Calendar de Advent 22 decembrie 2011: Prima serbare la școală
Am participat la multe serbări de-ale Irinei. Mi-amintesc și-acum prima ei serbare, avea 3 ani neîmpliniți, rol de fulg de nea, două (2!) poezii de spus și 38.5 la prima oră a dimineții. Se-ntâmpla în 2007, pe 23 decembrie. A plâns toată serbarea. Când i-a venit rândul, s-a agățat de microfon și a strigat tare, să se audă în tot holul Sălii Radio: “Uite săniuța mea!”. Am dvd-ul de la serbare, e undeva în bibliotecă, dar nu mă mai apuc acum să răscolesc. Pot să vă arăt repetiția pentru serbarea aceea.
Peste 3 ore Irina va fi iar fulg de nea. E de data asta un fulg de nea îmbrăcat în rochie de bal, cu coroniță de puf pe cap și fără de aripioare. În mai puțin de o lună împlinește 7 ani. Mai crede în Moș Crăciun, dar aseară, când am rugat-o să mă ajute să le facem cadouri unor copii de la casa Ana și copiii, m-a întrebat cum ajung darurile acolo. I-am spus că le duce Laur și a simțit nevoia să completeze: Să-și pună costum de Moș. Semn că discuția aceea e aproape.
Număr pe degete serbările Irinei. 2 la grupa mică, 2 la grupa mijlocie, 2 la grupa mare, 2 la pregătitoare, vreo trei evenimente cu dans. Mă pregătesc, deci, de a 12-a serbare. Anul ăsta au pregătit și copiii un cadou pentru părinți. Ceva de 15 lei.
– Trebuie să dai bani, îmi zice cam o dată pe săptămână.
Nu “te rog”. “Trebuie să dai bani”. Pentru surpriză, pentru revistă, pentru… pentru…
– N-am! zic. N-am mereu, mai sunt și altele de cumpărat, ai destule reviste care zac aruncate, nici nu te uiți la ele.
– N-ai? Stai că-ți dau eu.
Dintotdeauna Irina vine cu pușculița ei și mi-o oferă cu generozitate. Ultima oară am făcut schimb. Eu i-am dat ei ultimii șase lei din portofel. Laur i-a dat și el cinci lei, ea mai avea șapte de la buni. Cele trei bancnote de cinci le-am pus în plic pentru surpriza de la școală. Bancnotele de 1 leu i-am zis să le păstreze. Văd eu cu ce iau pâine. Îți dau eu mami, ia, uite, ai de la mine trei lei, să iei pâine.
A doua zi la masă mi-a spus: ai ajuns să-ți dea fi-ta bani.
– Ai ceva special pentru mine? mă-ntreabă. Ceva special așaaa ca un telefon mobil sau un ipod?
– N-am.
– De ce n-ai?
– Că n-am. Dar tu ai ceva special pentru mine?
– Am, dar e surpriză.
Irina. Generoasă. Împrăștiată. Naivă. Autoritară. Obraznică. Demanding. Zăpăcită. Neatentă. Nu se piaptănă. Se spală pe dinți doar sub supravegherea adulților. Nu-și face patul, nu-și strânge jucăriile, nu pune hainele frumos. Dar desenează, spune povești, gătește cu mine și e-n stare s-o facă pe Lia să râdă doar apărând în fața ochilor ei de te miri unde: de sub masă, de după ușă, de sub scaune. Irina. Puiul meu – care azi iar o să mă facă să plâng de emoție. Domnișoara Irina care știe că Moșul are costum și că la Disney sunt doar niște actori. I-am scris pe cer “Iri, ești o zână”, dar n-o să vadă, că nu i-am luat telefon mobil cu android. Nu-i nimic, i-oi scrie eu pe un post it pe care am să i-l strecor în cutiuța pentru gustare.
Related Posts
Tags
Share This
Ce postare frumoase, imi vine sa plang! Si Eliza era bolnava in ziua cu serbarea, din fericire a spus poezia, dar mi-a dat impresia ca o face pentru ca asta se asteapta de la ea. Nu vreau ca fiica mea sa fie omul care face lucrurile pentru ca asta ne asteptam noi de la ea… Irina e o zana, o sa fie un om absolut deosebit, ar trebui sa faci mai multi copii sa salvezi societatea de la dezastru 🙂
As fi putut sa fac si eu o poza langa Mosul ala…ca-mi placeau pantalonii lui din piele.Santa rocks!
foarte frumos, si foarte emotionant
Frumoasă domnişoară!
Multumim, nici cu a dumneavoastra nu mi-e rusine!