“Ce rost mai are s-o luăm de la capăt…

14 Nov 2017 by

… e clar că tot la discuții despre cine duce gunoiul ajungem.” cugeta azi un personaj din postul unui guru de Facebook, despre relațiile dintre femei și bărbați. Recunosc că n-am citit tot, m-am enervat după fraza asta. Dacă e despre altceva articolul, pardon. Dar cred că mulți bărbați verzi născuți pe malul Dâmboviții gândesc așa. 

Păi, sigur, ce rost are să ne mai chinuim, hai să trăim toți singuri, că suntem tineri și-n putere și ce bine e… 

Dragă domnu’ guru. 

Nimic nu e veșnic, domnu’, nici tinerețea, nici întristarea, nici sănătatea, nici mai știi matale la ce mă gândesc eu. Că iubești, nu iubești, vremea trece. 

Eu zic că are rost s-o luăm de la capăt doar după ce am crescut suficient cât să ne dăm seama că problema asta cu cine duce gunoiul nu există. Este un non-issue. N-ar trebui să fie o problemă. Gunoiul îl duce cine are timp. Dacă amândoi avem servicii dar eu fac cumpărăturile zilnice, duc copiii la școală, iau copiii de la școală, gătesc, mă ocup de rufe, fac lecții și nu uit, între toate astea, să fiu o persoană, cred că gunoiul îl duce soțul meu. Dacă soțul meu pleacă la 6.25 dimineața și uită să scoată punga de organice, nu pică lumea, o să o scot eu când mă întorc de la școala copilului mic, înainte să plec la cumpărăturile de aprovizionare sau la serviciu. 

Nu există, domnule guru, problema asta, decât dacă mămica dumneavoastră v-a crescut cu falsa convingere că bărbatul e buricul pământului și trebuie să fie servit. Nu, în ziua de azi, nu mai ține aia cu “nu te bat,  nu te înșel, nu dau banii pe băutură, ce mai vrei?”. Guess what, nici nevastă-ta nu te bate, nu te înșală, nu dă banii pe băutură. Desigur, dacă amândoi sunteți oameni normali la cap. Nu poți să te duci la muncă și atât, și să aștepți să fii primit cu urale și cu supă caldă când vii acasă, doar pentru că exiști. Astea-s vremurile, a fost criză și mai vine una, hai s-o navigăm împreună. 

Când vii acasă –  ești binevenit, ia un loc, poftim o supă caldă să-ți revii și apoi hai, că avem treabă. Stai juma de oră, că ești om și oi fi obosit, dar nu adormi pe canapea, delicatule, să te trezești după ce nevastă-ta a culcat deja progeniturile. Poți să faci și tu lecții cu copiii. Poți să pui și tu rufe la spălat. Da, poți să duci gunoiul, e ok, nu trebuie să aștepți să ne certăm despre CINE duce gunoiul. Unul din noi trebuie să-l ducă. Dacă ai răbdare suficient de mult timp, de la un punct încolo îl vor duce copiii. Fii bărbat! Du gunoiul! Dacă ai gunoi de dus înseamnă că a făcut cineva curat înaintea ta, cineva a gătit  ceva ce n-ai cumpărat tu, probabil, că erai la muncă. 

Unii  bărbați români sunt prost crescuți de mamele lor. Nu toți, există și modelul bine crescut, dar rar, oameni buni, rar de tot. Din iubire, nu de alta, li se spune că sunt unici și irepetabili. Că bărbatul tre să fie doar un pic mai frumos decât dracul și-n rest i se iartă orice. Că locul femeii e la cratiță. Că femeia așa și pe dincolo, pe când bărbatul e king of the castle. Nu, băiețică, nu e suficient. Mama ta nu ți-a spus, dar tre’ să faci un efort, ca să nu sfârșești pe Tinder la 45 de ani, omule, și-n cine știe ce azil-spital la 75.

Ca să fii king of the castle, trebuie să construiești și apoi să întreții castelul. Mai schimbi un bec, mai repari un pod mobil, mai dai cu mătura la crocodili. Ca să fii pupat pe frunte și băgat în seamă, trebuie să faci același lucru. Ca să aibă cine să te întrebe de sănătate la bătrânețe, trebuie să joci piticot 3d când copilul tău e mic și să-l duci la tenis și să-l ajuți să-și facă proiectul la Științele Naturii și să te duci la nenorocirea aia de ședință cu părinții și să zici nu, băi comitet de părinți, nu facem serbare de 450 de lei de copil iarna asta.

Trebuie să fii acolo, viu, nu bibelou, nu umbră preocupată de probleme de serviciu, că nu serviciul o să îți facă programare la neurolog când oi face atac cerebral. Fii prezent, atent, în viața nevesti-tii și a copiilor tăi, pentru că altfel, pe românește, te ia dracu’. Femeile se descurcă fără bărbați, mai greu, dar o scot la capăt. Că noi putem să-nvățăm să schimbăm becuri și să înlocuim prize, dar pe tine nu te-a învățat mămica mai mult decât să-ți faci un sandwich și-ai să te îneci în scrumiere pline și-n șosete lăsate pe unde apuci.

În România bătrânețea e urâțică, man. Dar ce zic eu în România, nu știu loc pe lumea asta în care să fie bine să fii șubred, dacă n-ai un cont gras în bancă. 

Trebuie să crești, domnu Guru. Și dumneata și bărbații ăia care ți se uită în texte… Și mai trebuie să îți scoți capul din fund. Și nu uita să duci gunoiul. 

#rantover

PS: acest text nu e despre TOTI bărbații români. Doar despre unii, mai speciali. 

LE: am citit tot postul Guru-ului, rămân la părerea mea. E plină lumea de bărbați poeți neînțeleși de femeile rele și superficiale, bărbați ce filosofează la o sticlă de vin după orele de program. Pe aceștia nu i-a iubit cu adevărat decât o singură femeie în viața lor, și de-aia, de prea multă iubire, plâng în pahare și se agață de probleme ireale. 

5 Comments

  1. Foarte interesant. Eu am tot timpul impresia că trăiesc într-o enclavă, datorită lipsei de afinități cu alte familii la capitolul “cine ce face”. Adică noi ni-s echipă, funcționăm perfect pe principiul ” cine poate și are timp”, nu există chestii pe care le fac doar eu sau doar el. Sigur, eu prefer să repar chestii și el preferă să gătească, dar când se schimbă circumstanțele nu ne pică nimic nici mie la cratiță nici lui la bormașină… și copiii asta invață de la noi (sper), că nu există nici sarcini “rușinoase” pentru un anumit sex, și totul e mai ușor în echipă. However, marea majoritate a prietenilor de origine română trăiesc pe planeta “ea la cratiță, el la televizor cu o mână pe bere și una în pantaloni”, în timp ce o majoritate (destul de) covârșitoare de prieteni de origine neaoșă trăiesc pe planeta ” woman is God’s greatest gift, man is her slave”… între cele două extreme nu avem mulți prieteni cu idealuri apropiate de ale noastre… 🙁

    • Ada

      eu n-am cunoscut prea multi neaosi asa ca nu am pareri.

  2. Ady

    Pe mine mă seacă expresia “soțul meu mă ajută la treburile casei”. Ca și cum treburile casei sunt exclusiv treaba femeii și soțului ei îi face imensa favoare de a mai face și el din treburile ei.
    Este casa lor, sunt copiii lor, sunt rufele lor, gunoiul lor, mâncarea, cumpărăturile, prizele, etc lor, deci ar trebui să fie treburile lor. Mai ales (și nu doar) dacă și femeia lucrează.
    Cât despre treburile “de femei” și “de bărbați” cam de câte ori pe an este necesară schimbarea becurilor, prizelor, bateriilor la chiuvete și de câte ori cumpăratul proviziilor, spălatul rufelor/vaselor, gătitul, etc?!
    Ca femeie care locuiește singură de ceva vreme confirm că nu este prea greu dpdv logistico-administrativ. (Recent, că n-a fost nevoie mai devreme, am învățat să schimb prize, nu e chiar rocket science 🙂 ). În caz de probleme majore se poate găsi ajutor plătit sau neplătit. În cel mai rău caz, iei borcanul de bulion la serviciu și rogi un coleg să-l deschidă. 🙂

  3. Maria

    Am o familie normala. Un sot care pune masa cand venim de la serviciu si eu trebuie sa fac teme la mate cu cel mare, o fetita (6) care ar face orice si un baiat (13 ani) care m-a lasat de cateva ori cu gura cascata cand l-am rugat sa puna masa sau sa spele vasele (fiind singura persoana disponibila la momentul respectiv). Mi-a raspuns revoltat: Dar eu sunt baiat!!!! A fost ca un dus rece.
    Asa ca de atunci incerc sa ii pun sa faca orice (desi mi-ar fi mai simplu sa pun eu masa sau sa o strang sau sa strang rufele sau samd).
    Am vrut sa spun doar ca nu doar din iubire ii ferim pe baietii nostrii de treburi prin casa, ci ne e mai usor noua asa.

css.php