Câteodată şi mie mi-e greu…
…să îmi fac faţă… Îi povesteam Ajnaninei, cam cu năduf, că miss a reuşit să sfâşie într-un gard o rochiţă nou-nouţă, pe care a purtat-o fix trei ore şi a rupt-o greu remediabil cu 30 de centimetri înainte de a intra în scara blocului. Lasă că nu era cine ştie ce rochiţă, dar m-am necăjit şi perdaful pe care i l-am administrat n-a fost nici plăcut, nici comod, nici uşor de uitat. Cel puţin pentru mintea mea de mamă nebună. Ajnanina a vrut să ştie ce anume m-a supărat. Că n-a fost atentă, i-am zis. Dar tu ai fi fost atentă în locul ei? m-a întrebat. Nu ştiu dacă aş fi fost mai atentă, ştiu că am avut tendinţa să spun că da, cu siguranţă aş fi fost mai atentă, sau măcar aş fi încercat. Asta mă face să cred că noi, părinţii, suntem mult mai îngăduitori cu noi înşine în anumite privinţe, decât suntem cu copiii noştri.
Ea pare să nu îşi mai amintească exact nici ameninţările (“Nu mai capeţi rochii până la 18 ani! Nu te mai iau nicăieri! De azi înainte numai blugi şi tricou!”), nici incidentul cu pricina, de vreme ce azi dimineaţă a cântat în baie preţ de 20 de minute tot repertoriul, de la “Răţuştele mele” până la eternul Elefant Cici.
Desigur, concertul de dimineaţă n-a împiedicat-o să facă 38.9 la prânz, veste dată prin sms pe care l-am observat cam la o oră după ce a fost trimis. Dau fuga la grădiniţă. Copilul dormea. Mă sfătuiesc cu Cosmina. O trezim? N-o trezim. I-a luat febra, 38.4, deci scade. Bine, n-o trezim, mă duc acasă şi imediat ce se scoală copila o urcă în microbuz şi o trimite la vatră. Apoi am scos reţeta obţinută azi dimineaţă de la pediatrul grădiniţei şi m-am uitat să văd ce am de luat ca să estimez costurile. Ceea ce m-a aruncat într-o panică greu de descris. Am darul acesta de a panica. Nu că n-am mai fi văzut noi 38.9 pe termometru pe la ora prânzului. Problema e că pe reţetă scria Pneumonie Interstiţială. Un diagnostic de groaza lumii, care presupune radiografii, analize de sânge, internări, izolări şi toate celelalte lucruri care pot băga în sperieţi o mamă lucrătoare.
Ce-am făcut.
Prima dată mi-a venit să leşin. Doamna doctor mă întrebase dacă nu vreau să cumpăr un aparat de aerosoli pentru miss, că i-ar prinde bine nişte inhalaţii, ceva.
Am ajuns la farmacie cu pulsul bătându-mi nebuneşte să iau ce scrie pe reţetă şi să întreb de aerosoli. Al doilea şoc al zilei a fost costul unui aparat de aerosoli, numit şi nebulizator. Staţi jos? Cel mai ieftin (şi cât dai, atâta face) este 211. RON. Cel mai gogonat: 648. Tot RON. Asta a fost de natură să mă calmeze şi să-mi amintească brusc că pe undeva am inhalant şi o sobiţă şi Iri susţine că buni a servit-o cu aburi sub prosop, deci aş putea încerca metode mai băbeşti de aerisit căile respiratorii, ceea ce îmi propusesem să fac încă de dimineaţă, când i-am explicat doamnei doctor, senină, că eu bani pe gadget-uri nu am să dau. Dar ce te faci cu pneumonia.
Ajung acasă. Caut pe net (da, ştiu, sorry) penumonie interstiţială şi din nou mă ia cu leşin. Sun la medicul de familie. Nu răspunde. Mai citesc pe net. Poate aş putea împrumuta totuşi un aparat cu aerosoli măcar să ştiu pe ce dau banii. Germina nu are, dar parcă ştia că are Bogdana. Bogdana mi-ar împrumuta, dar nebulizatoarele sunt cam ca periuţele de dinţi şi biberoanele, e mai bine să nu se împrumute. Dar totuşi, zice Bogdana, cum aţi ajuns la diagnosticul ăsta? Îi povestesc. Ea zice nu, nu e kosher, trebuie radiografie şi analize de sânge.
Deja mă vedeam la Grigore Alexandrescu.V-am zis că nu îmi place la spital, da? Medicul de familie nu răspunde.
Mă caut în agendă de doctori. Ruxandra e în ţară, dar nu mai profesează în spitalele româneşti. Să mă duc la Grigore, zice. Îmi urează succes.
Între timp, mă gândesc că dacă tot am luat-o eu pe câmp am nevoie şi de companie. Deci sun la grădiniţă. S-a trezit. Să o trimită? E vioaie. Da, trimiteţi-o, că mă ocup eu de ea când vine acasă.
Dr. G râde de mine, îmi zice că el pariază pe un guturai, că e o viroză de a făcut-o şi el, şi doamna lui şi mamaie de la Gostinu, dar dacă ţin musai să mă duc eu la Budimex că au pediatri mishteaux şi e cam cel mai spital din România în materie de copii. Îmi mai zice ceva de tiraj, dispnee şi cianoză, ceea ce nu am observat la domnişoara. Dar frica păzeşte pepenii. Bine, mie mi-e frică de spitale, mi-e frică de medici, mi-e frică de asistente, până la urmă mi-e frică şi de propria mea umbră, dacă mă gândesc mai bine, de ce mama naibii mi-e atât de frică. Dar frica păzeşte pepenii.
Don Pandele îmi trimite un link a propos de radiografii şi copii.
La loc comanda. Nu mai trimiteţi. Vin eu. Are febră? Are 37.8. Nu-i nimic, vreau să dorm la noapte, o duc la medicul de familie.
Medicul meu de familie răspunde în cele din urmă la telefon.
– Bună ziua, Irina are 39.
– Da, daţi-i ca de obicei.
– Dar tuşeşte rău.
– Ce i-aţi mai dat?
Înşir cam 75% din mărcile de sirop de tuse alopate şi naturiste. Râde.
– Da, continuaţi cu antitermice şi paxeladin şi mai sunaţi-mă mâine.
– Dar pneumonia…
– Fiţi serioasă, dacă tuşeşte demult şi a făcut febră azi, gata, e pneumonie? A cedat la antitermice?
– Da.
– Bine. Pe mâine.
Camera web filmează o Irină în plin curs de dans, dând din mâini şi din picioare, răsucindu-se pe sub mâna lui Luca de mama focului.
Azi vine băiatul de la ISTA. E ultima citire la contoarele de căldură. Ultima dată când n-am fost acasă, (pentru că anunţă că vine la 19 şi la 19 fără un sfert e deja la alt bloc, a terminat şi el ce poate să facă n-o să stea după mine, nu?) m-a costat absenţa cu vreo două milioane jumate în plus pe factură calculată la pauşal.
În acel moment mi-am dat seama că poate nici ceea ce fac eu nu e kosher. Vria nu are cum să fie kosher, mai ales atunci când îi tragi şi pe alţii după tine. Mi-am cerut scuze de la principala victimă. La 17.45 Irina era acasă. 37.6. Mi-a povestit despre atelierul de ciocolată al lui Tudor şi mi-a cântat “Era o dată un crocodil”. Mi-a cerut film, ciocolată, joc pe calculator sau măcar Minimax. I-am dat o pătrăţică mică de ciocolată. Pe urmă ne-am jucat domino şi m-a bătut de m-a uscat.
A trecut şi ziua asta. Încă nu m-am împăcat cu mine. Mâine vă povestesc cum a fost la paşapoarte.
Related Posts
Tags
Share This
of, suflete drag…
daca de la serviciu mai iei concediu, de la Irina, pana pleaca in luna de miere, nu…
te iau in brate un pic virtual, ca real nu indraznesc, ca te simt ca pe arcuri… nu tre sa te impaci cu tine imediat, da nu te mai certa!
Jumping Jack is my middle name. 🙂 Data viitoare promit sa fiu mai calma:)
join the club! it’s called too much pressure, ok? mamele au tendinta naturala sa se molipseasca. mai ales cand au in carca mai mult decat ar trebui.
nu stiu daca Irina isi va aminti vreodata despre treaba cu rochita. oricum isi va aminti in mod cert in termeni cu totul diferiti decat in procesele tale de constiinta.
cat despre treaba cu I-can’t-take-myself-anymore … ufff … daca afli vreo reteta, da-mi si mie de stire, as fi curioasa.
zilele astea vroiam sa pun o intrebare pe blog (n-am mai apucat!): cum naiba va descurcati voi, mamele care mai aveti si ALT serviciu in afara de plozi, pe mine m-au ucis niste proiecte (benevole) in ultimele doua saptamani. si-am stabilit ca, macar o perioada, work & kids don’t mix. ca altfel ajung la balamuc, 100%.
deci, da, e normal si se mai intampla. unora mai des decat tie. de exemplu subsemnatei.
big hug, trece, crestem noi mari!!!
Presupun ca nu suntem chiar cei mai simpatici lucratori din campul muncii, dar ne straduim. Realitatea e ca work&kids might mix daca reusesti sa-ti faci sisteme. In principiu, de muncit se munceste cand copilul
a.doarme,
b. e la gradi,
c. e la bunici.
De unde rezulta ca dormi mai rar, si uneori ajungi pe arcuri.
Mda, cam asta era si ecuatia mea. Doar ca la mine nu e una bucata necunoscuta, ci trei, sa le am pe toate simultan egale devine un vis mult prea frumos. Iar mai putin de 2-3 ore pe noapte chiar ca nu-mi pot permite sa dorm … si-asa sunt vraiste, din toate punctele de vedere … 🙁
Off-topic, ma tot tin de cateva zile sa-ti trimit feed-back la curcubeu (extrem de pozitiv, de altfel :)), uite ca nu reusesc. Da’ nu te-am uitat. Zicem oricum multumim frumos, Maria a fost incantata. Si povestim cand apucam. Cu poze. Promit.
stai linistita, si noi am primit anul trecut o hartie cu „pneumonie interstitiala” si arest la domiciliu 15 zile fara scos afara, fara baie 2-3 zile etc. dar nix aerosoli (acelasi motiv :), nici spital, nici analize de sange. suna aiurea diagnosticul, dar nu e. de fapt, cred ca e mega-comun printre puradei. nashpa e probabil numai ptr. sugaci.
oricum, sanatate si sa va puneti pe picioare rpd.:)
cu pneumonie interstitiala am inceput noi anul 2010, si o saptamana spitalizare, cu antibiotice intravenos, radiografie, analize de sange…..asta dupa ce am trecut pe la 3 doctori(de familie si de la urgenta spitalului de pediatrie) care ne-au dat siropuri de …alergie! ioana tusea noaptea de-si scuipa plamanii, dar ei au considerat ca nu are nimic, o alergie, cine stie la ce……..
cand am ajuns la medicul nostru,pediatru, si cel mai bun din oras, cred, numai cat nu si-a facut si el cruce; a fost singura alternativa “pt binele copilului”, spitalul…. ca idee, n-a facut febra deloc in astea 3 saptamani inainte de diagnostic, dar tusea f tare; cu ceva vreme inainte, a avut o amigdalita, cred eu netratata calumea :((
sanatate multa si calm, cat incape, desi imi imaginez ca nu prea e loc, cand ai atatea pe cap 🙂
ganduri bune, de la noi !
Ce fragilă pari şi ce puternică eşti de fapt!
Si ca sa prinzi putin calm, liniste si incredere in sistem tu te duci la pasapoarte?!Eu am fost ieri………
Multa sanatate Irinei si tie multa putere!
Lizi
Lizi, oare ne-am vazut pe acolo? Am fost ieri si noi, pentru ca plecam la bunici la sfarsit de mai si ne trebuie pasaport. Merci de urari!
de multe ori, de prea multe ori, suntem tentati sa facem din tantar un vasnic armasar.
rochita… atata viata a avut!
Ba nu! Rochita se simte bine. Va fi tesuta si ruptura va fi mascata cu o panglica de culoarea lavandei pe care deja am gasit-o. Acum nu-mi ramane decat sa gasesc o maestra cusatoreasa, ca la asta chiar nu ma pricep. Un nasture, un tiv, da. Mai mult, e un mister.
viata este plina de pacaleli!
unele sunt extrem de dulci….
nu vreau sa te sperii…
anul trecut andrei a avut pneumonie pe bune, vazuta la radiografie dupa cam 2-3 saptamani de curs nasul si tusit usor
am ajuns in urgenta la dl cu fabulele si dl doctor Dan – foarte bun – mi-a zis mamicooo de ce l-ai tinut atat cu pneumonia!!!!!
eu zic de unde sa stiu dl doctor la carti (nu am zis de net!!!) zice ca pneumonia vine cu tuse si febra maare, al meu doar ce facuse in acea zi- ca d-aia ne-am dus la doctor – febra cam pe la 38 cu ceva max 39 … si raceala obisnuita dar nu grava fiind aproape de dus la gradi….
si a noastra a fost intersitiala si apoi viruso nu stiu cum si s-a lasat fara internare(slava domnului) dar din 12 in 12 ore ne bagam pe vena antibiotice…
sanatate si muuulte rochite ….
PS cred ca totusi vaccinul ala ce se da 3 luni la rand a avut efect la noi nu am prea racit in ultima vreme….doamne fereste
Este DOAR o rochita! La fel am spus si eu ieri: “Este DOAR o zgarietura!” cand intr-o parcare, in ceasul rau si negrul pisic, am zgariat masina unei doamne cu masina mea.
Incearca exercitiul asta: spune asta cand iti vine sa mori de suparare ca s-a distrus rochita, camesa, tavanul, teve-ul sau masina. Si o sa vezi ca te gandesti ca bine ca n-a fost mai rau.
Si dupa ce faci asta spune cum spune un prieten de-al meu, tata responsabil a doi copilasi “Putina raie nu face rau la nimeni!”. Inlocuieste raie cu ce vrei (sau mai degraba ce nu vrei) tu. O sa vezi ca apoi te vei intreba “Dar oare chiar asta este?” De obicei, in urma analizarii semnelor si simptomelor cu care se prezinta un pacient se pune un diagnostic prezumtiv care trebuie apoi confirmat prin analize (de laborator, radiografii, etc). Mai mult ca sigur ce aveati voi scris pe reteta era un diagnostic prezumtiv. Sanatate, dragele mele si concediu frumos!
Este doar o rochita!