Belva Plain, Răscruci

9 Dec 2009 by

Sunt pe ultima sută de metri cu traducerea unei cărţi despre care nici nu mai ştiu ce să simt.

Mărturisesc sincer că am momente în care traduc cărţi pe care nu le respect. Mi se pare că autorii lor sunt superficiali şi n-ar fi meritat nici măcar investiţia în hârtia folosită pentru a fi fost tipăriţi. Îmi vine greu să înţeleg chimia după care anumite persoane reuşesc să fie publicate şi altele nu. Cel mai tare îmi displac romanele poliţiste, pe care le traduc rece, abia aşteptând să scap de pagina cu interviul, semn că gata, m-am eliberat de o poveste nesuferită. Nu mă uit la filme cu morţi şi dacă trebuie să traduc poveşti despre crime, încerc să mă distanţez de ele, să nu le las să mă pătrundă, pentru că nu de umbre, sânge, moarte, lacrimi şi frică am nevoie în viaţa mea. Îmi fac treaba bine, cât pot eu de bine, mă străduiesc să nu-i pun mustăţi şi ochelari poliţistului-tipic-american-bun-dar singur-destept-dar stângaci-şi pe alocuri banalplicticosstupidnesimţitinacoolkindofway. Şi când termin, respir uşurată şi-mi sun editorul şi zic: “una de love n-aveţi?”.

Sunt cărţi care mă calcă pe nervi. Pentru că-s dificile, pentru că mă obligă să caut cuvinte pe care nici n-aş fi visat că va trebui să le înţeleg, pentru că mă supun la gimnastici de logică îmbârligată, sunt pretenţioase şi greu de înghiţit. Pe astea nu le pot trata cu răceală, pentru că îmi impun respect prin gradul lor de dificultate. Sunt cărţi muncite, nu se încadrează în schema cu 1 capitol-10 pagini-20.000 de semne. Nu-mi place de ele, dar îmi respect adversarii. Şi sfârşesc prin a le iubi, pentru că sunt, într-un fel, şi ale mele, au ceva şi din mine, atunci când pleacă spre tipar. N-am să uit niciodată cu câtă greutate am tradus o carte despre submarinele nemţeşti din al doilea război mondial şi ce momente de agonie am trăit când încercam să mă lămuresc cu privire la termeni specifici folosiţi doar de scafandri. Credeaţi că e greu să comunici cu inginerii? Staţi să vedeţi ce dificili sunt scafandrii români. La sfârşitul cărţii, când am ajuns să traduc paginile despre autor, am realizat că nu tradusesem un roman de ficţiune pentru băieţi pasionaţi de adâncuri şi de submarine, ci povestea adevărată a unui submarin nemţesc ajuns pe căi complicate unde n-ar fi avut cum să ajungă. Am avut un moment de perplexitate, am simţit nevoia să mă aplec din nou asupra fiecărui pasaj în care se povestea despre oameni reali, am mers până acolo încât i-am trimis un mail unuia dintre personajele principale (how cool is that!) în care i-am mulţumit că mi-a dat ocazia să traduc aşa o carte nemaipomenită. Şi cât o urâsem! Azi “Exploratorii adâncurilor” e printre cărţile mele cele mai dragi, e copilul greu de înţeles, dar extrem de deştept, care nu-şi face temele, dar se descurcă foarte bine la tablă, e cartea de care sunt aproape la fel de mândră ca de Firicel.

Şi apoi sunt cărţile frumoase. Pe care le-am iubit la prima vedere, cărţi pe care le-am tradus cu bucurie, fie pentru umorul scriitorului, fie pentru căldura pe care o simţeam în rândurile pe care trebuia să le rescriu în româneşte, fie pentru personajele nerealiste, dar atât de simpatice. “Crăciunul Păsării Cardinal”, de exemplu. Minunată. Ireală, dar minunată. Sau “Nopţi ploioase şi-nstelate”. Uşurică, dar mi-ar plăcea să ajung şi eu pe-acolo într-o zi. Sau “Doctor de ţară în Irlanda”, absolut savuroasă. Sau “Prizonier prin Naştere”, a lui Jeffrey Archer, un autor de care m-am îndrăgostit, pur şi simplu.

Cartea pe care mă pregătesc s-o expediez se numeşte “Crossroads” şi e povestea deloc complicată a două fete: una frumoasă şi săracă, hotărâtă să nu-i mai fie foame niciodată; alta urâţică şi ciudăţică, dar bogată, convinsă că pentru dragoste nu există preţ prea mare.

Ce carte bună şi luminoasă, mi-am zis după prima lectură. Doamne, ce prostie siropoasă, m-am plâns când am trecut la treabă şi am ajuns la pasaje ce mi se păreau stupide şi artificiale. Ajutooor, am ţipat când a trebuit să traduc pagini întregi ce mi se păreau greu de digerat, simţeam că mestec nisip şi trebuie să înghit şi apoi să mai iau o gură…

Dar ieri m-am trezit cu ochii umezi, când îmi însoţeam unul din personaje prin doliul după un copil născut mort. Şi azi m-am surprins zâmbindu-i aceluiaşi personaj, pentru că povestea ei seamănă pe ici, pe colo, cu povestea mea.

Traduc cărţi. Nu-s ele geniale, dar unele sunt frumoase, altele sunt deştept scrise, cele mai multe sunt interesante sau doar calde şi bune ca un ceai fierbinte pe vremuri reci. Mă tot gândesc, oare cei ce le cumpără rămân vreodată cu palma între pagini, aşa, ca semn de carte, cât îşi desprind ochii să se gândească la întâmplări din viaţa lor, de care povestea din carte le aminteşte?

Am privilegiul de a-mi umple serile, nopţile, anumite dimineţi cu munca unor scriitori. Pe mulţi e posibil să nu-i cunoaşteţi. Dar dacă îi vedeţi pe undeva, nu-i ocoliţi. E şi o bucăţică din sufletul meu acolo. Cum să-i recunoaşteţi? Iată o galerie cu titlurile cărţilor traduse de mine.

Related Posts

Tags

Share This

21 Comments

  1. adelamaria

    Frumos…mi-ai rascolit amintiri si regrete…E o meserie tare grea si tare frumoasa pe care as fi putut s-o iubesc cu tot sufletul…Tot respectul meu, nu doar pentru scriitori, ci si pentru traducatori!

  2. Vaaai, ce m-am bucurat cand am vazut ca ai tradus Noptin cu ploi si-nstelate…am citit-o vara asta,si a fost una din cartile mele favorite.
    Din pacate, acum vad ca eu o am in alta traducere:(
    Dar intr-adevar, sunt miunante unele.
    Intrebare: cine a scris Submarinul?

    • Submarinul, adică “Exploratorii adăncurilor” (Shadow Divers), a fost scrisă de Robert Kurson.

    • da, Oaki, si eu am descoperit ca mai exista o traducere. Nu-i bai, cartea in sine e frumoasa. Ma bucur ca ai citit-o. de cand am tradus-o maslinele au alt gust si caut in mod special branza greceasca.

  3. Pe masura ce citeam ce-ai scris imi aminteam de macarale, suruburi, bolturi si tot felul de masinarii complicate din care nu am priceput nimic desi am tradus nenumarate manuale de instructiuni…
    Iti spun sincer ca te invidiez, as da orice sa pot traduce literatura…fie ea si mai slabuta…

  4. Cred ca fiecare carte tradusa e ca o noua cunostinta ce iti lanseaza o provocare – trebuie sa fie minunat sa faci asta … desi e si greu.

    Felicitari pentru atatea reusite – nici nu stiu cand faci atatea lucruri, pe bune! Daca vad cartile acestea, le voi da o atentie mai mare 🙂 – si asa, librariile sunt locurile unde ma pierd oricand am ceva vreme, si unde nu stiu cum trece timpul!

    • Monica, dorm cam 5 ore pe noapte. Nu e un stil de viata pe care il recomand, in special mamelor cu copii… Si cele zece carti au fost traduse din 2007 incoace deci a fost vreme. Oricum, multumesc pentru vorbele frumoase.

  5. deci ai rescris 10 carti si ai scris una…
    simt eu cumva ca in curand se va echilibra situatia 🙂

  6. ce job frumos. si ai povestit atat de frumos si de real incat am reusit sa vad cu ochii mintii fiecare lucru, loc sau personaj despre care ai povestit.
    esti minunata sa stii si ma bucur ca am avut onoarea sa te cunosc!

    • Bogdana, placerea e de partea mea:) Te rog, nu pleca! Nu inainte sa stam de vorba in liniste.

  7. nu plec, ada, nu plec… nu inca…

  8. Ada, te invidiez si te admir – din perspectiva unui om care a iubit unele carti in asa masura incat si-a dorit sa le traduca in romaneste (care e totusi limba de suflet si limba pe care o impart cu prieteni dragi, carora as fi vrut sa le impartasesc iubirile mele literare). Imi dau seama cat de greu poate fi sa traduci ce nu iubesti asa de tare … si te felicit pentru perseverenta, sunt convinsa ca meseria asta te slefuieste extraordinar ca manuitor de vorbe!

  9. Adela (Aimee)

    Toata stima. Postul este super frumos scris.
    Ada, eu ce trebuie sa fac sa ajung sa traduc carti? :).

  10. Andreea, tu ai tradus Nopti ploioase si instelate varianta Reader’s Digest? Ca stiu ca varianta Nemira are alt titlu. Mi-a placut mult cartea aia, recunosc ca nici nu m-am uitat la traducator si pe vremea aia probabil ca nici nu aveam cum sa fac asocierea cu tine. Carti politiste mi-ar placea sa traduc, am tradus prea putine pentru gustul meu. Ai un palmares bogat, ai cu ce te mandri! Felicitari!

  11. Daca zici ca politistele sunt o pacoste, inseamna ca n-ai tradus niciodata un fantasy pentru adolescenti. O sa plangi dupa politiste dupa ce traduci cateva din astea 😀

    • Laura, am citit la tine ce se intampla cu editurile care publica fantasy. Mi-a plans inima. Eu n-am avut niciodata problema asta cu RD, sunt super employeri…

css.php
Privacy Policy