Astăzi e ziua ei…

5 May 2008 by

… onomastică. Deşi multă lume nu ştie, în calendarul ortodox există o mare muceniţă, pe nume Irina. Deci azi e ziua ei de nume, pentru că aşa a vrut tăticul ei să o cheme. Irina. Mi-amintesc că stăteam cu bagajul la uşă, gata să pornesc spre spital la cea mai mică urmă de contracţie în intervale mai mici de 10 minute, când brusc am simţit nevoia să pun lucrurile la punct.
– Trebuie să vorbim, i-am zis pe un ton grav.
– Sigur, ce s-a întâmplat, mergem?
– Nu. Nu merg nicăieri până nu stabilim ceva.
– Ce s-a mai întâmplat?
– Ştiu că tu ai vrut să o cheme Irina.
– Aşa.
– Dar eu aş vrea (deja aveam lacrimi în ochi) să îi spunem şi Ioana.
– De ce?
– Pentru că… (sniff) aşa o chema pe bunica mea. Şi eu te rog să-mi promiţi că atunci când o să te întrebe la maternitate cum o cheamă ai să spui şi Ioana.
Plângeam. Mi se înnodau lacrimile sub barbă. El mă privea siderat, nu ştia dacă plâng de durere sau de ciudă sau de emoţie, era clar că am eu ceva (în afară de un copil gata să se nască) aşa că s-a prins repede că nu glumesc.
– Bine. Şi Ioana. Am reţinut. Mergem la spital? E timpul?
– Nu. Doar am vrut să mă asigur că ai să spui Irina Ioana. Promiţi? Trebuie să îmi promiţi.
– Bine, îţi promit, numai nu mai plânge, du-te şi suflă-ţi nasul şi spală-te pe faţă.

Acum când privesc în urmă, scena asta mi se pare ireală. Nu înţeleg încrâncenarea, e adevărat că pe bunică-mea o chema Ioana, dar o chema Ioana Doina şi la doi ani după botezul Irinei, când un prea mediatizat prunc a fost creştinat cu acelaşi nume, brusc tăticului ei nu i s-a mai părut o alegere aşa de fericită.
– Mor de nervi. Credeam că Irina e un nume mai rar.
– Este mai rar.
– Da’ de unde, s-a umplut de Irine, unde te uiţi, dai de-o Irină.
– Da, dar numai una e a ta.
Adevărul este că pe una dintre cumnatele mele o cheamă tot Irina. Da, tot Irina Vuţescu. Coincidenţă. Noroc că am insistat să luăm toţi şi numele meu de familie (“Sigur, numele meu nu e destul de bun pentru tine” e un argument ce funcţionează în ambele direcţii)
– Mai bine îi spuneam Doina, cugeta soţul, încă necăjit.
– Păi de ce n-ai zis!
– M-am gândit că nu-ţi place!
– Ba mi-ar fi plăcut. Că pe bunică-mea…
– Ştiu. O chema Doina.
– Chiar o chema Doina! Ioana Doina.
– Hai, că parcă Irina nu e aşa de rău până la urmă.
– Nu e rău deloc. Irina Ioana e foarte frumos.

Am făcut această lungă introducere despre nume pentru că deşi rar o strigăm Ioana şi când era bebe îi ziceam mai des Alexandra decât Irina, azi dimineaţă mi-am dat seama că ar fi o mare nedreptate să trecem cu uşurinţă peste ziua Sfintei Mari Muceniţe. E primul ei nume. Deşi abia a venit iepuraşul. Deşi abia ce ne tragem sufletul după un munte de ciocolata şi de bomboane. Astăzi e ziua ei şi şi-a exprimat foarte clar opiniile a propos de asta:
– O să vină claunuţii şi o să ne picteze pe faţă.
– Serios? Cu ce ocazie?
– E ziua mea! Şi vin nişte claunuţi.
– Irina, nu cred că vin claunuţii, mămico.
– De ţeeee?
– Costă mulţi bani claunuţii ăia, puiule şi acum mami nu are bani.
– Plătesc eu! Din banii de la Albă ca Zăpada şi de la bufniţă.
Irina are puşculiţe. Albă ca Zăpada are o rochiţă plină de monede aurii, bufniţa le colecţionează pe cele argintii. De câte ori se avântă să plătească ea diverse lucruri de mii de ori mai scumpe decât toate economiile ei mi se pune un nod în gât.
– Nu cred că-ţi ajung banii, mămico. Lasă, când împlineşti patru ani poate or să vină claunuţii. Uite, Buni ţi-a făcut prăjituri şi o să le duci copiilor să îi serveşti şi o să fie frumos, ai să vezi.
Gabica pregătise deja un platou cu prăjituri semilune, făcute mai ca pentru copii alergici, cu puţină nucă şi nici un fel de cremă, nu din rea voinţă ci pentru că am declarat în repetate rânduri că la prima spitalizare de urgenţă o trimit pe ea să se interneze, că poate aşa pricepe de ce sunt eu mamă rea şi nu-i dau copilului bomboane.
Pe moment s-a împăcat cu ideea. Am mai făcut şi o tavă de plăcintă cu mere, am crezut că va fi de-ajuns, dar, azi dimineaţă…
– Vleau tolt. E ziua mea, mami, unde e toltul?
Era opt şi zece. Am sunat la grădi. Am explicat situaţia.
– Vai, n-am ştiut, să vă trăiască.
– Da, mulţumesc, problema e că se aşteaptă la petrecere deci vă rog eu, dacă face doamna Doina (!) astăzi vreo prăjitură, să o facă rotundă. Aduc eu fructe.
– Sigur, nici o problemă.
Doamna Doina e drăguţă cu noi tot timpul şi îi face mâncare separat, ca pentru copii alergici, fără pui, fără caşcaval, fără…fără…
Apoi am sunat să întreb câţi copii sunt.
– Dar să ştiţi că e tristă că nu are fustiţă, ce mă fac?
– Vin eu acum şi cu rochiţă şi cu pantofi.
Deja cumpărasem o rochiţă nouă şi o pereche de pantofi, pentru că de obicei sărbătoriţii sunt cocoţaţi pe un scaun şi li se cântă iar domnişoara noastră cochetă sigur nu ne-ar fi iertat niciodată pentru afrontul de a o fi trimis-o în jeans şi hanorac de ziua ei.
Pe drum spre grădi mă gândeam oare ce aş putea improviza… De unde să iau o perucă de clown, Luca avea şi nas şi perucă de-aia colorată dar mama lui sigur nu e acasă deci planul ăsta cade… ce aş putea să fac? Să le duc elefănţele… Nu se mai fabrică elefănţele şi oricum e frig, nu e cazul de bătăi cu apă. Baloane de săpun! Dacă le-aş duce tuburi cu soluţie pentru baloane de săpun, copiii s-ar bucura. Dar de unde să cumpăr… Nicăieri în zonă nu se găseau de cumpărat. Am renunţat şi la ideea asta. Am dus rochiţa.
– Ştiţi, nu avem destule baloane.
Baloane umflate cu aer, asta pot găsi. Aşa că m-am dus la piaţă şi am cumpărat baloane. 30. Pe urmă m-am dus la grădi şi am umflat baloane. 30. De toate culorile. Sidefate. Colorate. Câteva s-au spart dar copiii au dansat şi s-au jucat statuile şi i-au cântat “Mulţi ani trăiască” de vreo cinci ori numai în prezenţa mea. Am dansat şi eu cu ei şi-am încercat să-i explic Irinei că nu trebuie să plângă dacă mă ia Alexia de mână. N-a înţeles. A plâns. Când au adus tortul, alt copil a suflat în lumânărică (dacă e tort musai să aibă lumânare, da?). Desigur, Irina a plâns.
Doamna Doina a aprins iar lumânărica, Irina şi-a şters lacrimile şi a suflat fericită în lumânărica de pe tortul ei. În vreme ce cântau Happy Birthday, copiii strânşi roată în jurul mesei întindeau câte un deget şi luau din crema cu care era ornat tortul. Noroc că n-a observat Irina.
Apoi, Andrei a lins o cireaşă care tare îi făcea cu ochiul, chiar de-acolo de pe tort. Ca un cuţ. Lip-lip. Irina a plâns… Că e toltul ei. Andrei a fost pus la respect de Carolina.
– Ai să primeşti o felie foarte subţire de tort! Urât din partea ta!
Andrei a izbucnit în lacrimi şi a început să bată cu pumnul în masă. Ce spunea, am reuşit eu să înţeleg cam pe la al cincilea pumn dat în masă.
– Dar n-am să mai fac niciodată aşa ceva!(Zbang!) Niciodată n-am să mai fac!(Zbang!)
L-am luat în braţe pe Andrei şi l-am dus puţin mai încolo.
– De ce plângi?
– N-am să mai fac niciodată aşa ceva!
– Bine, am înţeles, dar de ce plângi? Nu te-am certat. Ai să primeşti şi tort. Dar nu e frumos să-l lingi. Tu nu eşti cuţ. Şi nici să nu mai dai cu pumnul în masă, e urât. Ai înţeles?
– Dh-hh-aaa.
Ne-am pupat să ne împăcăm. Irina deja îşi terminase aproape felia de tort.
Înainte să plec am întrebat-o dacă i-a plăcut ziua de azi. A spus că da, ziua ei a fost frumoasă.

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. Petraluca

    La Multi Ani Irina Ioana Alexandra!

    Si multumesc Ada!

    Pentru ca mi se umezesc ochii de fiecare data si promit sa nu mai citesc la birou, dar nu am niciodata rabdare pana acasa…

    Pentru ca desi v-am descoperit de curand am recuperat repede… si mi-as fi dorit sa va intalnesc mult mai repede (Alexandra mea are 2 ani si 11 zile), pe Liternet sau DespreCopii…

    Pentru ca ma regasesc atat de bine… de la spaimele legate de topogan pana la la sentimentele de vinovatie cand ea ar vrea sa dansam si eu “trebuie” sa fac altceva… pentru ca oricat de speciala as fi vrut sa fie ziua ei nu stiu daca am reusit.

    Pentru ca ele fac atat de pretios timpul nostru…

    Pentru ca e atat de firesc si minunat ce scrii tu.

    Mi-ati devenit foarte dragi.

    Si daca pdf. nu s-a putut, nu-i nimic … eu va vad intr-o carticica adevarata, plina de sufletelele voastre .

    Ioana

  2. ana

    La multi ani Irinei.
    Iti vand un pont, cica se gasesc tuburi cu solutie pentru baloane la un magazinas de prin piata Spaniei.

    cand ajungi pe acolo, ia mi si mie unul 😀

  3. Ada Demirgian

    Ioana, multumesc din suflet:)
    Sa-ti traiasca Alexandra. Nu stiu cat o sa te mangaie dar am impresia ca primele 3-4 aniversari nu se prea tin minte:) Bun venit intre prieteni.
    ana: merci de pont. Cand ai chef, am pentru tine un tub.

  4. vio

    foarte foarte frumos!
    si eu fac eforturi sa nu lacrimez cind citesc pe aici:)
    la multi ani frumosi, chiar daca cu o intirziere, vad ca deloc nu mai sint punctuala…

    :X:*>:D<

  5. IRN

    Si eu sunt o Irina, ai carei parinti au incercat sa compenseze ofensa uriasa pe care mi-au adus-o nascandu-ma in miezul verii (lipsa de petreceri cu copii pentru o eternitate plus unu) prin serbarea ca la carte a onomasticii de pe 5 mai.

    Asa ca, la multi ani, Irinutza mica, de la Irina mare 🙂

css.php
Privacy Policy