Ce mai colecţionăm?

13 Nov 2012 by Ada

Scooby Doo, Comorile Pământului, În Jurul Lumii, Maşini de Legendă sau Insecte Reale… Vă spun ceva numele astea? Dacă da, înseamnă că sunteţi şi voi dintre cei ce le colecţionează. Până în prezent, compania De Agostini a lansat în România peste 20 de colectii. Sigur măcar o insectă în cub de plastic aveţi pe acasă. Şi dacă tot le colecţionaţi, aflaţi că din luna octombrie există o noua variantă de site în limba română, pe care sunt prezentate colectiile împărtite în categorii de interes general: Modelism, Artă şi creativitate, Colectionabile, Copii şi tineri, Ştiintă şi cultură. Întregul site e conectat prin legături rapide cu sistemul de abonare online, dar şi cu siteurile şi paginile de social media.

Voi colecţionaţi? Eu am poftit la cristalele care au ieşit pe piaţă în toamna asta, chiar i-am dat temă pentru la serviciu soţului, să-mi ia musai primul număr, cel cu sfera de cuarţ roz. Evident, până să ajungă el la chioşc, au dispărut toate sferele de cuarţ roz, spre marea mea tristeţe. Aşa că m-am întors la colecţiile mele. Pentru că am şi eu colecţiile mele.

Aveam cinci ani şi un pic. Locuiam undeva pe la Cultural, pe o stradă al cărui nume nu-l mai ţin minte, într-un apartament cu trei camere. Camera mea avea pereţii verzi, decoraţi cu stele albe. Într-o zi mama m-a dus la librărie şi mi-a cumpărat un caleidoscop roşu. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Era un caleidoscop mititel, dintr-un plastic nu foarte pricopsit, trei oglinzi în care se răsfrângeau luminile din câteva cioburi de sticlă colorată. A fost cea mai frumoasă jucărie pe care mi-a cumpărat-o vreodată mama. L-am pierdut, sau poate mama nu s-a gândit să mi-l pună în sacul cu care m-a lăsat la tata, în al doilea trimestru al clasei 1.

Unul dintre cele mai frumoase daruri de Crăciun pe care le-am primit în copilărie a fost un clasor mare, roşu, în care până spre 14 ani am pus timbre din plicurile filatelice puse la vânzare la Poştă. Aşa am învăţat despre insule exotice şi despre ce preţios ar fi fost un “Cap de bour”, aşa m-am împrietenit cu toţi vecinii care dezlipeau cu grijă de pe plicurile primite din străinătate timbrele rare, ce nu se găseau la Poştă. Ce bucurie mare când nimeream câte un timbru neştampilat! Pe acelea le puneam bine, într-un clasor mic, separat. Clasorul roşu şi cel mic, verde au fost comoara mea, până am intrat la liceu când le-am dăruit cu tot cu timbre băieţelului tăcut din vecini, care nu prea avea prieteni, dar cu care mă întâlneam des, pentru că ai mei erau prieteni cu ai lui şi era inevitabil. Aşa s-a încheiat colecţia mea de timbre.

Pe când aveam deja peste douăzeci de ani, mi-am adus aminte de caleidoscop şi de imaginile frumoase ce se formau în oglinzile lui şi am postat un anunţ pe net:  Cumpăr caleidoscop, roşu, de cinci lei. Un prieten mi l-a dăruit pe gratis şi a fost unul dintre cele mai frumoase obiecte ale mele, pe vremea când locuiam în podul unei vile din spatele fabricii Adesgo. S-a rătăcit şi acela, la una dintre multele mele mutări.

Într-un an, la târgul de Crăciun de la Sala Dalles, la un stand cu jucării absolut minunate, am găsit cel mai frumos caleidoscop din lume. M-a costat o grămadă de bani. Nu mai ştiu cât, dar a fost scump. L-am cumpărat cu mare bucurie pentru Irina, sperând că o să-i facă la fel de multă plăcere cum mi-a făcut şi mie în copilărie ocheanul roşu spre o lume magică. I-am spus chiar aşa: “Dacă te uiţi prin ocheanul ăsta ai să vezi cele mai frumoase grădini din lume şi cele mai minunate sclipiri din câte există. Dar trebuie să fii atentă, pentru că imaginile se schimbă imediat, şi ştii ce, nici că se mai repetă vreodată.”

Ca mai toate jucăriile Irinei, minunatul caleidoscop a fost interesant vreo zece minute, apoi a ajuns, inevitabil, în coşul ei de jucării. L-am pescuit şi l-am pus bine, în bibliotecă, sperând că va mai creşte şi îi va plăcea când va fi mai mare. A fost puţin interesată de el după ce a apărut cartea mea cu Călătoria prin Curcubeu şi i-am spus că prin ocheanul ăsta magic se vede lumea piticului ROGVAIV, pentru care făcuse o pasiune adevărată.

Locuiam deja în alt cartier, când la un magazin de jucării din Centrul Prosper am găsit un alt cel-mai-minunat-caleidoscop-din-lume, pe care am simţit nevoia să-l cumpăr, de data asta în două exemplare. Unul pentru mine şi unul pentru Irina. Preţul era piperat, dar erau aşa de frumoase că nu m-am putut abţine. Din păcate, unul singur mai era întreg, restul erau toate defecte. L-am luat acasă pe cel cu roşu şi auriu şi l-am pus într-un sertar. E al meu. Nu îl dau pe mâna copiilor. E prea frumos, e jucăria pe care nu doresc să o împart cu nimeni.

Am, deci, patru caleidoscoape. Două în amintire, două adevărate. Şi dacă vreţi vreodată să mă faceţi să sar în sus de bucurie, aduceţi-mi un caleidoscop. Caut caleidoscopul rar, gândit anume pentru mame obosite, care să-mi cureţe mintea de zgura zilei. Am acum unul albastru şi unul roşu. În Italia am stat multe minute cu două baghete ce ar fi putut-o  înlocui pe a Irinei, dar nu m-am îndurat să dau 10 din cei 35 de euro pe care îi aveam pentru fiecare zi.

Nu ştiu dacă asta mă face un colecţionar adevărat. Dacă a iubi foarte tare anumite lucruri, animate sau inanimate, fie ele timbre, monezi, fotografii, insecte, flori rare sau pisici de rasă te face colecţionar, atunci da, sunt colecţionar, în măsura posibilităţilor mele. Irina are colecţii de cărţi şi colecţii de dvd-uri, ar fi vrut şi insectele prinse în blocuri de plexiglas şi enciclopediile şi revistele cu corpul uman, apetitul ei pentru a colecţiona este admirabil, mi-aş dori sincer să pot ţine pasul cu ea. Pentru colecţiile Irinei am alergat, am făcut schimburi, am cerut când n-am mai găsit la chioşcuri, mi-au fost trimise exemplarele rare prin poştă.

Voi colecţionaţi ceva? Aţi ratat vreo colecţie? Pe copii îi învăţaţi să colecţioneze?