Aveţi cumva un încărcător de Nokia?

13 Aug 2010 by

Ieri dimineaţă îmi pregătisem o punguţă cu câteva caise, sticla de apă şi evantaiul. Am ieşit însă cam în grabă din casă, uşa s-a închis în urma mea şi am pornit spre o nouă zi de lucru.
La birou constat că nu am la mine actele de identitate (nici măcar legitimaţia de serviciu) ceea ce face accesul în diverse clădiri oficiale destul de dificil. Plec la un interviu la Biroul Parlamentului European. Cu maşina radioului, ca să nu mă mai încurc cu sensurile unice şi cu parcarea. Rog şoferul să mă aştepte, n-avea să dureze mai mult de 15 minute. Interviul durează 25 de minute. Când ies din clădire, mă loveşte căldura fix în frunte şi, recunoscătoare, încep să caut din ochi maşina radioului. Maşina plecase.

Am luat-o pe jos, apostoleşte. Am făcut cam 40 de minute până la radio. Aici am descoperit că fructele apa şi evantaiul au rămas în hol. Nu-i bai. Am luat o salată, un măr şi o sticlă de suc de portocale de la magazinul din colţ. Mi-am terminat treburile şi am plecat spre casă, unde plănuiam să mai spăl ceva rufe, poate să şi calc până se face ora de luat Irina de la grădi.

Am ajuns în faţa blocului. Cheile de la casă nu erau în geantă. Am pus mâna pe telefon, să cer ajutor. Telefonul a decedat brusc. Apucasem să spun că nu am cheie. M-am tras la umbră, am mâncat salata, apoi am început să caut un încărcător de Nokia. La farmacie nu aveau. Nici la patiserie. Am traversat. Să mă duc la Sony Center să întreb de un încărcător de Nokia? Care sunt şansele să găsesc la Sony un încărcător de Nokia? Culmea, aveau. De-aia nu renunţ eu la Nokia! I love my Nokia. M-am aşezat pe un scaun. Am dat telefon. Am mulţumit frumos.

Apoi m-am aşezat pe o bancă din faţa blocului şi am aşteptat să vină cineva să-mi deschidă şi mie uşa.

A fost o zi frumoasă. Şi călduroasă. N-am mai călcat nimic.

Azi am verificat să am încărcătorul, cheile de la casă şi actele în geantă. Apoi am dat să ies pe uşă. Mi-am dat seama că nu am cheile de la maşină… a mai durat vreo trei minute până să realizez că le aveam de fapt în mână, le ţineam strâns, sub tricoul de schimb şi sub pantalonaşii scurţi pe care i-am luat în grabă de pe calul de rufe, pentru Irina.

Irina a râs de mine. Ce ştie ea…

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. ufff.
    oricum, irina a ras pt ca o zi din asta nu merita altceva decat sa razi de ea.

  2. Claudia

    🙂
    caldura e de vina… sau indragosteala sau oboseala.., sau lumea pvestilor pe care le traduci.

    zambete si ganduri alese!

    ce mai face “MAfia mamicilor?

  3. Maria

    Sau o fi “Vineri treispe’ “?

css.php
Privacy Policy