Capcana Desenelor Animate
– Mami, pot să mă uit la desene?
– Nu, Irina, e târziu, trebuie să plecăm la grădi.
După acest răspuns oferit sistematic vreme de câteva săptămâni, copila a inventat o tactică nouă. Se trezeşte la 6-6.30.
– Mami, e încă devreme, pot să mă uit la desene animate? Mă duc dincolo, să nu te deranjez.
Mă uit chiorâş. Afară chiar e întuneric încă… Mi-e somn, în fond am dormit doar patru ore şi jumătate. Am garda mai mult decât jos, sunt de fapt fără zale, în cămaşă de borangic şi cu tălpile goale în lupta cu Voinţa Copilului.
– Bine. Dar pune-ţi şosete!
– Da, mama!
– Şi stai învelită!
– Da, mama!
Aşa s-a întâmplat de luni până joi. Efectele curei cu desene animate la prima oră a zilei s-au făcut simţite însă încă de miercuri.
Era târziu. Era frig. Costică nu are nici garaj, nici husă. Aşa că după ce-l dezăpezesc pe-afară, imediat ce deschid portiera pe toate geamurile înfloresc flori de gheaţă. Pe dinăuntru. Deci începe operaţiunea “curăţarea geamurilor pe interior”. Eu am o racletă neagră. Ea are o racletă albastră.
Eu curăţ parbrizul. Ea curăţă luneta. Eu curăţ geamurile laterale din faţă. Ea râcâie geamul din dreptul ei. Se întâmplă zilnic, de când e atât de frig. Dar miercuri, miercuri când nici măcar n-am rugat-o să pună mâna pe racletă, după ce am ieşit din parcare numai ce o aud:
– Nu-mi vine să cred că a trebuit să curăţ geamul după tine.
Frână.
– Ce-ai zis?
În spate, nişte domni claxonau ca turbaţi, puţin nervoşi de ieşirea mea ilogică din parcare, spre a frâna după numai doi metri. Copilul, inocent, neştiutor de pericolul prin ce trecea, repetă. Acelaşi ton. Arţăgos. Aş zice impertinent. Specific desenelor animate cretinizante la care o las să se uite de câteva zile.
– Nu-mi vine să cred că…
– Auzi, ia dă-te jos.
– Dar de ce?
– Gata, te duci cu autobuzul.
– Da’ de ceeeeeee?
I-am explicat. M-am supărat. Şi eu şi Costică ne-am supărat pe ea. N-am mai vorbit cu ea tot drumul. La grădiniţă n-am pupat-o.
Am crezut că a înţeles. Aş. După porţia de desene de joi dimineaţă a urmat seara de vineri. Pe strada pe care mergeam pe jos era gheaţă. Dar ce zic eu “gheaţă”. Oglindă. Nu gheaţă, da? Patinoar. Irina mormăie în barbă.
– Trebuie să merg cu ochii închişi, trebuie să merg cu ochii închişi!
Poate n-am auzit bine. Mă uit la ea. Ochii închişi.
– Măi, mămico! Deschide mamă, ochii, ce Dumnezeu ai?
– Mama, sunt fantome!Ca-n Scooby!
Despre bomboana de mentă pe care o ţinea între dinţi şi despre gura zdravănă de aer rece pe care a tras-o pe nas şi pe gură nu mai zic nimic, nu are legătură cu desenele animate. Dar ajungem la bloc şi-o avertizez că dacă mai scoate vreun sunet pe gerul ăsta cumplit, o încasează, în scara blocului expiră îndelung şi zice.
– Cred că o să te superi dacă îţi zic ceva.
– ….
– Promiţi să nu mă cerţi?
– Tu zi, acum, că vedem noi pe urmă.
– Nu ştiu ce-a fost în mintea ta de ai vrut să mă iei în rochie pe frigul ăsta.
Inutil să explic că nu era în rochie, ci se referea la o discuţie despre ce va purta ea la lansare luni şi cu ce pantofi, dar de ce nu cu sandale, etc, etc, etc. Dar tonul Minimax! Arţăgoşenia. Impertinenţa. Şi Aroganţa cu care Copilul de 5 ani proclamă pustiul în mintea părintelui, ei bine, asta m-a scos cu adevărat din pepeni.
– Copile, tu nu poţi să taci nici când ştii că te va costa fiecare vorbuliţă.
Nici tonul meu nu era deloc plăcut. Deloc calin. Deloc mâmgâietor.
– Ştii că spui o prostie, dar tot o spui. Tu ai impresia că poţi vorbi cu adulţii cum vezi tu la televizor?
– Ţi-am zis eu c-o să te superi!
– A, mă supără pe mine mai multe. În primul rând, că ştii că nu faci bine, dar tot faci. În al doilea rând, că uiţi cine sunt eu şi cine eşti tu. În al treilea rând, că încerci mereu să faci numai ce vrei tu. Bun. Concluzia: Tu Minimax nu mai pupi! Dacă mă mai enervezi mult, nu mai pupi nici DVD-uri. Şi de-acum înainte te gândeşti bine înainte să deschizi gura: o supăr pe mama sau nu? Şi dacă ajungi la concluzia că mă superi, mai bine taci. Capisci?
– Da, mama…
De ce vă povestesc toate astea? Pentru că poate nu conştientizaţi că o combinaţie fatală de Cheerios cu Nesquick şi Minimax servite zilnic la micul dejun pot duce la episoade de genul celor povestite mai sus. Poate veţi spune că exagerez, iar încep eu cu efectele zahărului asupra copiilor şi cu etichetele, obsesia mea cu etichetele. Dar eu nu cred că e ok ca un copil să vorbească aşa cu un adult, cu atât mai puţin cu mama. Nu cu mine! Şi da, ce dulce e somnul în plus, când tot patul e al meu şi ce bine îmi fac acele minute în care nu mai trebuie să o învelesc şi nici să mă întreb ce face pentru că ştiu unde e, e cuminte, sub pătură, se uită la minimax, şi, Doamne, câţi neuroni mă costă apoi fiecare vorbă nelalocul ei, fiecare ton nepotrivit, fiecare expresie pe care n-o înţelege, dar o foloseşte, pentru că a văzut-o la televizor. Irina recită ca pe apă “Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi consumul de sare, zahăr şi grăsimi”, deşi nu înţelege ce zice, deşi cere zahăr şi de ceva vreme mă tot întreabă “Pot să mai pun puţină sare?”.
Dacă veţi ciuli urechea la ce se aude pe canalale de desene animate, e posibil să vă îngroziţi. Veţi observa că proporţia între desene şi pauzele de publicitate e cel puţin curioasă. Veţi afla că de acolo aud copiii de bakugan şi de nenuco şi de toate jucăriile alea scumpe pe care vi le pun pe listele pentru Moş Crăciun. Şi după o vreme veţi recunoaşte tonul specific desenelor, onomatopeele învăţate de acolo, agresivitatea în exprimare (“Nu fii ridicolă, Pisa!” bolborosea zilele trecute Irina) şi asocierile năucitoare de cuvinte, toate, toate vin de la canalele de desene animate.
E o capcană, vă zic. O capcană pe termen lung.
Related Posts
Tags
Share This
Imi pare foaaaarte rau sa te dezamagesc, Ada draga … dar nu cred ca desenele sunt de vina! Este varsta!
Maria noastra (cat) se uita la TV la desene animate ultra-inocente, nici vorba de fraze obraznicute si alte intorsaturi stilistice cu tepusa pe varf, cu atat mai putin pe romaneste … Si cu toate astea avem parte, macar o data pe zi de “nu pot sa cred ca”, urmat de un repros izbitor de asemanator celui al Irinei tale (si al fel de nejustificat), cicaleli de la ea inspre noi (ori, mai rau, Anna, care, fireste, reactioneaza pe masura), dat ochi peste cap si oftaturi, nu-uri taioase si tot tacamul. Cica asta-i pre-adolescenta, un fel de testat terenul. Pentru mai tarziu. Caci altfel Maria e un copil de o bunatate si empatie extraordinare, n-a schimbat-o nimic. Citesc cu claritate in iesirile respective doar o forma de mirosit limitele. Inocenta, dar dovada ca … offf … cresc. Dupa aia cica-i frumos si liniste pana spre 12-13 ani. (!!)
Si sa stii ca si mie mi-i greu sa nu fumeg, am, din nefericire, de felul meu, a veeeery short fuse! 🙁
Sigur ca nici limbajul desenelor astora mai de copii rasariti nu ajuta … dar nu acolo e cauza primordiala, din pacate. Nici in ciocolata! Asa s-ar fi rezolvat usor. 🙂
Atunci unde?
1. dati un semn cand si daca ati ajuns cu bine la cluj….daca au ajuns vagoanele de dormit
2. ref desene cred ca adevarul e pe undeva pe la mijloc… recunosc insa ca anumite desene de la minimax sunt oribile si au foarte multe reclame. noi avem pe cablu si un post de desene fara reclame si cu limbaj mai potolit sunt desene englezensti de la parintii lui thomas the tank engine nu ii zic numele ca sa nufac reclama… acolo e mai OKsa ii lasi copilul sa se uite cat mai tragi un pui de somn dimineata…
DAR e si varsta .. il intreb e andrei daca stie ce inseamna cuvantul pe care il spune si imi zice nu dar il repeta obsesiv…. e drept ca le mai aude si de la noi desi incercam sa ne controlam ce si cum vorbim de fata cu el….
Mama lui Andrei, eu am dolce. la dolce nu se da canalul ala minunat cu Cbeebees… Mi-e dor de upc cateodata.
mai e un punct sensibil aici…
daca alege deja intre ,,o supar pe mama sau tac” perioada secretelor dintre voi o sa apara cu niste ani mai devreme
din punctul meu de vedere ar trebui sa nu faci atata caz.
desigur, explica-i ca nu e ok ce a zis.
dar daca va simti supararea ta (pentru ca supararea ta e legata mai degraba de teama ca nu te mai respecta si ai pierdut controlul) ,,uiţi cine sunt eu şi cine eşti tu” o sa taca si atat.
pierde-ti o bucata de vreme impreuna cu ea la desene si explica-i pe moment ce nu e ok in limbajul personajelor.
s-ar putea sa fie greu, pentru ca exista riscul sa fii si tu furata de actiune… 🙂
da nu e cazul sa ma dau eu priceputa aici, mamicile au prioritate…
vezi ce zice si G…
Ajnanina, eu nu zic ca n-ai dreptate.
Dar cand in adins zic lucruri ca sa o supar pe mama, mama cum trebuie sa reactioneze?
Sa ne aducem aminte ca mama e si ea om. Nu e o sfanta, dimpotriva, ii trebuie Magne B6 ca sa nu se duca pe camp. Postul asta nu e despre cat de desteapta sunt eu sau cat de obraznica e Irina, e despre efectul desenelor animate asupra mintii copiilor. E despre ce-am gresit si ce-a rezultat:)
Cred ca la cinci ani ma pot astepta de la Irina sa nu spuna rautati doar pentru ca poate. Sau sa gandeasca inainte sa deschida gura. Ori poate exagerez, stiu, mi s-a mai spus ca astept foarte multe de la ea. Probabil ca “si eu dau foarte mult” nu se pune:) Chiar nu stiu.
Am cascat ochii mari cand intr-o buna zi gaza mea de 2ani a rostit cuvintele:”Oh, meine Güte!” ceva gen “Dumnezeule!”. Ne-am uitat unii la altii, amandoi la bunic care a ridicat din umeri (nu e genul sa-l pomeneasca pe Cel de Sus in nici un fel) si am cautat sa aflam de unde vine expresia in vocabularul lui. Si inca nu mergea la gradi. Dar…. se uita la DVD cu Winnie Pooh. Si intr-o dupa-masa cand m-a vrut musai langa el pe canapea (desi eu aveam treaba si speram sa-mi fi cumparat cateva minute) am aflat: e o scena in care Rabbit se mira rau de tot “Oh, meine Güte!” Elucidat misterul! Nu zic ca m-a multumit sau linistit dar… Despre canalele de desene animate nici aici nu sunt tocmai ok. Au o emisiune de dimineata pentru copii (cam) mici unde il urmarim pe Caillou inainte de a merge la gradi…. Desi imi promisesem ca nu va pupa TV pana merge la scoala (cand eram gravida) realitatea din mamicie m-a contrazis. O sa ramanem probabil cu Caillou pana mergem la scoala….
Apai Ceska, de la “Meine Gute” la “Nu stiu ce-a fost in mintea ta” e o prapastie de vreun an si cam 150 de minute de vizionare Minimax. Mai stai putin.
Ada, si mie mi se pare ca exagerezi cu excesul de autoritate. Esti mama ei, nu politia.
ea doar te incearca si tu cazi in capacana si ii faci jocul.
da, ok, lasam desenele inchise, sunt prima de acord cu asta.
dar nu e ok sa ii fie frica de tine….nu e ok sa iti ceara voie sa deschida gura.
Sabina, in orice familie exista good cop, bad cop. Eu trebuie sa fiu split personality. That was my Mrs Hyde act.
stiu bine asta, si sunt de acord ca esti mama ei, si nu colega de la gradi:)
dar uite, la noi in familie n-ar fi fost nicio secunda amenenintata cu trzonitul de niciunul dintre membri numa pt ca baga o duma:D
Tpti copiii pe care ii cunosc si care au fst crescuti cu multa dragoste, cum e Irina, au o perioada din asta in care “se dau mari”.
Trece:) si scosul minimaxului ajuta, clar, ajuta enorm.
va pupam.
Well… Eu o amenint cu trosnitul. Nu era prima duma:) Ma rog, a trecut.
Eu sunt foarte receptiva si sensibila la anumite lucruri pe care le spune sau face Deanna dimineata daca sunt obosita si nu am dormit destul. Sunt mult mai artagoasa si ma iau de orice lucru care imi suna aiurea sau nu ar trebui sa se intample. Am observat pe propira piele ca reactionez de multe ori exagerat sau gresit atunci cand sunt si obosita si stresata. Dar reactionez cu totul altfel atunci cand sunt odihnita. Sotul meu mi-a atras atentia asupra chestiei asteia pentru ca ma iau si de el, daca ma calca pe batatura :). Si atunci am inceput sa ma auto-observ si am realizat ca are dreptate.
Partea cu desenele si limbajul artagos de pe minimax romania am observat-o si eu ultima data cand am fost acasa si am fost recunoscatoare ca Deanna mea nu intelegea romaneste indeajuns de mult incat sa prinda astfel de tonuri. Sunt de acord ca treducerile sunt sub orice critica iar actorii care traduc acest gen de filme de animatie o fac pe un ton foarte gresit si foloseasc un limbaj neadecvat. Este foarte usor pentru un copil sa prinda din zbor asemenea lucruri, chiar si fara sa le inteleaga.
Din fericire, aici nu avem minimax, avem cbbc, inca se mai uita la cebeebies, pop, tiny pop. Ultimele 2 programe sunt cu reclame intre episoade si nu o data am fost chemata de urgenta sa ii dau voie sa participe la concursul cu intrebari idioate ca sa castigam o excursie in disneyland sau nustiu ce jucarie super extra nemaipomenita. E bine ca stie ca nu are voie sa sune pe nimeni fara acordul nostru… si inca functioneaza treaba asta, dar nu stiu cat timp va mai functiona. Nu stiu cum sa o fac sa inteleaga ca sansele ei de a castiga jucaria mult dorita sau excursia la disneyland sunt mai mult decat mici, si aruncam banii pe telefon pe fereastra. Imi vine cu argumente de genul “But listen mommy, they say if we call we can win”. Dar in acelasi timp ii place sa se uite la programe imaginative sau educative, de genul, viata animalelor in jungla sau stiintifice, cum se invart planetele in jurul soarelui, creative, cum sa constriesti o barcuta, cum sa desenezi anumite animalute, cum iti faci bijuterii gen bratari cercei, etc din hartie collorata,etc. Imi spune lucruri pe care le invata de la TV de genul leii nu vaneaza, isi trimit nevestele la vanatoare si ei stau acasa si au grija de copii :))) Pinguinii tatici au grija de oua in timp ce mamicile pleaca departe sa caute de mancare.
M-am luat cu vorba… sunt de acord ca copilul trebuie sa stie ca el e copilul si tu esti mama, chiar si atunci cand sunteti prieteni si va jucati impreuna. Dar trebuie lasata sa isi exprime sentimentele sau frustrarea, chiar daca sunt fata de tine. Bineinteles ca tonul e important, dar de ambele parti.
Va pup.
Adela, dansa nu isi exprima nici sentimentele, nici frustrarea, doar facea pe desteapta:)
Copii la 6 diineata in fata tv ului la desne. Ba mai mult sa se trezeasca ion mod special pentru desene? No way. In spatele tvului e un cablu. Il scoti si gata cu tv-ul:D
Magia e in mainile tale:-)
Got that!
Ada draga, dar de ce se uita Irina la ora 6 dimineata la desene animate? Chiar daca alea ar fi numai cu zane si ingerasi, tot mi se pare destul de bizar ca un copil sa-si intrerupa somnul pentru a se uita la desene animate.
In alta ordine de idei, cu cat vei fi mai autoritara cu ea in privinta acestor lucruri pe care ea nu le intelege in totalitate, cu atat le va face mai inadins.
Copiii mei nu au voie la Minimax sau Jetix sau Cartoon Network sau mai stiu eu ce orori de genul asta. Ei se uita numai la Jim Jam (pe care, btw, ti-l recomand cu mare incredere, e super misto, cu desene extrem de educative, non violente si duioase) sau la Bebe Tv (Philip). That’s all. In rest, au dvd-uri pe care le vad dar destul de rar. Si alea sunt cumparate de mine, deci stiu ce contin.
Andreea, am spus de ce se uita la 6 dimineata… S-a prins ca la 7.30 nu incape discutie sa se deschida televizorul. S-a prins ca mama e rupta de oboseala si dimineata viteza ei de reactie e mai mica. Chestia asta se intampla punctual de vreo 10 zile, de cand m-am reapucat de tradus si apuc cam 4-5 ore pe noapte de somn. Nu e bizar, e semn ca domnisoara iar indoaie realitatea dupa cum ii convine. De ce la Minimax? Pt ca DVD nu stie sa-si puna singura (cred) si pentru ca Jim Jam si bebe tv nu avem si minimax e unicul la care are acces. Da, avem si noi dvd-uri, stii doar. Nu caut sa ma scuz.
Acum, partea cu autoritatea… mmm cum sa spun eu … Irina incearca de multe ori sa-mi preia rolul. Vrea ea sa fie mama mea. Sa ma imbrace ea pe mine, sa ma pieptene ea pe mine, sa imi spuna ea mie ce sa fac si cand si cum (“Uite cum facem…” zice ea cateodata). Discursul redat e doar reality check. Hello! Eu sunt mama. Ea cand incepe cu “stiu ca o sa te supar” e clar ca a constientizat ca nu e bine ce face, dar tot face. Asta poate fi trecut cu vederea o data, de doua ori, de cinci ori. Cam de pe la a saptea oara in sus imi sare tandara. In plus, eu sunt singura figura de autoritate in viata ei si trebuie sa stie ca sunt chestii care se fac si chestii care nu se fac.
De fiecare data cand mi se pare ca sunt prea “buna”, ca as fi in stare sa accept multe si sa folosesc mai mereu un ton bland, tu, Ada, ma aduci la realitate. Si-mi zic: “Ptiu, eu de ce nu m-am gandit la asta? Cat de bland si cu frumosu as fi vorbit eu aici, pe cand Ada uite cum le zice!” Si mi se pare ca nu o sa fiu o mama buna pentru ca voi fi prea ingaduitoare.
Apoi vin fetele astea cu experienta, cu un copil, cu doi, cu varste mai mari si spun ca nu, nu-i chiar asa, dracul nu este chiar asa de negru. Si ma arunca in partea cealalta a baricadei si ma gandesc ca poate nu-i chiar asa rau ca-s asa ingaduitoare.
Oare unde-i adevarul? Cum ar trebui sa fac?
Maria, tu sa nu faci nici ca mine, nici ca altele, faci cum merge la tine si la Degetica. Ce povestesc eu aici sunt franturi, eu sunt mai putin relaxata in relatia mea cu Irina, recunosc ca e posibil sa si gresesc, pe de alta parte, exista mereu circumstante care modifica reactiile de la o situatie la alta. Do it your way!
Maria, te invata Degetica, cum te-a invatat si pana acum:)