Ce mai face domnişoara Firicel
Trebuie să vă spun de la început că de vină pentru tot ce mi se întâmplă este Oana Bucur. Eu renunţasem demult, după ce o doamnă a editurilor româneşti îmi zâmbise îngăduitor şi mă chemase pe la dânsa pe la birou să-mi explice cum se scriu cărţile în general.
N-am ajuns la biroul doamnei, deşi am încasat mângâierea pe cap cu mult curaj şi am acceptat-o ca fiind îndreptăţită şi bine intenţionată. De atunci până acum încă mă gândesc cu drag la dânsa şi sper, sper să ajung să îmi arate cum se scriu cărţile, pentru că mă interesează, pe bune.
Dar Oana nu s-a lăsat. M-a întrebat într-o zi dacă poate să încerce şi ea pe la edituri. Eu eram deja sastisită de discuţiile sterile care începeau cu “ce interesant” şi se terminau cu “da’ vă plătiţi tirajul, da?”. Aşa că am zis “eşti invitata mea”. Merită spus că Oana a făcut toate desenele minunate pe un gratis dezonorant pentru mine, dar foarte onest. Ei bine, n-a fost de-ajuns, s-a apucat să şi “vândă” cartea.
Pe la începutul lui mai, mi-a zis că a scris la mai multe edituri şi că “unii, Aramis” i-au răspuns. Citeam mail-ul în timp ce tocmai luam o gură de cafea cam fierbinte, aşa că atunci când am văzut unii şi pe urmă cuvântul cu A, mi-a cam sărit cafeaua pe monitor.
Nu ştiu cât îi cunoaşteţi, dar Aramis sunt uriaşi. Eu aşa îi văd. O editură uriaşă, a cărei directoare ne aştepta să bem o cafea şi să ne înţelegem cum facem cu Firicel. Merde, zisei, eu care tocmai mă mutam şi trebuia să şi plec, cât pe ce să ratez bunătate de şansă, al naibii ghinion.
Şi uite-aşa am început să exist pentru Alina de la Aramis. Care e şi ea Mamă. Care m-a aşteptat să mă întorc de pe coclauri. Care m-a primit cu tot cu Irină în biroul ei şi a stat mai mult să coloreze cu ea decât să discute cu mine şi cu Oana, într-o după-amiază de prin iunie. Care ne-a pus în faţă un “dummie” de cum o să arate Firicel pe hârtie şi a convins-o pe Oana să mai facă nişte ilustraţii în plus, cu un termen de predare incredibil, ţinând cont că Oana munceşte la un desen cam trei zile şi s-a mai şi măritat între timp. Când am văzut dummie, am rămas mută.
Vestea bună e că Firicel a intrat în tipar. Este superb ilustrată, va apărea pe hârtie lucioasă, va fi cap de serie în colecţia “Poveştilor de noapte bună”, va avea şi un audiobook inclus, citit de subsemnata, şi se va lansa, unde credeţi… La Gaudeamus. Doamnelor şi Domnilor, auzind eu toate astea era să leşin. Trăiam visul american pe malul Dâmboviţii.
Nu că mă voi îmbogăţi eu din vânzările cărţii, nici nu ştiu cât din preţul ei îmi revine, pentru că nu ştiu preţul final. Simplul gând că am găsit o persoană dispusă să-şi sacrifice nenumărate week-end-uri pentru poveştile mele scrise ca pentru mintea copiilor de 2-3 ani, capabilă să găsească o editură care nu numai că nu pretinde să plătescu eu tirajul, dar îmi mai dă şi bani (într-o zi, după bilanţul contabil de anul viitor, că aşa e-n tenis) şi lansează cartea la Gaudeamus… a fost cam mult dintr-o dată. Dar n-a fost tot. În iulie am mai citit patru volume de basme (între care preferatul meu, Fata din Dafin) pentru patru audiobook-uri care vor însoţi cărţile, ce vor putea fi cumpărate tot de-acolo. Sunt poveşti ilustrate de Laurenţiu Calomfirescu, un regizor de teatru radiofonic cum puţini mai sunt prin radio, nu că am fi lucrat noi împreună, dar… credeţi-mă pe cuvânt. Sau mai bine nu mă credeţi, ascultaţi un fragment dintr-un basm (clic pe sageata).
Dar e adevărat, se întâmplă, aşa că vă aştept la lansare… Pe 28 noiembrie, dimineata, la Gaudeamus. Veniţi? Alina ar vrea să ştie câţi invitaţi avem. Să ştie câte baloane şi câte bomboane să pregătească. Deci, deschidem lista, la Box Populi. Dacă ştiţi sigur că veniţi, vă rog să apăsaţi pe “Da.”
Daaaa! Am si votat.
Germina, va astept!
felictari, mamica de firicel!
95% vin!
Multumesc, ajnanina, tre sa vii sa-ti povestim despre ochiul magic.
felicitari! vom veni si noi. vorba ajnanei – 95%
Raluca, pe voi contez. 100%
Felicitari!!!!!!!!!!!!! O voi cumpara si eu cu mare drag pentru biblioteca lui Matei:)
Andreea, multumesc, ma bucur! Sper sa-i placa lui Matei.
Femeie, esti incredibila! Si Dumnezeu vede. N-am cuvinte sa-ti descriu bucuria mea. Doar atat imi vine sa zic: ESTI INCREDIBILA!
Ale, nici mie nu-mi vine sa ma cred cateodata. Dar am impresia ca din alte motive:)
Tu stii ca te iubesc.
din pacate e sambata, asa ca nu pot sa promit, noi le cam lecam din bucuresti.
Insa n-am cuvinte sa-ti spun cat de mult ma bucur, mi se pare fantastic, felicitari din toata inima.
Sabina, hai, ca e sfarsit de noiembrie, poate mai stati si voi pe-acasa totusi. Tre sa faca poze cineva, nu?
eu sper ca vin, dar nu promit. teoretic sunt in prima saptamana de concediu atunci si daca totul e ok vin. imi pun deja reminder 🙂
Maria, m-as bucura sa vii.
Felicitari, Anda! Ma bucur sincer pentru tine!
Multumesc, Natalia. Veniti?
Daaaaa, venim! Doamne fereste de ceva grav, daca nu Doamne ajuta! Bravo!
Crinuta, Mafia Mamicilor va fi summonata in par acolo!
ale, valeu, am scris la fel, da jur ca erau doar doua comments cand l-am pus pe al meu:)
venim, venim, cum sa pierdem asa eveniment? trebuie neaparat autograf. felicitari, ada!
Adina, abia astept s-o cunosc pe Maria! Multumesc.
Butonul, unde e butonul? Aha, l-am nimerit. Caci, da, venim!
Nu pot decat sa ma bucur ca de-o vreme tot cumpar planse colorate de la Aramis 🙂
🙂 Mamituni, va astept. Aramis face multe lucruri frumoase. Stai sa vezi ce facem la anu’ 🙂
Ascultati fragmentul unei povesti in lectura Adei, dand click pe sageata albastra din text.
FELICITARI!!!!!!!!!!!!
Mama ce ma bucur, grozav, Ada, ce minunat!
Si mor de ciuda ca nu pot fi si eu acolo, sa culegem un autograf la fata locului si intamplarii!
Bravo!
Alina, sper sa putem aranja un webcast. ce diferenta orara e intre noi si voi?
7 ore-n cap. noi inaintea voastra. deci daca e dimineata posibil sa va prind si eu online. sa anunti si ora, ok?
anunt, da.
Ada, ce bucurie!!! ce veste minunata! Nu promit sa ajung, nu stiu daca reusesc, ne gasim la o oarecare distanta de voi. Dar cine stie, poate reusim! cartea o s-o cumparam, cu siguranta. Nu doar una, mai multe, pentru ca avem multi prieteni si vrem sa le-o facem cadou:)
🙂 Multumesc, Ileana, sper sa le placa de domnisoara Firicel si fetitelor si baietilor.
Nu ma vad eu in bucuresti pe-atunci, dar vrem cartea. Felicitari!
Multumesc, Delia! Poate totusi vii, cu sau fara Firicel, Gaudeamus e de neratat!
Ada, promit ca daca apare vreo zana si face o minune si ajung in Bucuresti in perioada aceea, nu ratez lansarea.
Wow! E mai mult decat grozav, e fantastic! Uite ca se poate……
Noi o sa fim alaturi sufleteste ca e distanta cam maaaaaare. Cartea o vom lua si noi .
Merg sa dau click pe sageata.
Da, trebuie sa aflu daca se livreaza si in strainatate:)
Felicitari! Abia asteptam sa citesc ca, in sfarsit, povestile Domnisoarei Firicel vor fi tiparite. Banuiesc ca nu va ajunge cartea si la librariile din oraselul nostru. Sper sa pot face comenzi online la Aramis.
Cristina, merci pentru rabdare. Da, se pot face comenzi online, admin o sa puna un buton care va va duce direct acolo imediat ce iese de sub tipar. Nu, Admin?:D
Multumim ca ai anuntat atat de din timp! Nici nu concep sa-mi fac alt program pentru 28 noiembrie!
Da vreau si eu un autograf, ca sa ma mandresc! Vanitate, de…:))
Felicitari din suflet!
Multumesc, Adela!
PS. Fiica-mea a fost fascinata de vocea ta :)) N-am vazut-o niciodata asa :))…
😀 vezi, copiii din ziua de azi. Se fascineaza usor:)
Reactia copiilor e cea mai buna masura a succesului. Ieri Irina a stat nemiscata o ora! cu ochii maaaari. Mami, mai pune una! (ca sa vezi, ceska, nu esti singura care sufera de noch mal). Azi iar se tanguia. Maaami imi pui o povesteee? Nu, iti citesc o poveste. Hai, in pat. Nuuuu eu vreau d-aia cu muzicaaa.
Este mai mutl decat minunat!!Felicitari Ada!! Sunt fantastic! Vin si eu sa ma intalnesc cu Firicel, ca doar mai e atat de putin si baiatul meu face 2 anisori, numai bine pt a o cunoaste pe Friciel! Ma bucur sa aud ca DA,se poate, se poate si in tara asta sa fie sustinute proiecte de valoare, si mai ales ca exista femei asa puernice
Ruxi, mie inca nu-mi vine sa cred. Ma bucur ca veniti. Abia astept sa te cunosc:)
Nu mai gasesc sageata in text! Help!
eu ti-am spus deja ca vin
Dap, vii, cu Mariuca, altfel n-o sa avem viata nici tu, nici eu.
ce frumos ai scris despre mine… mi s-au umflat plamanii de un sentiment minunat de multumire de sine…oricum stii si tu ca fara povestile tale (scrise cu bun simt si insemnand ceva – tanti aia care te-o descurajat era invidioasa) n-ar fi existat nici desenele mele… a iesit o treaba buna… la lansare o sa vin si eu cu vreo trei prietene si un sot… pupici
Oana, am scris doar adevarul:)
Sigur nu vrei sa-l ilustrezi pe Laurica?:)
Admin! a disparut sageata! 🙂
Va multumesc mult pentru comentarii. Nu am acum timp sa raspund la toate, dar va astept cu drag si ma bucur ca imi impartasiti euforia. Pe mai tarziu:)
A reaparut sageata drept pentru care am dat click. Gaza a ascultat cu atentie si cand s-a terminat fragmentul a zis: “noch mal!” Si asta de 4 ori pana acuma……..
😀 sper sa nu ma urasti. Noch Mal, mama!
Iar a disparut sageata: norocul meu?
ceska, eu cred ca e de la browserul tau. Nu s-a mai plans nimeni. Poate trebuie refresh din cand in cand. Poate raspunde Admin. Alo? Admin?
ce veste buna! bravo ada, imi vine sa topai de bucurie. la lansare n-avem sanse, dar sigur n-o sa ratam cartea si nici audiobookurile. pe cand un podcast?
Podcast, podcast… trebuie sa studiem. Sa vorbim cu administratia. Alo? Admin? Podcast?
Eeeeeeee, ce veste mare! Felicitari! Piticotul vrea si el la carti 😀
Sa vie! Fara el nu incepem.
Acum am si ascultat. Si eu si Rares suntem fermecati. Vrem tot!
Crina:) sunt 4 volume de basme ale popoarelor plus Firicel:) O sa-ti facem un pachetel.
Ada, esti cea-mai-tare, cea-mai-tare, cea-mai-tare! Acu, ori ca nu ne’am auzit noi de mult, ori altcum… da’ nu ti’as fi recunoscut vocea… si da, e de bine:) presupun ca e vocea ta de spus povesti… Poate ne vedem macar cu ocaziunea asta, ca altminteri eu cu ajunsul in locuri si la ore fixe am o problema de cand ma stiu:)
Raluca, astept sa te vad:)
Adei i se spune, ati vazut de ce, “Voice. The Voice!”
Pupaturi!
🙂 Deep Throat era mic copil pe langa mine, tre sa recunosti.
Dragilor, va multumesc: in primul rand Adei (pentru tot ce a facut si face si pentru ce inseamna ea in lupta aceasta si pentru cuvintele frumoase despre mine si despre toti cei ce i-au fost alaturi in acest demers), in 2primul rand, Oanei – pentru ilustratia fascinanta, in 3primul rand lui Laurentiu – pentru o colaborare de exceptie si un produs finit admirabil, in 4primul rand, tuturor celor care ati sustinut-o pe Ada prin interesul vostru, tuturor celor care v-ati bucurat pentru reusita ei si tuturor celor care stiti sa apreciati valoarea cartii pentru dragii vostri mititei. Iar la sfarsit, IN PRIMUL RAND, vreau sa-i multumesc Irinei-Firicel, caci, daca ea n-ar fi existat, frumusetea povestilor Adei nu s-ar fi nascut. Si, ca sa nu uit sa-ti spun la telefon, draga Ada, Firicelul tau de suflet va trebui sa dea autografe alaturi de Creatoarea ei si a Povestilor.
Doamne ajuta tuturor!
Alina, bine ai venit. Doamnelor si domnilor, Alina de la Aramis. Alina, Multumesc. Stii tu!
Felicitari! Vin si eu cu fiul meu si cu siguranta vrem si un autograf!!
Patricia, ma bucur. Va astept. Autografe dau doar martea, dar vorbesc cu Irina:))
Kidding. Am vreme sa-mi gasesc un stilou adevarat, cu cerneala, special pentru autografe. Incep sa caut.
Ce mica e lumea! O cunosc pe Alina Pertea. La Aramis voi publica si eu. Cand am mers in iunie la aramis se semnez, mi-au spus de proiectul “Povestile de noapte buna”.
Nu pot sa cred… Ajnanina e intermediara intre mine si tine..!
Vin negresit.
Esti minunata!
Buna, Claudia, mamica de Tobias! Pe elefantelul tau il asteapta lucruri placute! Surpriza…
Ada, eu te “urmaresc” de cand ai inceput cele 1001 nopti. Le-am salvat, i le-am citit piticului meu si “m-am tinut dupa tine” mereu. Esti prima in my favorites. Cred ca e unul din putinele lucruri pentru care sunt recunoscatoare DC-ului, ca mi-a dat sansa sa te cunosc, chiar daca sunt departe de tara. Am fost mereu sigura ca vei reusi, m-am bucurat, am ras si am plans cu tine si cu Irina. Sunteti minunate amandoua, nu mi-as putea imagina una fara cealalta. Nu scriu mesaje, dar citesc mereu cu mare drag si dor.
O sa rog si eu pe cineva din tara sa se uite dupa carte, ca nu cred ca gasesc cu livrare in State.
Te rog mult sa nu dispari niciodata, ca nu stiu ce m-as face fara tine.
O imbratisare calda si un buchet mare de flori pentru tine. ESTI MINUNATA!
Carmen, iti multumesc. O sa vedem cum facem cu livrarile astea, inca nu am discutat cu Alina.
Iti dai seama ca venim si noi nu? Ca doar n-o sa lipseasca martie din post nu?
Cat despre carte, audiobook-uri etc, sper ca ai pus deoparte un pachetel si pt noi …
Deocamdata n-am ce pune deoparte, dar sunt sigura ca veti gasi la Gaudeamus tot ce va poftesc inimioarele.
si eu vin, abia astept
Aha, atentie ca fac lista si pe urma fac prezenta! 🙂
deci, pot sa sper la o poza si la un autograf? 😛
aaaa poza? pt ce poza?:D
poza cu tine 😛
poza cu mine prin reprezentantii mei, se poate?
pai tu nu o sa fii la lansarea cartii tale? si eu care speram ca o sa cunosc si eu personal omul din spatele randurilor 🙁
Ba o sa fiu, cum sa lipsesc? Dar am o buba la cap cu pozele.
aaa, am inteles. atunci o strangere de mana si un autograf or sa fie de ajuns 😛
Dianna:) cu placere. Inca mai caut stilou. Stie cineva unde se mai gasesc stilouri prin orasul asta? Imi trebuie unul asa…
argintiu.