Aventurile lui Habarnam, la Odeon

3 Apr 2011 by

Ultima ieșire în lume în formula 2 în 1 a fost la Odeon, la Aventurile lui Habarnam. Nu este o premieră, spectacolul are deja o vârstă rezonabilă (se joacă din 2005), dar noi abia acum am ajuns să-l vedem. Recomandarea a venit din două părți. De la Ioana și de la Germina. Semn că merită efortul de a ajunge la teatru (nu e o figură de stil, pentru mine chiar a fost un efort).

Nu credeam că Pavel Bartoș (în rolul lui Habarnam) îmi poate fi atât de simpatic. Le-am revăzut cu bucurie și pe Dorina Lazăr, pe Rodica Mandache și pe Cătălina Mustață.

Spectacolul este relativ lung – durează două ore, cu o pauză consistentă, de vreo 20 de minute. Irina și Luca au fost încântați, mai ales că amândoi au acasă și cartea și cele 5 cd-uri cu povestea citită. Le-au plăcut prichindeii și prichinduțele, balonul ce se umflă chiar sub ochii lor și trombonul la care cântă Habarnam. Și programul spectacolului – foarte frumos colorat, cu câteva pagini de jocuri. Am întrebat-o pe Irina care sunt prichindeii ei preferați. Știe Tot – pentru că el chiar știa tot. De Habarnam nu-i place, că e mincinos. Iar Ochi Albaștri e prichinduța cu cea mai frumoasă rochiță.

Este un spectacol de văzut, dacă aveți copii de peste șase ani, pentru cei mai mititei e posibil să fie greu de stat pe loc atâta timp. Odeonul în sine e un loc bun de mers cu copiii, prietenos și elegant.

Ce să vă mai spun despre faptul că am avut probabil cele mai bune locuri din sală, la lojă, prilej pentru Irina și Luca să se joace de-a ascunzătoarea cea mai bună.

A fost o dimineață frumoasă, deși vremea e mai degrabă de toamnă decât de primăvară.

 

Următorul spectacol va fi pe 10 aprilie. Teatrul Odeon are un site foarte bun pe internet, puteți face rezervări online.

 

3 Comments

  1. saru’mana. mergem!

  2. Mergeti! O sa va placa.

  3. La un an după voi, fix azi am văzut şi noi piesa. Fetelor (dar şi părinţilor lor) le-a plăcut foarte tare, ba chiar la final Roxi m-a întrebat dezamăgită de ce se termină “aşa de repede”! 🙂

Privacy Policy