Așa e ea, fetița făcută din panglici și mărgele

26 Oct 2017 by

Lia e construită din panglici de satin și mărgele colorate, ținute la un loc de fire de argint și agrafe de păr. Lia e toată un cântec, un zâmbet, un chicot ascuns pe sub pături. Lia e făcută din cuvinte și din armonii, din feliuțe subțiri de castravete, perfect rotunde, transparente, puse cu grijă pe tartine unse cu unt si presărate cu sare, servite lângă un ceai aromat dar neîndulcit, turnat în ceșcuța de porțelan cu buline, direct peste un cub de gheață, ce pârâie încurajator…

Așa e ea: răcoroasă, bună, luminoasă, veselă, aplecată mereu asupra obiectelor mici, pe care le poartă în punguțe și cutiuțe, prin buzunare sau pur și simplu atârnate de vreo sfoară. 

Așa e ea, moale și caldă, gata să se lipească de tine, mereu întorcându-se din drum pentru încă o îmbrățișare, încă un pupic, încă un minut în care trupușorul ei subțire ți se cuibărește în brațe pentru că altfel nu poate să se ducă la culcare.

Așa e ea aproape mereu ciufulită, suflându-și mereu o șuviță rebelă ce-i intră în ochi, pentru că așa a vrut ea, să se tundă singură cu forfecuța de jucărie, ca să semene cu prietena ei cea mai bună din toată lumea asta, Sarah. 

Așa e ea, mai degrabă bleu decât roz, mai degrabă voal decât brocart, mereu făcând câte o piruetă, ca să-și înfoaie crinolinele rochiilor de joacă sau eșarfele ce și le atârnă de gât ca pe pelerine. 

Așa e ea, cu mănuși albe până la cot și gentuță de catifea, studiindu-se în oglinda cea mare din hol, legănându-se când pe un picior, când pe altul, cu un cot ușor îndoit și un zâmbet ghiduș, dar cu o privire încărcată de “un certain quelque chose” ce-i va fi armă mult timp de-acum înainte. 

Așa e ea, un pic melancolică, dornică să mai ia o gură de aer, chiar și la minus 27 de grade, gata să se sorească un pic, un pic pe leagănul cel roșu din curte, alunecând ușor în somn de bebeluș copleșit de aerul tare. 

Așa e ea, un pic franțuzoaică, rotindu-și mâna dreaptă, știi, mami, cum se spune “așa și-așa pe franceză? comme ci, comme ca” și-apoi fuge râzând sau se ascunde pe după mine și nu mă lasă să-i fac poză sau să o filmez.

Așa e ea, naturală în fața oricărui tip de cameră, relaxată, gata să împărtășească, “Hi, everybody, my name is Lia and today I am going to teach you a little bit of… meditation!” 

Așa e ea, metodică și ordonată: “First you go like this… And then you do this… And theeeen… you bend your fingers like this: thumb, pointer, middle, ring, pinkie…” 

Așa e ea, șoaptă și fugă, gata să izbucnească în lacrimi dacă îi lauzi prea tare vocea sau talentul la orice… “I don’t know why I am crying mom, I just got tears in my eyes…”

Așa e ea, țipăt de groază și  “zât! zât!” aruncat cu năduf, “bad kitty, KJJ, bad kitty! Moooom, când îl trimitem înapoi la mămica lui?”

Așa e ea.  O combinație de vanilie cu scorțișoară, doar zici vanilie și scorțișoară și deja creierul îi spune gurii ți-amintești de mărul copt, mai ții minte orezul cu lapte și cerul gurii se acoperă de nori și plouă, plouă, până te duci direct la aragaz să fierbi orezul, să coci mărul. Așa e Lia. Te  face să faci lucruri. Știe cum să te roage, suficient de dulce, destul de politicos, încât nu poți s-o refuzi și-i dai și desenul animat și jumătatea de oră la leagăn și playdate-ul pentru care se milogește de tine de trei săptămâni. 

Așa e ea. Entuziasm și bucurie pentru orice flecușteț, fie că-i dai o felie de pâine cu dulceață, fie că găsește prin buzunarele hainelor primite de la prieteni ceva mic, poate să fie și o babețică de la o păpușă pe care n-a văzut-o niciodată, ea sare în sus și bate din palme. 

Așa e ea, uneori căpoasă, nu vrea să intre în vorbă și nici nu pricepe care e treaba cu număratul din cinci în cinci… Dar nu se supără că-ți pierzi cumpătul și o trimiți mai devreme la culcare, “it’s ok, Mom, maybe we can teach Daddy how to do homework without getting so sad…”

Așa e ea, nu știe să citească în clasa întâi, nu recunoaște decât vreo 20 din 100 de cuvinte frecvente și nici să facă socoteli pe degete nu prea e în stare dacă nu-i arăți cum, dar e prima care te întreabă dacă ai nevoie de o îmbrățișare sau poate de un pupic, “cause you look like someone has broken your feelings”.

Așa e ea, mereu cu un creion în mână, “let’s do our work, mom, pot să stau aici lângă tine și tu îmi spui ce să fac și eu fac?So… what do we have to do here?”

Așa e ea, are tot timpul nevoie de audiență, și când se îmbracă și când se spală, sigur că le poate face pe toate dar… “singură? all by myself? why?” 

Așa e ea, învârtindu-se pe după Sora cea Mare ca florile după Soare, “I don’t understand, Mom, why is she always so angry?” 

Așa e ea… nu poți s-o scoți din rutine, unde-s fructele, Diana, că am venit o dată în vizită și mi-ai pus pe masă un castronel cu căpșuni și afine, apăi așa să fie mereu, când știi că vin, așteaptă-mă cu fructe. 

Așa e ea, “pot să dorm cu tine în cameră, Irina, când mama și tata nu-s acasă … nu că mi-e frică de întuneric, nuuuu, că eu îs curajoasă dar … vreau să fiu cu tine, te rooooog. ”

Așa e ea, comme ci, comme ca…

 

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. Mihaela

    Sa va traiasca fetele!

  2. Ioana

    Doamne, Ada! Asa est tu! Mare noroc pentru fetele voastre cu asa cronicar:)

  3. Mihail

    Sa fie sanatoase si sa creasca/dezvolte frumos si armonios !

css.php