Ce ai spune dacă…
Te-ai întâlni cu tine, pe când aveai 7 ani? Ce ţi-ai spune?
Eu mi-aş spune: don’t try so hard.
Mi-am petrecut o bună parte din copilărie încercând să cuceresc o femeie pe care nu am reuşit să o cuceresc niciodată.
O femeie pe care încă o visez, acelaşi vis aproape, sau continuări ale unui vis, vis în care sunt din nou copil acasă şi acasă e dominat de prezenţa acestei femei.
De m-aş întâlni cu mine la 7 ani mi-aş spune că şi ei îi e la fel de frică de mine. Că şi ei trebuie să îi fie greu.
Că face tot ce poate dar, din păcate, poate cam puţin.
Mi-aş spune că oricât de imposibil pare acum asta, vor trece mai mulţi ani în viaţa mea fără ea, decât cei adunaţi cu ea.
Mi-aş spune că e mai simplu să nu mă zbat, să mă las să plutesc în apa asta a copilăriei. Mi-aş spune că timpul trece mai iute decât cred.
Şi mi-aş mai spune că nu merită să îmi fie dor de cealaltă femeie.
Tu ce ţi-ai spune ca să fie mai uşor?
(sursa foto şi de inspiraţie – FB de dimineaţă)
Related Posts
Tags
Share This
Mi-as spun ca it gets better. Much better. Ca nu e vina mea pentru alegerile gresite si necazurile altora, ca de fapt sunt buna si pot si stiu. M-as lua strans in brate si m-as scoate la o inghetata.
Mi-as spune ca sunt frumoasa si buna si ca… da, ca nu trebuie sa ma straduiesc atat de mult, ca cei “dragi” nu trebuie sa fie unitatea mea de masura. Si ca felul in care las sa ma afecteze se va vedea in felul in care ma voi comporta eu cu ai mei, mai tarziu. Ca am dreptul sa fiu copil si sa fac greseli. Si ca pot avea incredere in oameni, chiar daca unii ma vor rani. Si ca nu trebuie sa ma simt in competitie decat cu mine insami. Te iubesc mult, copila de 7 ani, este perfecta asa cum esti tu!
Mi-as spune sa nu imi fie frica sa gresesc si sa nu incerc sa fiu perfecta pentru cei dragi, ca ei ma iubesc oricum, chiar si daca ii mai supar.
… desi cred ca la 7 ani inca simteam asta, abia prin adolescenta am uitat sa simt asa…
Evident ca mi-a dat eroare si mi-a disparut comment-ul, si evident ca scrisesem mult 🙂 Dar mi-a facut bine, si asta conteaza, deci multumesc! 🙂
of…
cred ca asa se simte si fetita mea… din pacate
mi-as spune spune “mai fetito, nu mai judeca oamenii, ca nu esti in pielea lor si n-ai trait ca ei”. (care o fi traducerea cea mai buna pt englezescul “judgmental”?) de fapt asta mi-as spune-o mie cea de pana la 20 si nu mai stiu cati ani. aaa si “esti absolut perfecta, ai tai cred acelasi lucru desi nu stiu cum s-o arate si se tem sa ti-o spuna sa nu ti-o iei prea tare in cap”.
Plin de oameni absolut perfecti. 🙂 La 7 ani nu as avea decat sa-mi spun “carry on”. Ceva mai tarziu as incepe sa-mi explic cum sa nu mai cred prostiile espre “esti perfect asa cum sunt” si sa fac ceva ca sa evoluez pe toate planurile. Am pierdut 10 ani din viata crezand ca “sunt perfect asa cum sunt” pentru ca niste oameni bine intentionati dar total nestiutori in ce priveste educarea unui copil imi spuneau ca totul e bine. Dragi parinti, faceti-le un favor micilor animale care va misuna prin casa si ajutati-le sa devina copii si pe urma, cine stie, oameni.
hm…
stiu ca e un cliseu, dar… eu mi-as spune ca nu orice zboara se mananca. si ca nu, nu sunt eu buricul pamantului, si ca nu e nici o tragedie ca nu sunt.
Mi-as spune ca bataia de joc a maica-mii la adresa mea nu inseamna ca e si adevarat, probabil e o exprimare a propriilor ei angoase. Si ca orice alt copil simte exact ce simt eu, la 7 ani ma simteam alien, mi se parea ca sunt singura de pe lume care vede lucrurile asa si mi-era o frica patologica sa incerc sa ma apropii de oricine, ca sa nu vada ca-s asa de “diferita”… 🙂 Si mi-as mai spune sa nu schimb nimic din ce am facut in continuare, ca asa taras-grapis, sunt pe drumul cel bun 🙂