Azi e o zi bună

13 Oct 2010 by

Aşa îmi tot spun de trei zile încoace. După un week-end nu tocmai odihnitor, în care am lucrat, am dus-adus copilul la şi de la întâlnire cu Tati, am făcut cumpărături şi am primenit o jumătate din garderoba de toamnă, am simţit nevoia să stau acasă. Singură. Două zile fără “Maaamiiii! Pot să-ţi spun ceva? Uite… Să ştii căăăă…!” .

Singură acasă a fost şi rău a fost şi bine. Am văzut un film frumos, am dormit la ore la care alţii muncesc, n-am ieşit din casă, n-am făcut mai nimic, apoi am călcat tot ce spălasem, aşa, dintr-un foc, conştientă că nu voi mai avea ocazia să le dovedesc pe toate. De ce zic că a fost şi rău… Nu-s obişnuită să zac şi statul în pat cu orele mă oboseşte la fel de tare ca şi munca acerbă. Fire sucită…

Azi, înapoi la lucru. Ne-am trezit la timp, am luat micul dejun, am ajuns la o oră cuviincioasă. Acum în birou miroase a cafea, am de făcut trei interviuri până vineri/marţi, mâine trebuie să merg la Women on Web. Şi mi-e dor de patul meu.

Poate după o gură de cafea îmi revin.

PS: după o gură de cafea şi 45 de minute de documentare mi s-a schimbat dorul. Acum mi-e dor de Colibiţa. Unde n-am mai fost de… 9 ani. Poza de mai jos nu arată nici 5% din ce înseamnă locul ăla. Dar pentru mine a fost destul ca să se aprindă un beculeţ în cap.

LE: Spre trezirea din amorţire:

LLE: Am căutat şi am găsit finalul filmului frumos. Dacă nu aţi văzut “Mr. Holland’s Opus”, căutaţi-l. Eu vă dau cireaşa de pe tort 🙂

http://www.youtube.com/watch?v=-jM9MC7t-8g

Related Posts

Tags

Share This

7 Comments

  1. Îţi doresc să ajungi unde îţi doreşti, fie şi Cobiliţa, şi să te simţi mult mai bine acolo unde te afli, să termini totul şi să ai o zi minunată!
    Te pup!

  2. oana

    eu am fost acum 8 ani la colibita, prima si singura data si mi-a placut foarte mult…am pictat cu prietenele mele, am cules o gramada de fragi, ne-am dat cu barca… ne trezeam la ora 6.30 sa vedem lacul asemenea unei oglinzi, paturica, sezlong, cafea, povesti… ada, nu mai pot sa mai lucrez…

  3. Cat de frumos e acolo 🙂 liniste si aer curat de iti vine sa inspiri adanc numai cand te uiti la foto… sunt in fiecare zi lucruri atat de importante si urgente de facut, lucruri de planificat si organizat… si cand vad o fotografie ca asta parca ma loveste in plex si-mi dau seama asa, brusc, cat dor imi e de natura asta si cata nevoie am de ea, macar din cand in cand 🙂

css.php
Privacy Policy