Ce copii mari avem!

10 Jan 2011 by

N-am făcut mare party anul ăsta de onomastica Irinei. Casa noastră mică poate găzdui maxim 6 persoane adulte în acelaşi timp. Cu foarte multă bunăvoinţă încăpem 7, fără să stăm pe jos, ca-n studenţie. Aşa că am invitat pe Luca şi pe Mama Lui, pe Măriuca şi pe părinţii ei. Formula era testată anterior, în apartamentul din Drumul Taberei – copiii se mai văzuseră şi nu-şi scoseseră ochii, deci puteam sta liniştiţi.

O aşteptam şi pe Oana cu Catrina şi Sofia, dar, ca de obicei, la intrarea în Românica, Oana are impresia că s-a lipit de primul virus ce bântuie prin ţară, aşa că din precauţie am amânat vizita lor pe marţi, încolo. Până atunci se lămureşte dacă e virus sau doar stress-ul drumului terminat la 4 dimineaţa cu o escală la Oradea.

Ca să evităm aterizările mâncărurilor pe covorul din camera Irinei, am făcut tartine mici, cât să încapă într-o mână de copil, de care am lipit bine cu unt orice era deasupra. Le-am servit în mai multe tranşe. Se golea farfuria, întrebam: mai vreţi? Dacă răspunsul era pozitiv, aduceam încă o tură, cu alte minuni pe deasupra de data asta. Nu, n-am mai desenat nici ochi din măsline, nici guriţe de gogoşar, eram pregătită să le fac paste colorate, meniul obişnuit de la vizitele anterioare, în cazul că tartinele nu i-ar fi satisfăcut. Ca desert, în loc de tort i-am servit cu negrese cu bezea pe deasupra (făcute de Mama Lui). La fel, 4-5 pe o farfurie şi dacă mai doriţi, mai poftiţi. Cutia cu suc a fost păzită straşnic de Laur şi cu toate astea, tot a trântit miss nişte zeamă portocalie pe covor. Nici o tragedie. S-au jucat frumos. Au încercat să ne invadeze spaţiul, fragil din cauza paharelor şi a farfuriilor, le-am pus graniţe şi bariere, am delimitat zonele şi i-am expediat în camera Irinei. În mod inexplicabil, deşi camera ei e destul de mare, de jucat s-au jucat mai mult pe holul dintre dormitoare, care abia dacă are doi metri pătraţi. Se pare că au încă fascinaţia locurilor strâmte şi întunecate.

Nu ştim exact de-a ce s-au jucat. Au încercat “Comoara Piraţilor” şi “Şerpi şi scări”, până la urmă tot la bătăi cu perne au ajuns. Erau doar trei, dar făceau zarvă cât ceata lui Piţigoi. O zarvă întreruptă de câte o repriză de plâns, scurtă ca o furtună de vară, sau un “Aaaaau” îndelung, pe care fiecare dintre mamele prezente în încăpere era în stare să-l identifice şi apoi să-l rezolve. E mai uşor când sunt puţini şi se cunosc între ei. Momentul culminant al serii a fost când ei s-au hotărât să ne sperie pe noi, au stins lumina şi au răcnit “Muuuuuu”, iar noi (5 adulţi, altfel relativ normali) ne-am hotărât să le tragem clapa, aşa că i-am aşteptat şi noi cu lumina stinsă şi-am strigat Bau la Irina de era să sară din pantofi. Faptul că a fost de-ajuns să propună Dan să întoarcem jocul, iar noi nici n-am clipit, ba mai mult, ne-am ridicat toţi odată, m-a făcut să-mi dau seama că mi-am ales bine prietenii. Om fi noi oameni mari, dar n-am uitat să ne jucăm.

Revelaţia mea personală pe ziua în curs a fost că Irina are 1 m şi 20 (măsurată cu ruleta de Laur) iar Luca îmi ajunge aproape până la bărbie. Anul ăsta încă m-am aplecat eu să-l pup, cred că-n curând situaţia se va schimba… În curând, Luca, pe care-l cunosc de când avea 3 ani, se va apleca să mă pupe pe obraz.

Măriuca s-a domnişorit şi ea, nu mai e şoricelul-clopoţel, acum poartă rochiţe de dantelă şi pantofi cu paiete…

Cât despre a noastră, ce să vă spun. O văd tot timpul şi nu mi se pare că e atât de mare… Din mintea mea nu s-a şters imaginea ei, dând răpusă capul pe-o parte când considera că a supt destul. Sâmbătă spre duminică, pe la unu noaptea, când încă nu dormeam din pricina cafelei băute peste zi cu musafirii, mi s-a făcut dor de ea. Mi-era dor s-o iau în braţe şi s-o pup, s-o mângâi, s-o strâng tare, tare. Am intrat în camera ei şi-am găsit-o, ca de obicei, dezvelită. Am acoperit-o, am mângâiat-o uşor pe frunte, i-am spus Tatăl Nostru. Şi-apoi am remarcat că mai are puţin şi ajunge cu picioarele la tăblia patului, pat pe care deja i l-a extins Laur în urmă cu doar câteva luni.

Ce copii mari avem! Şi ce repede cresc!

12 Comments

  1. SA FIE SANATOSI SI NOI CU EI, da, cresc repede, noroc ca noi nu imbatranim la fel de repede:)

  2. ceska777

    Ce bine s-au distrat! Si da, cresc repede. Tu insa vei avea sansa sa mai tii curand in brate un pui mic si sa il vezi si pe el cum creste. Mai treci odata prin toate varstele prin care ai trecut cu Irina pana acum …

    • Da, abia astept! Mai ales ca acum stiu ce urmeaza, teoretic. Dar poti sa stii, o fi altfel?

  3. Cristina A

    Sa-ti traiasca Zgubirina! (mai tii minte cand a cazut pe niste scari si i-ai spus asa? ), mi-a placut foarte tare acest apelativ si l-a adaptat la Zgubilinca mea care a implinit 6 ani in 26 decembrie.
    Voiam sa-ti spun ca eu am faramat inimi mici de domnisoare cu tort Barbie, care n-o fi fost cel mai perfect tort pe care l-am vazut, dar efectul surpriza m-a ajutat foarte tare, in concluzie, iti recomand calduros acest fel de tort care, contrar spaimelor mele initiale se face foarte usor :).

    La Multi Ani! Irinei si multe bucurii intregii familii.

  4. Sa va traiasca si sa fie sanatoasa si sa aiba parte de tot ce ii doriti!

  5. La multi ani!!!!
    Ah, asa repede trece ca nici nu mi-am dat seama 🙁

  6. Ce mari s-au facut! Nici nu mi-a venit sa cred ca in poza este Luca, a trebuit sa mai recitesc o data postul si sa ma asigur ca nu ati mai avut si alt baiat invitat in afara de el.

    Ce frumos va fi pentru tine ca vei putea retrai tot ce ai trait cu Irina bebelus, ba mai mult, vei putea amplifica unele stari, daca vrei si daca da Domnul!

  7. El e… ‘Nalt, ca bradul! Socoteam ieri cu Mama Lui ca, de fapt, il stiu de cand avea 2 ani si jumatate. Cresc ca din apa…

css.php
Privacy Policy