her go!

  3. Andreea Badran

    Bafta ta! Oare doamna Ana nu se poate clona cumva, sa ajunga la toata lumea?

  4. alina

    Total de acord! Vrem si noi o clona a doamnei Ana!!! Una mica mica mica … :))). Fericitelor! 🙂 Meritati!

  5. Ceska777

    D-na Ana e mai tare ca Mary Popins!!

  6. Degetica

    si io vreu:((((((

    va pupam.

  7. April

    Am avut si noi o “Doamna Ana”. Ce dor imi e de ea…Mai exista si ingeri

  8. ana

    si eu si eu…
    si eu am o doamna Ana, care sta cu puiu meu in fiecare zi…si pt care am un respect deosebit…

  9. ana

    si mie mi-e dor de Ana mea; cand veneam de la serviciu era luna in casa; nu ca acum cand ma iau cu mainile de cap…sa traiasca toate Anele care au grija de copii…tare’s bune pe langa casa omului 🙂

  10. mama lu' maria

    d-na Ana a noastra este d-na Viorica, sau dio, de la vio, cum ii spune mariuca… ce minune la acsa omului! sa ne traiasca toate domanele Ana si sa fie sanatoase!

css.php
Privacy Policy