And she’s back.

13 Jul 2012 by

– A cui e pisica asta mami?

– A mea!

– De ce stă cu codiţa aşa?

– Se gândeşte! E o pisică gânditoare.

– Parcă e un deget codiţa ei.  Şi de ce are doar două picioare?

– Nu-s două, sunt patru, dar stă cu lăbuţele una lipită de alta.

– Şi de ce are gâtul aşa de lung?

– E neam cu girafele.

– Şi cum o cheamă?

– Încă nu ştiu, te aşteptam să-i dăm împreună un nume.

– Nu ştiu ce nume să-i dăm.

– Atunci întreab-o pe ea, poate ţie îţi spune.

– Vorbeşte?

– Nu.

– Atunci cum să-mi spună?

– E o pisică telepată. Ştii ce e aia telepatie?

– Nu.

– Telepatia e comunicare prin gânduri. Nici nu mai trebuie să vorbeşti că auzi gândurile celuilalt şi te aude şi el când te gândeşti ce să-i răspunzi.

– N-aud nimic.

– Mai încearcă.

– Dar tu o auzi?

– Da.

– Te-a întrebat despre mine?

– Da.

– Şi ce i-ai zis?

– Că tu eşti fetiţa cea mare.

– Şi ce te-a mai întrebat?

– Dacă e şi o fetiţă mică pe aici.

– A, a văzut scaunul Liei. Şi câţi ani are?

– E pui.

– Bine, dar câţi ani are?

– 99!

– În ani de pisică?

– În ani de pisică.

– Şi de unde a venit?

– De la mămica ei.

– Şi mămica ei unde e?

– Acasă la ea.

– Şi casa lor unde e?

– În ţara pisicilor cu dungi şi cu gâtul lung. 

– Şi unde este ţara asta?

– Peste nouă ţări şi nouă mări.

– Şi cum se numesc ţările astea?

– Prima, A Doua, A Treia…

Râde. E ca şi cum ne-am fi despărţit de dimineaţă şi n-au trecut decât câteva ore, nu câteva zile. Pisica o distrează, dar dacă nu vorbeşte şi tot nu poate s-o audă, nu mai e suficient de interesantă.

– Mami, cum s-au transformat maimuţele în oameni?

– În timp. Lasă că înveţi la zoologie, se cheamă evoluţia speciilor.

– Mai bine zi-mi tu.  Deci, la început…

– La început maimuţele au descoperit că e mai bine să stea în două picioare.

– De ce?

– E o poziţie mai elegantă.

– Şi pe urmă?

– Au început să se tot îndrepte, că stăteau aplecate şi le durea spatele.

– Şi pe urmă?

– Pe urmă s-a făcut cald. Şi le-a căzut părul.

– Şi pe urmă?

– Şi pe urmă au învăţat să facă focul şi să-şi facă dulceaţă din fructe, că aia ţinea mai mult. Auzi, o să te plictiseşti rău de tot la şcoală dacă le ştii pe toate dinainte.

– Hai, încă o întrebare şi gata.

– Bine.

– De ce nu s-au transformat TOATE maimuţele în oameni?

– Pe unele nu le deranja să meargă în patru labe.

– Cred că-mi place mai mult varianta cu Adam şi Eva. dacă nu mâncau ei din pomul cunoaşterii noi am fi fost şi acum în Rai.

– Serios?

– Da.

– Ei da, până la urmă e ok să crezi ce ţi se potriveşte. Citeşti despre fiecare şi apoi te hotărăşti care e varianta bună pentru tine.

– A, păi nu, că amândouă sunt adevărate.

– Cum aşa? Există două feluri de oameni? Unii se trag din maimuţă şi alţii sunt urmaşii lui Adam şi Eva?

– Da.

– Şi cum îi deosebeşti?

– Aia de la Adam şi Eva nu mai mănâncă mere.

– Dar tu mănânci mere.

– Eu mă trag din maimuţă.

Irina, 7 ani, 5 luni, 3 săptămâni şi 4 zile, după a doua tabără din viaţa ei, din care s-a întors cu codiţe împletite şi cu cârlionţi la ceafă.

Related Posts

Share This

13 Comments

  1. nicoletag

    Super, super, super. Copiii sunt ceea ce noi ii formam sa fie. Intrebari, raspunsuri, mai multe si mai diverse intrebari, mai multe raspunsuri, rabdare, rabdare si imaginatie, dureri in muschi maxilarului de atatea vorbe si explicatii… si vine o vreme cand rezultatele incep sa se vada…. Felicitari Ada, tu esti o persoana deosebita iar Irina este un copil minunat, si asta, in mare parte ti se datoreaza. Of, de ce nu pot copiii sa ramana copii pe veci???

    • Dar eu abia astept sa creasca, sunt curioasa sa vad ce se va alege de dansa, nu vreau sa fie vesnic mica. Altfel, multumesc pentru complimente.

  2. Nora

    MINUNATE, amandoua :-)!
    P-aia cu “pe unele maimute nu le deranja sa mearga in patru labe” ar trebui introdusa in diverse studii pentru oamenii ce-si bat capul sa impace si capra si varza (adica Biblia si pe Darwin)

    • Pai ce era sa-i zic copilului?

      • Nora

        Ha,ha, pai un om “obisnuit” i-ar fi raspuns “Habar n-am” dar tu esti extraordinara si raspunsurile tale la fel. La fel sunt si intrebarile Irinei! E tare norocoasa ca esti mamica ei. De fapt, e minunat ca va aveti unii pe altii :-).
        Poate daca as avea inspiratia ta, as stii mai bine cum sa rezolv problemele cu almost adolescentul meu…Andrei, 13 ani, neincrezator, fragil, indolent…

        • daca te pot ajuta in vreun fel…

          • Nora

            Ada, merci, Andrei e poveste lunga si aici vorbim de pisici cu gat lung ;-)Poate altadata!

  3. Luiza

    Simpatica foc! Amuzant e ca ma recunosc in dilemele ei de la cam aceeasi varsta. Nu prea mi-era clar cum sa impac evolutionismul cu creationismul, asa ca m-am decis ca Doamne Doamne e responsabil pentru Big Bang, de acolo a preluat evolutionismul. Cred, totusi, ca aveam vreo 9 ani 🙂

  4. oaki

    Varianta mea a la varsta ei: Oamenii au cazut din Rai, si aici pe Pamant s-au transformat in Austrolopitecus. Si de acolo au evoluat.
    Oricum, ai iesit f tare din dilema!

  5. Eliza

    Ce frumos stii tu sa explici. Cand o sa ma simt in incurcatura cu Ilie o sa te intreb 🙂

  6. super! :))

  7. Squiko

    Fenomenal :)))))))))))

  8. pantofiori veseli

    Ce dragutza postare, copii sunt in lumea lor pe care de multe ori noi adultii nu prea o intelegem. Iar lumea lor este foarte simpla si curata.

    Succes,
    Sergiu

css.php
Privacy Policy