Aventurile lui Sammy, partea a doua.

24 Oct 2012 by Ada

Sâmbătă seară am fost cu fiica mea la film. Graţie Ancăi de la B24kids, care mi-a oferit o invitaţie la Aventurile lui Sammy, partea a doua. Mulţumim, Anca!

Pentru Irina a fost mai important decât filmul faptul că am fost doar noi două. Pe Lia am lăsat-o cu Laur şi, puţin cam pe fugă, recunosc, am luat-o spre Sun Plaza. Tot acolo am văzut şi Clopoţica şi secretul aripilor, aşa că ştiam deja pe unde să o luăm, unde să parcăm, cum ajungem cât mai repede sus la cinema. E foarte plăcut să mergi la film cu fiica ta. Am ţinut-o de mână, am râs mult împreună şi ne-am mirat de fetiţele de vreo şase ani care stăteau singure mai încolo, pe acelaşi rând cu noi, neînsoţite de nici un adult. Nu m-am gândit niciodată că e ok să laşi copilul în sala de cinema şi tu să te duci la shopping, dar se pare că există şi soluţia asta, dacă ai un copil suficient de responsabil. Eu, recunosc, n-aş avea curajul ăsta. Nu că n-ar fi Irina demnă de încredere dar totuşi… e un cinema în mall… dacă iese prin altă parte şi se rătăceşte? Bine… e drept şi că îmi plac desenele animate şi vreau să văd şi eu din când în când, un film la cinema. Sigur, mi-e dor să văd un film neanimat, nedublat în româneşte.Mi-ar plăcea să-l văd cu soţul meu. Trebuie să lucrăm la asta, mai ales că aud că ultimul film cu Bond e de Oscar.

Să revenim la Sammy 2.

Dacă v-a plăcut Finding Nemo şi aţi văzut şi Aventurile lui Sammy partea 1, vă puteţi întreba ce mai urmează, ce mai era de spus… Adevărul e că nu mare lucru. Animaţiile 3D sunt în continuare frumoase, firul narativ e uşurel. Sammy şi prietenul lui sunt capturaţi împreună cu câte un nepot de braconieri care îi vând unui acvariu situat (hint hint) într-o staţiune de lux din lumea arabă, un acvariu frumos, interesant, suficient de mare, în cadrul căruia o echipă de medici mai salvează din când în când şi delfini răniţi. Asta îi confuzează foarte tare pe peştii din captivitate, care, ca orice fiinţă închisă, tânjesc să plece la ei acasă şi nu mai înţeleg, până la urmă oamenii sunt buni sau sunt răi? Este o dilemă la care nu vom găsi nici un răspuns până la finalul filmului. Ca orice societate şi acvariul are un Big Boss de care toată lumea se teme şi de la care toată lumea aşteaptă marele plan de evadare. Big Boss este un căluţ de mare sfrijit, care reuşeşte să-i ducă pe toţi cu fofârlica, în special datorită “gorilelor” sale – două anghile urâte, care vorbesc cu accent franţuzesc şi înghesuie orice fiinţă ce ar putea să-l deranjeze pe Big Boss. Evident, Sammy fiind mai inteligent decât Big Boss, şi cu o experienţă de viaţă ceva mai mare (ţestoasă bătrână, deh!) reuşeşte să se prindă că dacă peştii se prefac că-s morţi, sigur oamenii vor deschide ecluzele şi atunci toţi vor fi liberi. Cu ajutorul nepoţilor şi al caracatiţelor, acvariul se umple de o mâzgă închisă la culoare şi peştii reuşesc să evadeze. Asta ar fi pe scurt. Morala este că în societăţi închise, persoanele mici (ca Big Boss) se pot transforma în dictatori o vreme. Şi le merge, o vreme. Până când masele cărora le dictează în calitate de dictatori, fac ce am făcut şi noi nu demult, aleg să nu se mai teamă şi să nu se mai lase minţite. Aşa se dobândeşte libertatea.

Iată şi trailer-ul

Părerea mea despre film: Nu e rău. Nu e nici genial. Nu e de văzut a doua oară. Dar e perfect pentru o după-amiază rece de toamnă. Experienţa a fost plăcută şi pentru mine şi pentru Irina, care azi, pe drum spre şcoală m-a întrebat dacă o duc şi la Jack Îngheţ. 

Am s-o duc, ce pot să fac, în fond, e fun la film cu fiica mea.