Cel mai bun măr din lume
Ne-am petrecut duminica în aer curat, printre dealuri acoperite de păduri colorate mai frumos decât veţi vedea în puţinele poze pe care le-am făcut cu telefonul.
N-am stat decât câteva ore, ore minunate în care copilul de la oraş a adunat o comoară de nuci şi mere mici şi roşii, cu care şi-a umplut buzunarele până la refuz.
S-a cocoţat în pomii crescuţi cam în ciuda vântului.
A stat numai în curte, unde a încercat în zadar să învie un fluture îngheţat, punându-l pe toate florile pe care le-a mai găsit prin grădină, suflându-i peste antene şi aripioare.
Până la urmă i-a construit o căsuţă de frunze, să-i ţină de cald până la primăvară, poate, poate va reveni la viaţă.
Mi-a fost greu să-i spulber credinţa în puterile ei de zâna fluturilor şi am lăsat-o să creadă că, la primăvară, fluturaşul va fi bine, va zbura iar din floare în floare.
După o farfurie de supă gătită cu legume adevărate, a căzut răpusă de căldura unei sobe cu lemne. A dormit dusă, nu mult, dar somn legănat de trosnetele scândurelelor din sobă. Când s-a trezit, toţi bujorii din lume se adunaseră în obrajii ei. Atunci şi-a mâncat măruţul cules din pom cu mâna ei, mic, roşu, şi-a înfipt câţi dinţi mai are în coaja tare.
– A fost cel mai bun măr din lume, mi-a spus. Nici prea dulce, nici prea acru. Numai bun!
– Da, pentru că l-ai cules chiar tu. Şi ştii cum ar fi putut fi şi mai bun? Dacă tu ai fi plantat mărul şi ai fi aşteptat să crească, l-ai fi îngrijit şi apoi ai fi cules fructele.
– Mi-ar plăcea!
– Şi mie mi-ar plăcea să poţi, Irina.
A fost grozavă ieşirea dintre betoane. Ne-a încărcat cu energie şi cu linişte. În plus, Irina a văzut pentru prima dată mere în pom, astăzi, la cinci ani şi nouă luni.
cum sa nu poata?
nu trebuie sa ai casa si curtea si dealul tau pentru asta 🙂
merge si in fata blocului sau in parc 🙂
pofta buna la cele mai minunate mere!
Nu prea merge, blocul nostru si parcurile noastre se schimba mereu. Un pom sadit ar insemna o ancora ce ar ingreuna orice plecare.
Wow, pana acum Irina nu a vazut mere in pom? Am stat si m-am gandit la ce varsta am vazut eu primele fructe in copaci, nu-mi amintesc, dar eu cred ca mai devreme caci ieseam des cu bunicii la padure si mergeam si la “tara” unde cresteau lucruri minunate si unde ne puteam balaci in Oltet.
Nu, n-a avut ocazia din pacate.
Eu tin minte ce gust divin aveau ciresele/caisele/visinele/prunele/merele/perele culese direct din pom… retin inclusiv diferenta de gust intre cele culese in miezul fierbinte al zilei si cele culese dimineata devreme…
Dar intotdeauna m-am intrebat daca la fel mi s-ar fi parut si daca as fi trait la oras, iar cataratul in pomi n-ar fi facut parte din “rutina mea zilnica”…
Ascultand ce spune Irina, inteleg ca da 🙂
Da, copiii de oras pierd multe…
Frumoase locuri ati vazut!Ce culori superbe de toamna!
Copilasii de oras, bietii de noi. Mama si-a dat seama brusc cand aveam 7 ani ca nu vazusem niciodata o vaca sau un porc live 🙂 Probabil ca nici fructe in pom.. Au gasit pana la urma ai mei o matusa care ma lua cu mare drag in primire niste saptamani in vacanta de vara, ce frumos era.
Of, mi s-a facut dor acum 🙁
Eu o duc pe Irina la matusa mea de peste vara, week-endul viitor. Irina cand a vazut prima oara vaci pe un camp a zis “Mami, uite elefantii!”. QED