As dori nişte cartofi prăjiţi, un burger şi un milkshake

6 Sep 2009 by Ada

Nu, glumesc. Aş dori…

De fapt, citind postul Alinei în dimineaţa asta, mi-au dat lacrimile. Ce frumos trebuie să fie. Vreau şi eu. Astăzi am să vă spun o poveste pe care am aflat-o recent. O poveste de care îmi aduc aminte şi surâd de fiecare dată. E o istorie ca-n filme, pe care am cerut voie să v-o spun, pentru că pe eroina ei o cunosc de când aveam 14 ani. A. este o frumuseţe dintre cele blonde, pe care până şi o femeie o recunoaşte drept frumoasă, fiindcă nu are încotro. Deşi e blondă naturală, nu este şi n-a fost niciodată una dintre cele despre care spunem bancuri. E înaltă, e suplă, are un corp de fotomodel, o minte frumoasă şi un al şaselea simţ, care-i spune dacă omul ce stă în faţa ei e ok sau nu, după doar câteva minute. Este căsătorită de mulţi ani. Bărbatul ei a văzut-o prima oară într-o oglindă retrovizoare. Se ducea la o petrecere de Revelion cu un amic, al cărui şef avea nevoie de maşină, să-l ducă până acasă înainte de 12 noaptea. Ea era pe bancheta din spate, şeful a urcat pe locul din faţă. S-a uitat în oglinda retrovizoare şi a văzut-o. Drumul până acasă a durat câteva minute, minute în care A. nu şi-a luat ochii de la el, a continuat să-i întâmpine fiecare privire aruncată ca din întâmplare spre oglindă. Câteva zile mai târziu amicul a întrebat-o dacă îi permite să-i dea numărul ei şefului lui, care ar vrea s-o invite în oraş. Ea a zis da, de ce nu, îl plăcuse. S-au întâlnit la o cafea şi, după câteva ore de discuţii, el i-a spus: “N-aş vrea să crezi că sunt nebun sau psihopat dar… tu vei fi nevasta mea.”. Ea a râs. Câteva luni mai târziu, după ce nu se mai dezlipiseră unul de celălalt şi trecuseră printr-un groaznic accident de motocicletă, o înmormântare şi situaţii complicate cât pentru trei vieţi, nu una, A. a devenit soţia lui. Când am avut accidentul, nu a acceptat niciun fel de îngrijire până nu m-a văzut pe mine cusută şi îngrijită. Când a murit ultima mea rudă în viaţă, deşi nu era în ţară, a fost acasă în doi timpi şi trei mişcări şi s-a ocupat de tot. N-a ezitat nicio secundă. Nu l-am simţit niciodată nehotărât. A ştiut mereu ce vrea. Şi uite, au trecut ani de zile peste noi, am colindat pământul în lung şi în lat, am fost şi bogaţi şi săraci, ne mai şi certăm, dar ne împăcăm mereu. Şi cu el mi-e bine.

Frumos. Vreau şi eu. Şi desigur, french fries, a burger and a milkshake. And that car. Atat.