Campania de escrocare sentimentală a bunicului dinspre mamă

21 Jan 2010 by

Mă întreba Ceska acum câteva zile de relaţia Irinei cu bunicul. E minunată şi se bazează pe şantaj. Sentimental, evident.

Acum câţiva ani (vai, cum sună!) scriam un post despre fetiţa cu o mie de bunici. Pentru că Irina, teoretic, are o mulţime de bunici, graţie alianţelor făcute şi desfăcute de predecesorii noştri de-a lungul vieţilor lor. Practic, Irina are o singură bunică relativ aproape, anume Gabica, dar nici ea nu e disponibilă prea des. Realist vorbind, Irina mă are pe mine şi cam atât. Că pe Gabica o face din vorbe şi reuşeşte, precum pisicile, să o convingă că poate fi învăţată să facă numai ce vrea ea, nu mai povestesc, e veche informaţia asta şi e de la sine înţeleasă. Că pe mama o învârte din când în când pe degete, am recunoscut cinstit în mai multe ocazii. Până la urmă, face bine relaţiei mamă-copil câte un episod d-ăsta în care îi laşi iluzia că a scuturat pomul şi din el a căzut exact mărul dorit.

Cu toate astea, în această iarnă, domnişoara a avut acces la o nouă victimă.
Tata a venit la Bucureşti hotărât să-şi răsfeţe nepoata dincolo de orice limite admise de conştiinţa mea de părinte unic la copil. Aşa se face că acum avem: patine, păpuşi, reviste, cărţi noi, farfurii cu prinţese, pahare cu prinţese, balon cu prinţese, şerveţele cu prinţese…

Irina, foarte inteligentă fiind, s-a prins că bunicul ar vrea să petreacă timp, cât mai mult timp cu ea. Pare, însă, să fie hotărâtă să negocieze la sânge această onoare de a respira acelaşi aer cu bunicul. Aşa că la noi acasă au loc discuţii de genul:

“Irina, rămâi mâine cu mine acasă?”

“Îmi cumperi sanie?”

“Îţi cumpăr!”

“Atunci daaaa!”

Desigur, nici partea adversă nu se lasă dusă de nas chiar aşa. Hotărât fiind să o ia în vacanţe în Ţara Ceţurilor Dese, şi-a pus în cap s-o înveţe limba engleză.

Copila refuză cu obstinaţie să ciripească pe engleză, deşi ştie chestii. Dar nu vrea ea.

– Deci, Irina, mergi la mine acasă?

– Da!!!

– Dar trebuie să vorbeşti în limba engleză!

– Dar nu ştiu!

– Păi trebuie să înveţi!

– De ce?

– Păi, dacă nu-s eu acasă, ce te faci? Poate ţi-e foame. Cum ceri de mâncare?

– Da’ mi iau singură!

Continuarea dialogului vă las să v-o imaginaţi. Mai spun doar că şi ea, şi tata sunt zodii căpăţânoase, putin capabile să cedeze şi veşnic căutătoare să aplice vorba francezului: “My way or the highway!”.

E amuzant la noi acasă.

Related Posts

Share This

12 Comments

  1. De-aia sunt pe lume bunicii. Sa fie excrocati sentimental de catre nepoti. Crezi ca mai au vreun alt rost??? 🙂
    ps Invidiez prezenta. Chiar si asa, sincopata si rara. La noi … stii … e zero. Si asta doare. Prefer santajul. 🙂

  2. Si eu cred ca este in legea firii. Ai mei, pe cat de fermi au fost cu mine, acum ajunge un zambet de al lui Matei si sunt in stare sa faca orice. Daramite cand va incepe sa ceara:)

    • Andreea, eu sper sa ating aceeasi stare zen cand voi fi bunica. Adica aia in care fac fix invers decat ma va ruga Irina sa fac.

  3. ana

    vezi dexonline.ro

  4. ceska777

    Eram convinsa ca bunicul o rasfata si ca ea profita ca e bunicul prin zona. O sa invete si engleza nici o grija. Ma bucur pentru Irina ca il are zilele astea pe bunic langa ea. Sa ii traiasca!

  5. E minunata relatia dintre bunici si copii. Mi-as fi dorit ca si al meu sa aiba parte de bunici care sa il rasfete, insa nu il are decat pe bunicul din partea tatalui care nu le are deloc cu rasfatul si nu tine nici la santaj emotional… tatal meu e departe tare, peste mari si tari si nu l-a vazut decat o singura data, cand avea 4 luni. tatal meu insa ar fi fost materialul ideal de invartit pe degete 🙂

  6. mama lui andrei

    sa vezi cum functioneaza efectu nepot unic la bunici zilnic… oameni in toata firea pe care nu i-ai crede in stare…
    PS nu am uitat de poza cu intratul prin portbagaj … doar ca nu a mai trebuit sa ma imbrac office.. in blugi e OK?

    • E ok si in blugi dar cred ca daca incerci totusi o tinuta office o sa fie si mai misto. Hai, bine, in blugi…

css.php
Privacy Policy