Ce va fi, va fi

21 May 2010 by

Am aflat ieri că e important să citeşti ce scrie pe bileţelele pe care le primeşti de la autorităţi. De exemplu, pe biletul cu care am mers să ridic paşaportul Irinei, scria mare (ca şi pe afişele lipite peste tot prin clădire) că pentru a ridica paşaportul unui minor e nevoie de certificatul de naştere în original. Dar eu n-am citit. Asta m-a costat încă un drum via Bd. Dacia, Eroilor, Răzoare, Drumul Taberei. Dacă vi se pare complicat de trecut de rondul de la Răzoare, aflaţi că Bulevardul Dacia la orele 16 ale unei zile de lucru e echivalentul unui film horror.

Dar azi am luat paşaportul copilei, e valabil trei ani, acum nu ne rămâne decât să ne urcăm în avion şi pe aci ne e drumul. Plecăm la bunici, cu Wizzair, deci sigur va fi vesel şi interesant, din ce am mai citit despre dânşii. Ca să evităm complicaţiile, avem o singură valiză, ceea ce face împachetatul în sine un adevărat test de îndemânare. Aşa că mai treceţi dumneavoastră pe aici, că noi om trimite telegrame şi din Galezia, dacă apucăm să ne aşezăm la cel computer.

Până atunci, să fiţi cuminţi, dar nici să nu exageraţi.

Pe curând! Aveţi grijă de Românica.

PS: Blogul nu intră în vacanţă. Ba dimpotrivă, e cu surprize.

Related Posts

Tags

Share This

15 Comments

  1. Drum bun, dragelor! Sa va intoarceti sanatoase si fericite, pline de povesti si poze minunate!

  2. ceska777

    Cand sa venim sa va luam de la aeroport la intoarcere? Sau emigrati de tot? 🙂
    Oricum sejur placut si mai dati un semn….

  3. alina

    Drum bun, calatorie frumoasa si sa ne “auzim” cu bine!!

  4. Pentru impachetat pot sa-ti recomand sacii de depozitare in vid? Eu inca nu mi-am procurat, dar in vederea unei calatorii mai lungi (in toamna e foarte probabil sa plecam la tati pentru cel putin cateva luni) cred ca vor fi de maaare folos.
    Drum bun si sa va simtiti bine.

    • Madi, merci, sunt minunati, am vreo 4. E si o limita de kile la valiza, vedem cum facem.

  5. AndreeaM

    Drum bun si vacanta placuta! Va asteptam cu drag inapoi!

  6. vacanta frumoasa !!!
    si zbor placut.
    uneori, se zboara decent si cu companiile lowcost, sper sa nu aveti parte de incidente, intarzieri, etc
    ganduri bune !

  7. Vacanta placuta:)!

  8. Drum bun si vacanta placuta!

  9. Cristina

    Toate cele bune. Sa aveti parte de o vacanta minunata. 🙂

  10. Noi am zburat de mai multe ori cu Wizz, a fost ok de fiecare data: fara intarzieri, fara bagaje pierdute, fara zbor cu peripetii. Sa fie si la voi la fel!

Privacy Policy