Brave: Primul ei film de groază
Am lucrat pe FFWD, așa încât să pot azi să o duc la Neînfricata. Lavinia mi-a spus că e un film foarte fain, cu tâlc, cu umor, cu tot ce îi trebuie.
Așa că la 13.30 ne-am înființat la Brave, la București Mall, unde am aflat că abonații Orange pot cumpăra 2 bilete la preț de unul (și de restul, suc și floricele, evident) și ne-am așezat cuminți la film.
Filmul a început cu un short movie grozav. Îi spune La Luna și pe mine m-a încântat foarte tare.
Apoi a început și Brave. Toată lumea a spus că e un film grozav pentru o după-amiază Mamă-fiică. Știam despre ce e vorba în mare, și ea cam știa de la Nati.
Dar n-am anticipat că urmăririle și luptele cu și între urși vor fi atât de… cum să le zic…
Irina a spus că ăsta sigur e un film de groază și, probabil că pentru vârsta ei, chiar e un film înfricoșător. Mai ales că ea e cu zânele, cu praful magic, poneii și alte diafanețuri, nici vorbă de tras cu arcul după urși.
Nu e un film rău. Are umor. Contribuie la bonding-ul mamă, fiică, e adevărat. Mai că nu mi s-a urcat în brațe. “Mami, nu, nu pot să mă uit, mi-e frică!Nu se mai termină?” Bof!
Atunci asta il recomanda sa merg sa il vad cu fi-miu?
ummm dunno, cred ca e totusi cam mititel.
Taman ce-mi faceam mustrari ca duc copilele asa rar la cinema, ca uite ce le-a placut la Clopo, si ma gandeam sa le duc si la Brave. Dar m-ai convins: NU! Mai asteptam, poate apare ceva mai soft :))
aaa, da, cred ca nu:)
Noua ne-a placut tare mult. Ne place tot ce e poveste si magie. In week end cred ca ajungem si la Clopotica. Sau Tilincuta, cum sugera Ada cu ceva vreme in urma o traducere mai potrivita. 🙂
🙂 inseamna ca sunteti mai curajoase, ce sa zic!
Si mie mi-a placut mult La Luna. Pana sa ma dumiresc ca e doar un short movie, m-am impacientat un pic ca am gresit sala.
Daaa si Irina a tras un “asta a fost fiiilmul?”
Probabil de aceea, in Franta, filmul – desi e de desene animate – e recomandat peste 10 ani… Chiar m-a mirat sa vad +10 in dreptul lui…
da, cred ca peste 10 ani e bun.
maia dupa ce am fost la brave a zis la gradinita ca mami a dus-o in week-end la un film de groaza si in plus cateva zile a refuzat sa mai doarma singura :((
mda cam asa si dra, aseara a inceput sa bazaie ca-i e frica. halal neinfricare…
Noi nu am reusit sa vedem Brave pana la capat desi fetita mea are 5 ani. Momentul in care fiica i-a spus mamei ca e o “bestie” si ca nu vrea sa-i semene a fost cel in care fetita mea si-a dorit sa plece. Si m-am bucurat ca a fost asa, indiferent de final…
Imi place de fetita ta.
auch! tocmai ce am facut rezervare pentru Sambata :))
Daca juniorul e pasionat de extrateresti, Ben10, lupte cu BeyBlade rezista la luptele cu ursi? 😀
ummm aaaa daca are peste 10 ani, poate. altfel zic sa nu, irina aseara chiar a plans de frica, prima oara ever.
pina la urma am fost la Degetica 😀
nu c-a fost misto?