Catherine Dolto: Aşteptând un frăţior sau o surioară

10 Nov 2010 by Ada

Nu mai ştiu exact cine mi-a recomandat cartea asta aici, la comentarii, dar îi mulţumesc frumos de tot. Raluca de la Extrafoto a fost drăguţă şi mi-a comandat cartea pe Amazon.fr şi ieri seară, altă zână, pe numele ei Germina, a livrat-o la scară.

– Irina, am o carte specială pentru tine.

– Da? Incredibilii?

– Nu! E primul cadou de la bebe pentru surioara mai mare.

Deja îi sclipeau ochii.

– Vreau să văăăăăd!

Nu e un roman de Dostoievski, nu intră în detalii complicate, dar desenele sunt blânde şi frumoase şi Irina s-a recunoscut imediat în poze.

– Asta sunt eu! Şi asta eşti tu! Şi ăsta e Laur! Şi uite un bebe care ţine o inimă în mână. Iaaa uite-l cum stăăăăă! Ce e aia placentă? Cordon cum? Uite-o pe Buni! Vai ce drăguţ e bebeluşul! Mami! Dar de ce fetiţa asta din desen are zile în care i se pare că nu va fi totul bine? Ea nu ştie că mămica ei o s-o iubească oricum?

Pe scurt, Irina a aflat câteva lucruri esenţiale. Cum arată un bebe în burtica mamei, ce înseamnă placentă şi la ce foloseşte, ce înseamnă cordon ombilical. Cel mai tare s-a bucurat să audă că dacă ea pune mâna pe burtica mea, bebeluşul simte şi pune şi el mâna pe burtică, dar pe dinăuntru.

Cartea asta a însemnat o mare bucurie. Pentru mine a fost prilejul să-i explic că fetiţa din carte poate nu înţelege că dragostea părinţilor pentru copii nu dispare niciodată, nici când vine alt bebeluş în casă, să-i spun câtă dragoste încape în inima unei mame şi cum inima mamei creşte din ce în ce mai mare, pentru că dragostea nu se împarte la doi, ci se înmulţeşte cu doi şi pentru fiecare copil există un loc special în sufletul mamei, loc din care nimeni nu-l poate da afară.

A vrut să citim cartea încă o dată şi încă o dată şi pe urmă mi-a “citit-o” ea mie, apoi i-a citit-o lui Laur, i-a explicat foarte bine cum e cu placenta, cu cordonul, cu mângâierile. Apoi a vrut să se uite la fotografii de când era ea bebeluş. 

– Uite ce mică eraaam! Uite, uite! Şi aici plângeam! Şi aici râdeam!

Şi corolarul serii a fost:

– Laur, ridică-te puţin! Mama, vino şi tu! Hai să ne unim!

Ne-a îmbrăţişat pe amândoi şi a zis:

– Acum hăinuţele noastre de lumină vor fi şi mai strălucitoare!

Da, seri ca asta fac să merite toate explicaţiile date de mii de ori pe aceeaşi temă. Mă simt grozav. Cât despre cărticică, v-o recomand din toată inima! Pentru că întâmplător la grădi se discută săptămâna asta despre familie, ghiciţi ce carte a luat Irina cu ea!