Atentie, soferi! Suntem in Trafic!

28 Nov 2007 by Ada

Da, a reuşit. A învăţat să pedaleze. Are şi cască de protecţie, are şi mănuşi, şi roţi mari ca de tractor. Circulă cu viteză dar a învăţat să oprească la stop. Şi cu această minunată ocazie, pentru că nu plouă, nu bate vantul (prea tare) şi mami şi-a pus în cap să rărească dvd-urile alea stupide la care se abonase seară de seară prinţesa, Irina e în TRAFIC.
Vă rog, aveţi grija pe cine călcaţi, da? N-are claxon, dar ţipă cât poate: “Paaldon! Paaaaldon, domnilor! Muţumeeec”
——————–
– Tlebuie să melgem să cumpălăm un suc pentu tati.
– Ce suc?
– Un suc de fanta!
– Esti sigură?
– Da, tlebuie.
Intrăm în magazin. Acolo se lipeşte de vitrină şi începe:
– Vleau o bomboană velde.
– Nu.
– Vleau un suc mic!
– Nu!
– Da’ vleeaaaau!
– Ai zis suc pentru tati, da? nu bomboane, nu suc cu pai, nu capeţi nimic, să fie clar!

Asta pentru ca acasă are bomboane. Unele pe băţ. Altele fără băţ. Pe cele pe băţ ba le scapa pe jos, ba mi le lipeşte mie de haine, ba le lipeşte de blana lui Mitz şi apoi merge prin casă urlând: “am bomboană cu miiiitz!”
Altfel, şi-a pus în cap să ne cânte tot repertoriul pentru serbare. Am încercat în zadar s-o convingem că dacă se duce în camera ei şi cântă cât mai aproape de calorifer, eventual chiar din căsuţa de muşama, o să se bucure vecinul Andrei (18 ani, mare fan hip hop, ne încântă zilnic cu câte zece minute, pe ceas, de bubuieli şi vibraţii de geamuri combinate cu duduituri înfundate ale pereţilor. 10 minute. Cât să apuci să te enervezi, să te hotărăşti să pui ceva pe tine şi să urci un etaj, să-i zici vreo două despre cum cronometrează el cele două piese pe care le ascultă să se termine fix când te proteşti cu degetul în sonerie…). Prima oară a ţinut. Copilul, inocent, indus în păcat de părinţii săi, s-a executat. A intrat în cameră, a închis uşa şi a cântat cât de tare a putut ea “Moş Crăciun cu plete galben”, cap coadă, inclusiv finalul cu tremollo “Moooooooş Clăăăăăăciuuuuun…”. Nu ştiu dacă Andrei era acasă, sper din tot sufletul că era, pentru că a doua oară când a încercat să interpreteze şi un alt hit clasic, “săniuţa fuge”, n-a mai vrut să-i cânte lui Andrei, la ţeavă… M-am întristat dar ce să faci, vine o vreme când copiii nu mai vor să asculte şi la noi vremea asta a început cam din a 11-a sa lună de viaţă.
————-

– Mami, tu ai un bebe în bultică?
– Nu, Irina, nu am un bebe în burtică.
– De ţe?
– Pentru că…
– Lili are un bebe în bultică.
– Eu nu am şi nici nu cred că o să am prea curând
– De ţe?
– Uite… eu mi-am dorit o fetiţă şi Doamne Doamne mi te-a dat pe tine, ce să mai fac eu cu încă un bebe?
– Unde e sulioala mea?
– Tu vrei o surioară?
– Da.
– Şi cum să o cheme?
– Mami!
– Nu poate să o cheme mami. Mami e doar una, cum Irina e doar una. Altfel!
– Gabi!
– Nici Gabi nu se poate, că Gabi e buni Gabi…
– Da’ unde e?
– Cine, mămico?
– Sulioala mea.
– Hm… uite. Copiii mai întâi sunt îngeraşi, stau lângă Doamne Doamne şi se uită la mămici şi la tătici şi când îi recunosc pe mămica şi pe tăticul lor, atunci vin pe lume… Şi ca să vină pe lume, trebuie să fie întâi la mami în burtică. Dacă tu ai vreo surioară sau vreun frăţior pe-acolo pe sus, când o să ne recunoască, o sa vină la noi. E bine aşa?
– Da. E acolo sus, pe tavan?
– Cine?
– Sulioala mea!
– Nu, Irina, mai sus?
– Mai sus de tavan?
– Da, în Cer.

Rămâne cu ochii pironiţi în tavan, gândindu-se şi socotind numai ea ştie ce. E prea mică să-i explic că mami nu mai are voie să aibă un bebeluş în burtică şi că mami e fericită că o are pe ea, aşa frumoasă cum e şi minunată cum ştie să fie. Dar cine ştie, poate că într-o zi, sper în secret, n-o să-mi mai fie frică de ce ar putea merge prost, n-o să mai socotesc încă un copil drept o imposibilitate financiara, cine ştie, poate acolo sus, mai e vreun copil cu ochii la fel de frumosi ca Irina, care-şi caută părinţii din priviri şi s-ar putea gândi, preţ de o clipă, că e o idee bună să ne aleagă pe noi. Până la urmă, dincolo de glumele uneori sadice pe care le facem cu copilul nostru pe care-l punem să cânte lângă ţevi, nu suntem nişte părinţi chiar atat de răi…