Bună dimineața, Prințesă!
Așa mi-a zis în dimineața asta. Pe urmă s-a cocoțat lângă mine în pat și mi-a povestit că a dormit foarte bine.
– Vezi, dacă-ți spui rugăciunile seara!
– Dar nu de-aia am dormit bine și am visat frumos!
– Dar de ce?
– Pentru că am dormit cu poza ta în brațe.
M-am topit. Am îmbrățișat-o acolo, pe marginea patului, am învelit-o și am ținut-o lipită de mine câteva minute.
– Am găsit o pisică mare, zice, uite, e în spatele meu.
Da, sunt mare, nu știu cât de pisică mai încape între straturile multiple de piele, apă, sânge și alte fluide vitale care mă învăluie. Dar e așa de bine să fii alintat de ceilalți, că n-am protestat. Pe urmă s-a vârât pe sub plapumă și a navigat până la mijlocul patului, a încălecat perna mea uriașă care-mi ține cald la șale și s-a ascuns când l-a auzit pe Laur ieșind din baie. Dar deja vorbise suficient de tare ca să se știe că e acolo, deși nu se vedea nici măcar vreun vârf de degețel. Ce a urmat e greu de descris în cuvinte. S-au gâdilat, s-au pupat, s-au mângâiat, au mieunat unul la altul.
– Hai, treci la spălat pe dinți.
– Nuuuu, mai vreau să mai stau puțin așa, învelită în dragoste.
Copilul se specializeaza în escrocherie sentimentală. Va fi master în arta asta înainte de a începe școala.
Mi-era dor de o dimineață în care Irina e bună și blândă, după ce dădea semne clare de neliniști filosofice în ultimele două săptămâni. Rememorând evenimentele din ultimele zile mi-am dat seama că bunătatea și blândețea Irinei sunt rezultatul direct al întoarcerii foii. Am mizat mereu pe independența ei și pe capacitatea ei de a se descurca la lucruri mărunte gen: duș, îmbrăcat, strâns hainele… De la o vreme, toate aceste lucruri mărunte deveniseră mari devoratoare de timp și generatoare de discuții. Zilnice. Repetate. Enervante și supărătoare pentru toată lumea. Dar, recunosc, e grozav să crezi că la șase ani poate face atât de multe singură și să-ți vezi în liniște de ale tale. Reversul medaliei e împingerea limitelor până la infinit, trasul de timp, spălatul superficial, haosul permanent.
După o tentativă eșuată de a băga apă cu dușul pe furtunul mașinii de spălat timp de 40 de minute, tentativă al cărei rezultat a fost o mică inundație în baie, am hotărât că n-o mai las singură la duș. I-am ținut un speech despre încredere, care se câștigă greu și se pierde ușor, despre privilegiile independenței și alte noțiuni abstracte, speech din care sunt convinsă că n-a înțeles decât că mama o ceartă. Așa că, de trei zile o spăl eu. O săpunesc, o clătesc, nu mă mișc de lângă ea până nu iese din cadă. Ea miaună. De ce n-o las, e fetiță mare. Lasă, să văd eu că nu mai faci vreo trăznaie. Duminică am ieșit doar noi două în parc. În fiecare seară i-am pregătit la cină ceva ce știam că-i place. I-am citit. Ieri am rămas puțin afară după ce a adus-o microbuzul grădiniței. Am urcat pe la șapte și ceva în casă, am jucat domino, apoi am reluat rutina de seară. Rezultatul a fost dimineața asta perfectă.
Concluzia zilei este că deși sunt mărișori, le e dor de mama. Și că atunci când le dai atenția pe care o vor ei, fără să condiționezi în vreun fel acest act, primești în schimb dragoste.
Mai am o singură emoție: factura de apă de luna asta. Dar trec toate.
Bună dimineața, Prințesă, mi-a zis și m-a mângâiat…
Related Posts
Tags
Share This
Fara cuvinte…Stiu unde sa ne atinga…:)
Cunoaştem bine toate astea. Mai puţin inundaţia din baie:) Şi eu pierd timp preţios cu pledoarii şi după ce obosesc vorbind pro curăţenie şi ordine şi responsabilitate, Ana mă întreabă :”dar, tu tot mă iubeşti, nu-i aşa?”. “Păi altfel de ce aş vorbi?” “Fiindcă lucrezi la radio, mami!”. Îţi urez multe dimineţi de prinţesă şi factură uşoară!
:)) te-a avut!
Frumos! De profitat acum pana vine Lia desi nu cred ca Irina ar fi exclusa ci probabil cel mai mic motanel va fi pe undeva intre voi trei…
Ce frumos !
Imi place enorm de mult ce ai scris si cum ai scris. Im iplace concluzia ta.
Ma voi inspira de aici, iti multumesc.
Asta mi-a reamintit ce mi-a zis Giulia acu` 2 seri, tare si raspicat: “mami, eu pot si singura sa-mi iau mancare cand imi e foame; daca am nevoie de ajutor, ti-l cer.”
Mi-a trantit-o asa sacadat, sa fie sigura ca inteleg.
Asa ca nici extrema ai`lalta nu e buna … rusine mie.
:)) Irina avea 2 ani si zicea “ma decuc, mami! ma decuc!”
Ce frumos, tot sa ai copii din astia care asculta si sunt dragalasi. Al meu, cel mare, aseara cand a venit ora de somn vine la mine ma ia in brate si imi zice: mamiiiii, mai vreau sa vorbim si sa te mai iubesc putin, putin. In conditii in care abia a facut pe 12 martie 3 ani. Sunt tare simpatici mai ales cand vor ceva…..
pai mai stati si voi de vorba, ca fetele, nu?
Ce frumos ai scris!
Desi n-am comentat nimic pana azi, te urmaresc de cand era Irina mica, parca a crescut sub ochii mei.
Casa de Piatra iti doresc, multa-multa fericire (pentru ca o meriti pe deplin), aceeasi armonie de pana acum si clipe minunate alaturi de familia ta!
A, sa nu uit, abia astept sa vad familia in formula completa alaturi de Lia.
Multumim, Ioana!
oooo, ce desfatare pentru tine! 🙂
Noroc ca se intampla rar, iti dai seama daca ma invat asa, ce tragedie cand n-o sa mai capat…
Asa e, vor independenta, dar ne vor si acolo, just in case. Mai ales cand suntem furati de job, alti frati ori surori (fie si pe drum), obligatiile caminului … eh, cate nu sunt. Trebuie sa ii reasiguram periodic ca nu plecam de langa ei. 🙂
Mi s-a tocit limba de cat am asigurat-o… O sa ma duc sa o pilesc, ca-n basmul cu lupul…
Ada, daca imi permiti, as putea sa-mi dau si eu cu parerea despre cum sa le dai senzatia ca-s independenti, dar sa fii cu ochii pe ei. Poti sta in baie cu ea, dar tu sa faci altceva: sigur ai ceva de facut in baie cat timp ea se spala singura. Astfel, ai o fetita independenta, dar esti acolo in caz ca-i vin idei de la prea multa independenta. Cand am instaurat obiceiul ca Printzul Consort s-o spele pe Degetzica pentru a putea petrece putin timp impreuna, doar ei doi, Degetzica plangea tare la inceput, ca mama, mami, unde-i mami mi. Si atunci eu veneam in baie, dar nu participam la proces, ci faceam altceva, in timp ce vorbeam cu ei: ma spalam pe dinti (aici mi-a fost greu sa si vorbesc si sa-mi periez si dintii), ma demachiam, mai spalam o chiuveta, o margica, etc. A fost f bine, curand Degetzica s-a obisnuit si acum ii pot lasa singuri 5 minute.
Ai dreptate. N-am de gand sa raman lipita de dansa pana implineste 14 ani. Dar cred ca acum orice contact ii face bine, de-aia cat mai pot ne mai alintam nitel. Azi dimineata am lasat-o sa se spele pe dinti si a zis: mami, ramai sa vezi daca nu fac apa pe jos. Asa ca am raspuns: pot sa am incredere ca nu faci apa pe jos? Evident, a fost ok. S-a spalat si s-a imbracat rapid, desi cu doar 10 minute inainte se trantise inapoi in pat si-si trasese patura peste nas, ca ei ii e somn.