Capcană pentru pisici, căței, fluturi și prieteni
De când avem gard, curtea noastră micuță cât o batistă, pare, în mod paradoxal, mai mare. Poate pentru că, în sfârșit, e terminată, poate pentru că Bob e grațios și înflorit tot, e gata să se facă roz din alb și ne răsfață cu umbră și cu un parfum delicat. Poate e doar în mintea mea, dar îmi place, peticul ăsta de pământ 5 metri pe 3 metri, pe care am înghesuit plante aromatice și flori parfumate, fragmente din copilăria mea care sper să devină și parte din mozaicul copilăriei lor, clopoței de vânt spre încântarea urechilor și mici capcane pentru soare, cum li se spune pe aici, căsuțe de zâne și pitici, plăci decorative cu mici inscripții, leagăne, o masă de fier cu blat de sticlă și patru scaune metalice foarte butucănoase, ba chiar și un hamac dacă e nevoie, peticul ăsta de pământ, spuneam, e Raiul meu făcut din tot ce aveam.
La ce-ți trebuie ție gard, mi-aduc aminte întrebarea asta, care mi-a zgâriat un pic răbdarea acum niște săptămâni.
Uite, la asta. La o trasare clară a granițelor. La o delimitare a proprietății. La o iluzie de siguranță și de intimitate. E o capcană de fapt, o capcană pentru pisici, căței, copii și prietenii lor. Să stea locului, unde îi putem vedea de la geam, cât mai au stare. Să le placă să se dea în leagăne și să se plimbe printre flori, în vârful ghearelor. Să poată merge desculți prin iarbă. Să învețe despre mentă și busuioc și rozmarin și cimbru și leuștean, să știe să le deosebească și să le caute. Să îngrijească zmeura și căpșunile cu flori roz și să ai și tu loc de un ghiveci cu roșii cherry. Să se roage să mai stăm până se aprind toți licuricii și toate lămpile solare. Să spună: “Șșșșș! Au venit zânele acasă!” și să pășească în vârful picioarelor pe lângă căsuțele lor, să nu le deranjeze.
Să își facă peticuțul lor de grădină, cu ce plante le-or place în vara asta. Să învețe să pândească diminețile în care s-a mai deschis un mac sau a mai îmbobocit un trandafir, să se mire de crini și de margarete. Să culeagă lăcrămioare și păpădii și să le pună în vaza mică, aia pe care ai adus-o tu în valiză, când ai plecat în Canada prima oară.
Să vină cu prietenii și să vrea să mănânce împreună, să facă sandwich-uri cu brânză telemea și trei fire de salată pentru toată lumea prezentă. Și să se așeze în leagăne și să vorbească prea tare, suficient de tare cât să poți auzi ce se mai întâmplă la școală și fără să stai în sufletul lor. Să zgârme cu un băț într-un ghiveci în care mai sunt trei fire de pământ. Să se așeze pe perne colorate și să se joace boardgames, să fie gălăgie și hăhăială și viață.
Să ne bem cafeaua sâmbăta, când niciunul din noi nu lucrează. Să ne uităm cât a mai crescut iarba din semințele puse săptămâna trecută. Să așteptăm să se întoarcă albinele și licuricii adevărați, să afle că măcar pe batista noastră verde, încă au și ei loc. Să ne cânte păsările și să prăjim bezele.
Fă Rai din ce ai, scrie pe peretele meu de trei ani și mai bine.
Iată, împreună am făcut Raiul. E mic și de închiriat, dar cheia de la poartă o avem doar noi.
Related Posts
Tags
Share This
Ce Om frumos esti!
Multumesc. Si mie imi place de tine:)
Gardul este cel mai bun prieten al omului! Mi-a zis-o un taran neaos care locuia pe un deal mirific din Ardeal!Dealul era brazdat de garduri iar poteca serpuia printre ele…