Another one bites the dust

26 Jan 2012 by

Îngenunchiase în fața gardului și plângea fără lacrimi, cu mâinile albe de strânsoare, lipite pe zăbrele. Vântul șuiera în depărtare. Ninsoarea aproape că intra în case. Scutura poarta cu o forță nebănuită într-un trup atât de mic. Dar nimeni, nimeni nu deschidea, nimeni nu-i ieșea în întâmpinare. Eram pe lume doar eu, ea, gardul și vântul ce șuiera dincolo de ziduri. După o vreme a obosit. S-a trântit la pământ și a închis ochii. A rămas așa, minute în șir, întinsă pe jos, fără să mai scoată un sunet.

După vreo cinci minute, a ridicat capul de pe podeaua acoperită cu trei straturi termoizolante și mi-a zâmbit. Atunci am dus-o, pe brațe, în patul ei .  I-am scos pantofii și am învelit-o, fără să-i mai dau jos blugii. Se freca la ochi. Mi-a zâmbit, s-a întors pe partea cealaltă și a adormit.

 

 

Related Posts

Share This

3 Comments

  1. Ale

    Yes!

  2. LIV

    Eu ma pregatesc sa o dazabonez pe Mara in tipul noptii de la alaptat! Cum de nu cade gardul sub asediu?

css.php